Pădurea seculară

[Corneliu Neagu]

Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,

stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,

rămân uimit privindu-i ca întâia oară,

când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

 

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,

urcând din greu printre măceșii înfloriți,

întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,

când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.

 

Privind printre stejari deodată mi se pare

că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –

este doar umbra ta care-n văzduh dispare

lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

 

Adie vântul printre crengi, ca altădată,

mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,

revăd în apa râului, curgând netulburată,

cum alergam sub razele de lună goi.

 

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,

las gândurile să alerge-n voia lor,

și-adorm cu amintirea ta încă rămasă

pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese și gând bun, dragă prietenă Floare Arbore, pentru cuvintele calde de apreciere a versurilor mele!