ca un sărut pe suflet rămas

[Maria]

cuvintele dor  în faţa  oglinzii

unde tracul se joacă de-a priselea cu emoţiile

că nu  reuşesc să încheg

o scuză măcar

de ce ochii sunt umezi sau

că în suflet  mereu e arșiță

 

nu înţeleg  cum de ai ajuns să mă locuieşti

cu o aşa îndârjire

tatuezi  timpul petrecut împreună

să nu uit nimic  

scrii direct pe piele 

și te las pentru că

ne-am cunoscut scriind

ne-am certat scriind

ne-am privit toate emoţiile 

prin cele mai înguste cuvinte

cele mai strâmte

unde încăpeam  doar

lipiți strâns îmbrăţişaţi

 

tu nu înțelegi  altceva

de ce am bifat numai uitările  

trecute forțat la întâmplări  dorite și neavute 

cum privirea ta  spune povestea lacrimii uscate pe obraz

deși nu mă vezi 

ce mai faci nu știu 

doar tăcerile toate  încă ne scriu 

și tot ele ne sunt

ca un sărut pe suflet rămas

M

 

 

[Maria]

Mihaela, inițial nu era așa, am modificat,  nu sunt încântată  nici eu ce a ieșit. Mai văd eu ce și cum..

. Mulțumesc  mult! Să fii iubită,  fată frumoasă! 

[Mihaela Popa]

eu aș renunța la

"pentru că

ne-am cunoscut

ne-am mai și

certat"

nu aduce nimic nou, dar tu ești autorul, tu decizi

[Maria]

Valentin, multumesc mult și frumos pentru trecere și pentru comentariu  oferit cu generozitate. 

drag, 

[Maria]

Multumesc, Ana! Am ținut cont de  observația ta. 

drag,

[Stanescu Valentin]

Nostalgia trece-n poezie, cuvintele sunt urma noastră prin care trecem în infinit amintirile…

 

                                                       ’’...ce mai faci nu știu 

                                                        nu mă vezi nici tu

                                                       doar tăcerile toate încă ne scriu

                                                       și tot ele ne sunt

                                                      ca  un sărut pe suflet rămas’’ 

 

 

 

ochii-n lacrimi mă inundă

să îmi stingă-n suflet focul

vor să-nece să ascundă

ce a fost odată jocul…

 

priveam umbrele-mpreună

pe cărările din noapte

pe umeri raze de lună

la urechi cercei de şoapte…

 

pluteau emoţiile-n cer

ca nişte nori cu chipul tău

a mai rămas un nor stingher

cuib al părerilor de rău…

 

tăcerile-nfloresc în noi

aritmetica e clară

nu mai există cifra doi

cifra unu-i solitară…

 

Am tatuat pe pielea de hârtie semn de trecere-n lectură! Felicitări Marie!