destinație

[nicolae vaduva]

unii citesc în cafea

eu citesc în aburii ei

văd cum îmi cresc unghii

cum mi se lungește părul

cum zâmbesc a pagubă

parcă aș fi un tablou eviscerat

dus la rafinăria de haine second hand

văd cum mi se adună genunchii

cum se dilată spațiul

cum mă ciupește de integritate indolența

și cum plec din inima mea de trei ori

înainte să cânte deșteptătorii

mă văd diluat

ca un blestem sufocat de milă

dependent de traficul de vizionări

apoi

când aburii se pierd

văd un om negru

la ceas de seară

îmbrățișat de o adresă precisă

[Chris]

un tablou inchis. frumos!

[Grig Salvan]

„Tablou eviscerat” din care toate curg parcă într-un torent de imagini coșmarești unde totul se transformă după legile altui univers, unul interior „ca un blestem sufocat de milă”. Imagini tari, șocante, configurând un univers poetic insolit cu care nu ne-ați obișnuit, dar care vine cu un aer nou în peisajul liric semnat nicolae văduva.

[Alina Ilie]

Impresionant poem despre detașarea de latura perisabilă a ființei în încercarea de a găsi Dumnezeul interior.

[Mihai Katin]

este un poem al stării umane,al introspecției într-o oglinda ce nu ratează proxima realitate:
când aburii se pierd
văd un om negru
la ceas de seară
îmbrățișat de o adresă precisă

[Vasilisia Lazăr]

Un poem modern, fragmentat și intens, în care realitatea interioară se dizolvă într-un flux de imagini crude și ironice. Aburii cafelei devin un spațiu de revelație, unde identitatea se deformează și se reconfigurează sub presiunea alienării. Simbolurile – „tablou eviscerat”, „traficul de vizionări”, „plec din inima mea” – vorbesc despre o ruptură profundă între sine și lume. Tonul e lucid, aproape cinic, dar păstrează o vulnerabilitate autentică. Finalul aduce o imagine enigmatică, ca o posibilă regăsire sau o acceptare a propriei destinații. Un text actual, neliniștitor și foarte bine construit.