mă sărutai
ca-ntr-un afiș de Casablanca
peretele creștea
atât de mult și el
eu mintea mi-o vărsasem toată-n setea
cu care tu mușcai
și mă doreai
de-atât sărut
chiar noi eram perete
afiș în visul
tuturor
pe lângă noi
se aprindeau și se stingeau planete

mă sărutai
mureai
mă sărutai

eu căram în palme două scoici albastre

tu le sculptai cochiliile din solzi de opal

și-mi spuneai că-mi stă bine cu rochia de astăzi

dar să-i pun vise la…

Uneori am vrut să te transform

într-o durere plăcută, să te uit în mine

apoi să te strâng în căuşul palmelor

lacrimă cu lacrimă până când pleoapele

vor plânge de sete,

alteori am vrut să te transform în culoare

şi să te-arunc deasupra vieţii, ba nu,

deasupra viselor, deasupra pomilor,

pe aripi de fluturi, pe tăcerea statuilor

unde timpul a rămas singura umbră,

ca orice fiinţă am şi eu slăbiciuni,

te-am transformat în iubire

şi vreau…

Am plâns şi-n somn de dorul tău copile

Când depărtări tăcute te-au furat,

Iar ochii stinşi, nenumărate zile,

Eu doar în ploi de lacrimi i-am spălat.

Nu mai ştiam de este zi sau noapte

Furtuni de sunt afară sau în mine,

Atâta doar... că pot să trec în moarte

Precum o umbră ce dispare prin ruine.

Şi nu trăiam decât să te aştept...

În nopţi prea lungi şi prea întunecate

Dormeam cu amintirile la piept

Şi bucurii...…

Îmi răvășesc cuvintele,

precum frunzele  în anotimpul

îngălbenit de dor

și le cern într-un text uitat,

prețuit mult în alte primăveri

neexperimentate, goale și reci,

neîmbrăcate dorințe părăsite

pentru alte timpuri.

Pășesc nesigur printre frunzele abandonate.

Galbena caldură, dor de…

Un drum de-nchipuiri, abandonând

în pata de lumină din oglindă,

eu voi intra pe uşa ta ... tăcând.

așa mi-ai spus

în seara când mă asemănam

cu păsările din colivii

ciugulind cu stil

fărâme de singurătatate



altfel cum?

insistam fără să țin cont

că stoluri lungi

se roteau în jurul gratiilor

simțind mâna păpușarului

când li se mânuia zborul

de parcă toate ar fi trebuit să fie

embleme - bănuți zornăitori într-o…

într-un ierbar de catifea

iubirea veștedă

rânjea

cu zâmbet galben

scrijelit

adânc  pe sufletul  amar

un ciob ca o mărgea

o ancoră de ieri

un surogat  

de mai târziu

din lacrima vărsată

la cafea

un tatuaj învingător

într-un  război

cel cu nisipul

din clepsidră

val după val

mă poartă iar

și iar

și iar...

Ioana pictează. La fiecare lucrare

atinge arcușul din suflet

și presară peste amestecul

de ulei de in și culoare.

Ioana atinge toamna pe umăr,

o scoate din rădăcini de copaci

din frunze ruginii ca pe-o statuie

o așează pe pânza virgină

se așează pe sine peste compoziție.



Ioana dăltuiește forme de neînțeles

iubește…

Mă voi întoarce într-o toamnă

să scutur vântul din copaci,

în părul tău frumoasă doamnă

când numeri clipele şi taci.

Voi îndrăzni să-ţi cer iertare

călcând pe frunze ruginii,

să-mi las privirile prin zare

şi visu-n nopţile târzii.

Îţi voi da chip, îţi voi da viaţă

cum se-ntâmpla şi în trecut,

toamna sosea-ntr-o dimineaţă

şi-n pragul serii ne-a pierdut.

Îndragostiți de-atâtea ploi

prindem…

Plănuiam să mergem la Ermitaj, iubitule! 

Voiam să-mi arăţi bogăţia lumii.   

Gândurile însă au ajuns înaintea noastră.   

Ştiam că eşti un vrăjitor prin naştere, 

Mi-ai dăruit dintr-un singur hocus-pocus   

mirajul nopţilor albe! Patinez

şi nu mă satur de lunecarea spre tine.   

Aurora sufletelor noastre mă ameţeşte   

şi simt aici, în plină noapte,   

ermitajul din ele.  

De-ți va plânge raza lunii peste noaptea așteptării 

Și-n furtună de regrete cerul se va-ntuneca, 

Tu încătușează doru-n anotimpul nepăsării, 

Poate îngeri prin descântec sufletu-ți vor vindeca. 



Amintirea resemnată printre umbre fără număr 

Roagă vântul s-o închidă în clepsidre de tăceri, 

Lasă lacrima să spele cu smaralde, flori de măr,

Dorurile tale toate, ninse-n mai de…

Doar vinuri vechi, ca untdelemnul

Te rog crâşmare să-mi aduci

Şi pune să respecţi consemnul

Şi de–o pastramă friptă-n tuci…

Cu braţe istovite în iarna-nvingătoare,

Cu umerii striviţi de omătul greu

Mai pâlpâie speranţa de-atâta amânare

Chiar dacă-n mine toamna va sângera mereu.

S-a-ntretăiat aleea înflăcăratei veri

Cu poteci ascunse-n pădurile din gând

Şi am rămas cenuşă când ai venit să-mi ceri

Zidirea să o nărui din visul meu „plăpând”.

Am rătăcit adesea ardoarea prin livezi

Uitându-mă-n visare ca-ntr-un izvor de cer,

În…

mă simt uneori bunicul pământului

deși știu că sunt doar un puști uitat

într-o lume prea mare pentru el…

Pe larma

răzvrătirilor din sânge,

ca un blestem

ascuns în rugăciune,

aud nisipul clipei

cum se zbate.

Dac-ar fi și dac-ai fi,

să ne iubim pentru-o zi,

am putea călca desculți

peste mere și grăunți,

am putea zbura, zburând,

peste vremea din oricând.



nu m-aseamăn nimănui,

de aceea, dorului,

îi zic frate de frăție

unde nu-i călugărie,

iar oțătulu,-i zic: vere,

lasă-i lumii arce, sfere

și minunea, ca să spere.



am la mine-n putirință,

vraja ta dinspre ființă,

cerul, nepătat de fapte,

ziua…

oprisem câteva culori zdrențuite

treceau spre munți

puteam să mă înrolez

fiecare nuanță mă făceau una de-a lor…