Pe drum de obidă și sare

[Calin Tina]

am murit demult
pe vremea când nu existau telefoane mobile
iar la 112 răspundea direct iadul

zac printre zile răvășite
himeră în cămeșă de in
cu salbă de maci pe gât de piatră seacă
amprentă înflorată în colț de lacrimă
mi-ai dăruit
zăvoare de tăcere cu care am închis aripa în colivia sorții
acum rânjesc sec la lună
și chibrituri
multe multe chibrituri
să încălzesc cu ele surâsul lumânării ce încă mai pâlpâie

(ce vifor îmi arde tremurul mâinii
și gura)

nici măcar paramedicii nu i-ai chemat
deși în mine s-au prăbușit torente
și cascade de iluzii
rupând punți și poduri
maluri și ceruri
dar am rămas retezată de cântec
orbecăind
pe drumuri de obidă și sare


ascunde-mă în sărutul din firida aducerilor aminte
aromă răsfirată la intrarea în joia rămasului bun

[Chris]

foarte frumos!

[Calin Tina]

Mulțumesc din suflet tuturor care si au gasit timp pentru citire si pentru un cuvant de apreciere. Cuvintele voastre mi au intarit increderea în ceea ce simt si exprim.

[Grig Salvan]

Dramatic text, abundă imaginile terifiante și emoțiile tari, imaginile de coșmar și expresiile paradoxale, toate zugrăvind o frământare interioară ajunsă la paroxism. Final oarecum tandru după această curgere dramatică: „ascunde-mă în sărutul din firida aduceriloe aminte...”

[Ada Nemescu]

joia rămasului bun

parcă nici timpul, nici locul, nici motivul nu poate justifica durerea, 

retezată de cântec
orbecăind
pe drumuri de obidă și sare

                                                                                  *** un poem greu de semnificații, aDa

[Mihai Katin]

este un poem al unui spatiu greu de inteles si de explorat,este tragedia ce se multipla furibund in ultimele decenii fafa sa mai tina cont ca fiecare are o alta tragedie si poate e greu de aflat de ce aceste versuri:
mi-ai dăruit
zăvoare de tăcere cu care am închis aripa în colivia sorții
acum rânjesc sec la lună
și chibrituri
multe multe chibrituri
să încălzesc cu ele surâsul lumânării ce încă mai pâlpâie
aici dincolo de arta poetica este o arta aproape inumana,a durerii ;
(ce vifor îmi arde tremurul mâinii
și gura)
poate sfârșitul poemului ne descoperă un mic licăr de speranță pentru ca altfel trebuie sa acceptam ca vrem sau nu trecem prin purgatoriu,cu sau fără păcate și atunci sa șoptim:
ascunde-mă în sărutul din firida aducerilor aminte
aromă răsfirată la intrarea în joia rămasului bun

[Calin Tina]

Va multumesc mult pentru oprire si timpul acordat. 

Am apreciat căldură comentariului ! 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem visceral și intens, în care vocea lirică pare desprinsă dintr-o lume a rănilor adânci și a supraviețuirii prin cenușă. Imaginile sunt dure, uneori halucinante, construind o simbolistică a claustrării și a aripii frânte, închisă în „colivia sorții”. Repetițiile și acumulările dau senzația de sufocare, de prăbușire continuă, dar și de rezistență. Finalul aduce o neașteptată tandrețe, o dorință de salvare prin memorie și iubire. Un text tulburător, cu o forță emoțională copleșitoare. 

[Stanescu Valentin]

Da!