Rondelul Frunzei
Mă doare frunza de pe ram,
Când vântul rece o apasă,
Să-şi strige timpu-n macadam,
În plecăciunea-i dureroasă.
O vară ne-am şoptit la geam,
Acum, privind neputincioasă,
Mă doare frunza de pe ram,
Când vântul rece o apasă
Şi-i curmă doina, sfânt balsam,
Ducând-o ca-ntr-o nebuloasă,
De viaţa tristă, mai voiam,
Să-i spun! În toamna…
ContinuareAdăugat de Elena Mititelu la Octombrie 23, 2013 la 9:30pm — 15 Comentarii
Mi-am transformat sufletul în copac
şi l-am sădit în tine cu rădăcinile plângând
de teamă că se vor rupe-n emoţii de piatră
sau în tăişul fiorilor ce trupul brăzdează
când ploile sunt prea târzii şi cerul poartă
cearcăne de nori pe obraji albaştri,
m-ai învăţat să rodesc prin ninsori
şi cuvintele mi-au devenit fructe,
pe care le-ai dat
celor ce mă ştiu să mă guste, să mestece silabele
fără să strige, fără să scuipe cratima-ntre
două…
Adăugat de x la Octombrie 23, 2013 la 8:19pm — 5 Comentarii
făcusem performanțe în astrologie
câteva date
într-un discurs platonic nu strică
îl voi rosti odată cu îngăduința de a zăbovi…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Octombrie 23, 2013 la 8:14pm — 13 Comentarii
Ora se-ntinde între noi, toarce
ca o pisică mulţumită
devine vreme, vremuire,
cade spaima
de mâine, implacabil
se-adună norii, răscolesc
ca nişte tauri negri ţărâna
trupurilor calde
pisica toarce, munţii crapă,
orele se prăbuşesc în fluviul
fără apă, de-a valma
cu viori sparte, frunze, coli
murdare cu scrisul ilizibil
noi, prometei –fără majusculă-
şi fără trufia
purtătorului de flacără
olimpică…
Adăugat de Anca Tanase la Octombrie 23, 2013 la 5:00pm — 10 Comentarii
Gânduri adunate-n cuvinte,
spulberă tăceri și ia aminte
în ziua care mâinie va fi ieri
amintirea va-nflori-n primăveri...
Zbor și nori în straturi suprapuse
ascund cuvintele nespuse ,
iar zarea poartă -n depărtare
strălucirea razelor de soare.
Și toamna-mprăstie-n gânduri
frunze ruginii și dor de…
Adăugat de CIUREZU MARIANA la Octombrie 23, 2013 la 4:24pm — 4 Comentarii
Adăugat de bolache alexandru la Octombrie 23, 2013 la 2:00pm — 8 Comentarii
Ca un blestem
ascuns în rugăciune,
aud nisipul clipei cum se zbate
şi urmele străine
căci doar un zid, ce nu e, -
ne desparte.
Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Octombrie 23, 2013 la 9:43am — 7 Comentarii
la ce oră a început lumea
știu la cât s-a sfârșit
tu erai mereu prea frumoasă
chiar și atunci când
ai apăsat pe trăgaci
iar eu prea dependent
de sărutul tău
a fost la și un sfert
atât a mai rămas și din mine
după ce mi-ai aruncat pe covor
un singur cuvânt
mortal
n-am plâns
mi-am păstrat lacrimile
să-ți pot uda literele
din A am crescut amintirile
hamac…
ContinuareAdăugat de paparuz adrian la Octombrie 23, 2013 la 9:32am — 7 Comentarii
Adăugat de Elisabeta Botan la Octombrie 23, 2013 la 12:16am — 6 Comentarii
Cum înfloresc din nori migdale
Stropite cu polen de vis...
Chemări din puncte cardinale
Adie-n lacrimi de cais.
Motiv țesut de bucurie,
Desprins de nuferi din colind,
Crepuscul de lumină vie
În podul palmei strălucind.
Poteci de crini din alte lumi
Refac ades prin ochi de mag,
Înmuguresc în timp ce dormi,
Te-ating o clipă, îmi ești drag!
Stea de safir…
ContinuareAdăugat de Popa Ines Vanda la Octombrie 22, 2013 la 9:16pm — 12 Comentarii
Încerc să scriu ceva, să fiu util
ferestrele sunt pline de ceaţă,
un anotimp cu durere şi tril
se strecoară-ntre mine şi viaţă.
Un tablou înrămat mă surprinde
meditând pe fotoliu-ntr-o seară,
la pădurea ce-n taină cuprinde
o iubire lăsată în ramuri povară.
Arunc cu privirea în ceaţă şi tac
pe măsuţă verighetele plâng,
sunt străinul ce vreau să desfac
noduri mici din tăceri ce se…
Adăugat de x la Octombrie 22, 2013 la 9:00pm — 6 Comentarii
mângâiai peretele alb
azi voi desena o frescă
rămâne ca tu să acoperi cu lavă un oraş
de sub unghiile tale stilizate în water marbling se iveşte dimineaţa
un pic ciufulită şi tandră pe alocuri
cu o lună ca un umăr dezgolit în oglindă
miroase a cafea şi a pulsaţii viride strivite în îmbrăţişarea toamnei
voi scrie nişte frunze hotărăsc
rămâne ca tu să le dai nume
Adăugat de Simion Cozmescu la Octombrie 22, 2013 la 7:55pm — 7 Comentarii
Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!
Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.
Timpul mi-a lipit-o,
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.
A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.
Plouă şi…
Adăugat de IOANA VOICILA DOBRE la Octombrie 22, 2013 la 6:00pm — 6 Comentarii
greu am hotǎrât
sǎ-mi potrivesc pașii
dupǎ ai tǎi
sǎ scrijelesc în scoarța primului copac
șirul nostru de cuvinte
sǎ mǎ așez apoi între ele și tine
ca o cuvântare scrisǎ pe fiecare inel
cândva
sub același copac
ne vom opri
într-un…
ContinuareAdăugat de Rodica Lupu la Octombrie 22, 2013 la 5:00pm — 9 Comentarii
Adăugat de Mariana Suciu la Octombrie 22, 2013 la 12:00pm — 8 Comentarii
Alunecând
prin gând pe vocile
de dincolo de şoapte,
iluminat
de rugă şi păcat,
mă pierd... în timp.
Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Octombrie 22, 2013 la 11:31am — 9 Comentarii
încruntați privim eul celuilalt
sălbatici ne alergăm căutările
nefirești ale trupurilor
sărutăm fiecare colț de stradă
fiecare ungher
cu nepăsare absurdă
dăruim neiubire
strigătele infame
ghemuite
scrijelite
în irișii orbi
sărutăm întunericul brăzdat de…
Adăugat de talpos silvia la Octombrie 22, 2013 la 9:30am — 8 Comentarii
nici o atelã nu ajutã
nici o imobilizare nu este eficentã
poate împietrirea
spun poate
pentru cã nu ar mai fi nicio inimã
statuie a deznãdejdii
iluzia cã aș putea trãi matematic
precum un abac…
Adăugat de Calotescu Tudor Gheorghe la Octombrie 22, 2013 la 6:00am — 7 Comentarii
Meditaţie
( de la A la infinit )
înfăşurat în pânză de albastru
străpunsă de răsăritul focului
în răstogolirea-i sfântă
coloana-i susţine umerii puternici…
ContinuareAdăugat de Elena Mititelu la Octombrie 21, 2013 la 9:30pm — 12 Comentarii
Eu sunt cel care trăieşte-n tine
un privilegiu-al celor suferinzi,
de tot ce astăzi încă nu e bine
şi stă ascuns în luciul din oglinzi.
Abia respir când inima-ţi suspină
şi tremur tot când pasu-ţi este greu
ca un copac ce smuls din rădăcină
aşteaptă-n ramuri, vis de curcubeu.
Adorm uşor în trupul tău flămând
lăsând pustiul dincolo de viaţă,
fără să ştiu de ce şi până când
cuvintele se pierd în…
Adăugat de x la Octombrie 21, 2013 la 9:30pm — 8 Comentarii
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
1999
1970
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor