De la prăşit vine mama
– bătrână ca limba română –
şi miroase frumos
a ţărână reavănă,
a buruieni strivite,
a strat cu busuioc.
***
De un timp,
grădina-i copleşită
de bălării.
Limba română –
aşijderea.
.
La mulți ani, Limbă Română!
Adaugă un comentariu
Ion a spus în câteva versuri ceea ce altora le-ar trebui pagini întregi să spună. A pornit de la mama venind de la prășit, purtând cu ea mirosul de țărână reavănă, de buruieni strivite și de busuioc, și a făcut din grădina îngrijită cândva imaginea însăși a limbii noastre. Iar acel „așijderea” din final doare tocmai prin simplitatea lui: o limbă, asemenea unei grădini, se poate umple de bălării dacă nimeni nu o mai îngrijește. Astăzi, de Ziua Limbii Române, îi las și eu aceste câteva cuvinte aici, chiar dacă el nu le mai poate citi. Sau poate că, într-un fel pe care noi nu-l știm, ajung totuși la dânsul...
Limba Română
e oricând
comoară-n
al meu
gând
Sper să nu mai trăiesc vremea în care să aud vestea că în anul 2126 un grup de cercetători englezi
au reuşit să traducă un text din Limba Română veche....
Limba Română
chiar şi-n pustiu
să-i păstrăm
graiul
viu...
Singura avere comună a poporului nostru – limba română – este fântâna conștiinței noastre naționale, din care izvorăște cuvântul ca o apă pură, ce ne hrănește spiritul în veac. La mulți ani, Limba Română
Limba română nu este doar un mijloc prin care ne exprimăm, ci este parte din ființa poetului.
Să o vorbim, și să o păstrăm cu respect înseamnă să nu uităm cine suntem și rădăcinile din care am crescut.
La mulți ani, Limba Română.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media)
CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media)
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:
© 2026 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE