e timpul

azi, le spun: e timpul să îngrop tristețea

și pe vechea rană să presar doar flori;

iar când o să sune din corn bătrânețea,

s-o alung din poartă, în ai zilei zori.

cât de mare-i lumea, ce cu saț culege

dintre-atâtea gânduri mult doritul vis.

că mă mint acuma, oare se-nțelege,

nu de dor, ci viscol, pururi să-mi fi scris?

așteptând minunea, vrând a se…

dorințe

dacă ai Doamne-n ceruri și timp cumva să-ți faci

pune-n Geneză-atâta, ceva un rând mai jos:

să nu-mi aduci la scaldă doar ursitori și vraci

ci adu peștișorul de aur, lunecos...

a-mi cetlui ursita cu solzul între dinți

că trâmbițe și surle, o, Doamne-n niciun caz!

și-un car de draci să-mi ducă, trena ca unor prinți

ca lui Dănilă, iapa, săltând cu ea prin iaz.

un țarc de corbi…

pe tine te zidește cerul... *

pe tine te zidește cerul în vis

pe mine doar norul într-o poezie;

dar frunzele bat la fereastră, mi-ai zis

și-o pasăre doarme pe sîrma din vie.

și-ntr-un târziu, totuși, din geam mă ridic

nici nu știi ce hoinar îmi umblă doar gândul

și coala-i tot albă, n-am scris mai nimic

nimic despre mine nu-ți spune nici vântul.

o toacă tot sună și…

imaginează-ți

spuneai...

iată, nu există nici un rai

și nici un iad sub noi.

dar astăzi ești plină de mistere

și uite câtă lumină e afară,

dar m-ai învățat să cred că venind de departe

nici acel buchet de liliac alb

la dragostea mea târzie nu mai putea adăuga nimic.

chiar atunci am simțit

ca o piatră tăcerea după ce ai plecat.

imaginează-ți că nimic nu ne poate aștepta înainte

ori…

peste mine și gânduri...

peste mine și gânduri, năzăriri au tot nins

e iarnă, e iarnă... și viața repetă -

un corn sună pe dealuri, glasul lui tot mai stins

îmi e ca norocul jucat la ruletă.

păsări pitite din crengi sar zburlite în drum;

din văzduh și mierla ce cântă de soartă

printre alte iluzii, multe visuri de fum

îmi spun că în viață o singură poartă,

ne-a fost dată și nouă, că…

spre alte țărmuri viața...

pe Nietzsche poezia l-a alungat din lume

să afle dumnezeul doar din esențe tari

și ca din spuma mării, ca Esop pus pe glume...

din ruguri de cuvinte și-a tras veșminte mari.

aud schimbarea lumii în clopote prea triste

și mă gândesc la vina că doar am scris în gol

c-o spaimă, ca-n pictura lui Goya - din francisce,

o haită de lupi urlă și vulturi dau…

cântec din tranșee

stăm parcă de veacuri aici în tranșee

unde ne-am trezit doar cu cerul pe noi

și cu stele făclii pe Calea Lactee;

și îți scriu... chiar din prima zi de război!

parcă ieri să fi fost: grăbite persoane –

o pală de vânt, suflând frunze pe drum,

trenul ca de plumb cu acele vagoane...

și-un acordeon pe-un peron plin de fum...

țin scrisoarea în pumni și mă…

 nedumeriri

mama și cu mine număram uneori stelele

îmi spunea: „vezi, unde ai să te încurci

și nu mai poți deșira ghemul lor,

acolo e sufletul tău”.

înseamnă că lucrurile stau rău cu mine

îmi spuneam în gând.

îi arătam, din ochi, mamei, doar că mi s-a făcut frig

mințeam fiindcă nu înțelegeam pe atunci

comportarea păsărilor și copacilor

care nu cereau nimănui o haină în…

aici vorbeam eu cu duzii

aș fi vrut să le strig cosașilor de pe deal: m-am întors!

și erau semne că vă sunt pe aproape

dar e un viscol în mine, mamă!

parcă n-aș avea nici un fel de trecut.

aici își legăna sora mea păpușile ei de porumb

tot aici vorbeam eu cu duzii

întrebându-i de ce bat în ferești.

acum tufele au crescut pe ziduri

iedera aleargă nestingherită spre acoperiș

hornul din chirpici se…

aș vrea

aș vrea ca noaptea asta nicicum să vadă zorii

să nu privim la stele văzându-le altfel

și să nu-mi spui că-n cerul în care grăbesc norii,

cu ploaia care cade, te-ai scufundat de fel.

dar strâng cu stângăcie cuvinte-n coala albă

că-n raiul cu iluzii, mă crezi, te-aș fi strigat

și mă opresc cu mâna să îți arăt o salbă

prin șirul de comete, clipind…

când basmul care ne-a hrănit cândva

își face, ultimul, culcuș pe vatră

cu-o  ultimă privire de la poartă

satul natal l-am părăsit din ea.

și la îndemnul unui cal de vis

plecasem către viața fără moarte

că într-atât, ursite, mi-au promis

un veac de fericire ca la carte.

am ascultat și eu povești ades

niciuna-n care prințul o să moară

dar astăzi, oare, nimeni n-a-nțeles,

că ne lipsește…

până ce se face seară...

până ce se face seară și plecăm care-‘ncotro

te rog să închizi fereastra, corbilor lui Allan Poe

să lăsăm potopul ploii din Esenin, prin eter

ca în Mircea Eliade, când suia nunta în cer.

„suntem încă la-nceputuri. ne așteaptă înainte

dimineți fără de seamăn” îmi spuneai, luam aminte...

aveam însă gura arsă, ca Labiș, iubind o vreme

căprioara muribundă și-mi cereai mereu…

ne-ai spus c-avem o țară ca lacrima de dor

și-aud cum vîntu-afară tot urlă prin zăbrele

văd două păsări albe pe-o sârmă stând rebele

și gânguresc la câinii, ce latră-așa de zor.

și da, plămân al țării, prinși suntem într-un vers

n-ai crede că sub haină noi chiar purtăm o țară

ce-a plâns peste mormântul celor plecați să moară

ca plugul să nu are, pământ cu lacrimi șters.

vezi, sub al tău luceafăr ne strângem lângă…

mai știi? - priveam în zare la fata de pe dig

și pariam pe vise la care geam să bată

când marea numai zdrențe de spumă, ca turbată

amenința cu valul, nedându-mi timp s-o strig.

și m-amăgeam cu-o scoică, să tot ghicesc un sens

ca multe să îmi spună, dar s-a pornit să ningă...

că fulgii reușiră vederea să-mi învingă

de-am părăsit eu țărmul și-am regretat imens.

cuprins și-acum de vraja…

ce noapte e asta, de ce pun eu scara

și-aștept de la tine s-aud cam ce crezi,

când ninge de-o vreme din zori până seara

și nu crezi frumoaso povești cu zăpezi?

măcar de ar trece și troici ca-n siberii

în cântec de-armonici, ori chiot pe drum

ce-n trap mână caii prin vaste imperii

un unchi de prin Cehov, vestit de acum.

și simt cum ți-e teamă, că-n vis deocamdată

dau piept cu nămeții, dar singur când…

speram să-mi secer grâul, ca nici s-apună ziua

și hoardele de iepe să-l calce sub copite;

tot așteptând pe Godot să vină în pre-ziua,

cu marile speranțe promise de ursite.

credeam ca și Novalis, că viața nu-i un vis

de m-am trezit cu gâtul sub laț pe eșafod...

iar tu-mi strigai: „e soarta! așa ne este scris,

de când fenta turbinca, chiar moartea, lângă pod”.

aruncă peste mine, lopata cu pământ

până și…

țârâiau prin ierburi greierii-n ceair

când sosi cu pânza să o spele-n lac

eu căzut pe gânduri și-n uimiri de-a șir...

pulpele ei goale m-au lăsat buimac!

cred că luna-n mreje stăpânise iazul

când intrase-n undă cu al ei picior

și prins în fereastră mi-am ciupit obrazul

toate-am pus în seama, doar a viselor.

numai că și bluza îi căzuse-n trestii

părul strâns codițe se zbătea la vânt

când păși spre…

De sus îndreaptă Domnul, ocheanul (presupun)

Spre-ntreaga omenire prinsă-ntr-un „dans” nebun.

„Ce chin să fii doar om...”, spunea un vechi tribun,

Lui Mircea Eliade, Cioran ca bun român.

Cum Tolstoi invocase numai război și pace

De-o horă tot vom pune, aici de-un timp încoace.

În vreme ce la cobză un menestrel sadea

Balade lângă cruce, celor căzuți grăia.

Cum Doamne, nu ne-ncearcă Neculce și pe noi

C-un zaiafet ca-n…

când eu visam cuvinte

de unde-aceste spaime, știi tu cine le scoate? -

că n-am băut cucuta impusă lui Socrate

pentru-a-nțelege lumea și-a te pătrunde-n ea

și-n „la țigănci”, ea viața, prins într-un joc te-ar vrea;

ori în liceu cu-o fată, la mare, pe faleză

vieți paralele, Plutarh... mergând pân’ la geneză.

deși ca Topîrceanu îmi tot căram valiza

sub valul ce-și împinge spre țărmuri doar…

despre tine...

despre tine îmi vorbește

tot mai rar câte-o știre în cotidianul local

cu care mă întâmpină de o vreme

femeia din ghereta cu ziare de la poarta crângului,

dar preferă să-mi spună orice minciună

numai să ia de pe mine

povara acestor dimineți gata să-mi repete

că visele mele sunt iluzorii...

ca lacrimile din icoana făcătoare de minuni.

despre tine mai vorbesc și…