Umbra

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

..................................................................................................................................

„Undeva în apropierea orașului, într-o cameră modestă, un bărbat între două vârste, îmbrăcat în haine întunecate privea cu răbdare pe fereastră cum lumina soarelui scădea de la o clipă la alta. Își spusese Umbra.

Umbra nici nu observase culorile, măreția apusului. Aștepta calm să se încheie întregul spectacol, ca să poată face ceea ce avea de făcut. Figura lui exprima hotărâre, iar în mintea-i era concentrată pe planul ce și-l schițase amănunțit. Știa exact unde va merge și cum va căuta documentele acelea atât de importante pentru viitorul lui, mai bine zis, readucerea lui la viața dinaintea incendiului unde pierise fabrica. Exista în biblioteca casei care fusese cândva a lui, un sertar secret și o cameră mică de care nu știa nimeni. Acolo erau dovezile de care avea nevoie, pentru ca el să revină în societate.

Figura lui se întristă privindu-și mâinile pline de cicatrici și, revăzu cu ochii minții imagini de coșmar. Simțea și acum în nări, uneori, fumul, revedea flăcările, clădirea care ardea, lemnele înroșite care cădeau pe lângă el, oamenii care urlau înspăimântați, țipetele lui de groază când văzuse tavanul căzând peste el...apoi, un abis rece și umed ce se căscase sub picioarele lui și-l înghițise, în timp ce flăcările păreau să-l tragă înapoi. Căzuse într-un puț cu apă, pe când clădirea murea arsă. Da, văzuse iadul. Avusese de ales între a arde de viu și a se îneca. Dar, soarta a decis altfel.

Un geamăt îi scăpă din piept și deschise larg fereastra încăperii. Și acum, după atâția ani, mai avea senzația că aerul e prea puțin și că, uneori, era fierbinte.

Un ciocănit discret îl readuse în prezent.

• Intră Tony, rosti el cu voce stinsă.

Bărbatul nou-venit era robust, ceva mai tânăr decât celălalt și adusese un pachet cu provizii.

• Am adus ceva de mâncare, spuse el simplu.

L-a privit atent pe bărbatul îngândurat și a oftat, clătinând din cap și punând pachetul pe masă.

• Cred că amintirile...prea multă tristețe, domnule, zise el așezându-se la masă.
• Totul se va schimba, Tony. Nici măcar o clipă din ultimii douăzeci de ani nu m-am îndoit că adevărul va ieșii la iveală, în cele din urmă.
• Hmm, bombăni sceptic Tony. Nu am uitat acea noapte teribilă. Eram un copilandru de 18 ani pe atunci. Nu știam să citesc și să scriu și eram fericit să câștig câțiva bănuți la căratul sacilor cu materiale. Aveam un loc de dormit în spatele magaziilor și am văzut tot ce s-a întâmplat!
• Și, de ce nu îmi spui ce ai văzut nici acum, după atâta vreme? întrebă Umbra cu glas moale.
• V-am spus atât cât trebuie să știți, replică Tony ferm, ridicându-se de pe scaun.

V-am salvat atunci din puțul cu apă pentru că tatăl dumneavoastră mi-a dat de lucru. Datorită lui nu mi-a mai fost foame, nu am mai fost copilul vagabond pe care îl înghionteau trecătorii și viața mea a primit un sens.

• ..dar tatăl meu a pierit în flăcări, fabrica de țesături a ars până la temelie, iar eu am fost la un pas de moarte. Apoi, arsurile, chinurile...Trebuie să aflu cine a făcut toate acestea! conchise Umbra.
• E cineva pe care îl știți foarte bine, domnule, spuse Tony făcând un pas spre fereastră.
• Cine? Spune-mi cine ar putea fi atât de lipsit de scrupule?

Tony tăcu. Umbra își pocni palmele în semn de neputiință. Știa că odată ajunsă discuția aici, nu va putea să mai scoată nimic de la acel bărbat. Era încăpățânat ca un catâr și nu avea ce-i face.

• Mergeți să căutați documentele acelea? întrebă Tony liniștit, după o vreme.
• Voi pleca imediat ce se întunecă!
• ..registrele contabile. Cele adevărate...
• Desigur Tony! Mi-ai fost aproape toți anii aceștia, și tot nu vrei să-mi dezvălui ce ai văzut.
• Voi spune cine a pus focul, mai târziu. Va veni momentul potrivit.

Umbra nu mai insistă. Știa că Tony nu va vorbi decât când va crede el de cuviință.

Tony desfăcuse pe masă pachetul cu mâncare și încropise o mică gustare.

• Haideți să mâncăm ceva, domnule Magnus!
• Ah, Tony, nu vreau să mai aud acest nume. Tatăl și fratele meu l-au făcut celebru. Eu l-am pierdut printre ani. Nu simt că mi-ar mai aparține! zise Umbra întristat.
• Nu spuneți asta, domnule! Îi semănați tatălui dumneavoastră, iar dânsul a fost un om cumsecade!
• Da, a fost! Ne-a învățat multe pe mine și pe fratele meu. Ne-am făcut ucenicia în fabrica aceea! Fratele meu era prea pripit în ce privește investițiile. Au fost și acțiuni nu prea profitabile, iar tata nu a fost de acord. Se certau destul de des.
• Domnule, eu nu știu prea multe despre familia dumneavoastră. Eram un simplu lucrător. Tot ce am învățat, am învățat în anii în care am fost cu dumneavoastră. Acum scriu, citesc, pot purta conversații, am învățat despre activitățile ce le-ați făcut în fabrică. Înțeleg viața altfel. Ceea ce nu am înțeles este că au acceptat prea ușor că nu mai sunteți.
• Cine știe ce au scris ziarele...replică Umbra.
• Pe atunci nu știam să citesc, dar am auzit ce citeau alții de la „Gazeta”. Știți că am șterpelit câteva foi și vi le-am păstrat până când ați fost sănătos și le-ați citit.
• Știu Tony, dar nu era nimic clar. Un incendiu în care a ars fabrica de țesături și au murit muncitori și capul familiei Magnus. În rest, nimic despre mine. Nici „dispărut”, nici „mort”, ca și când nu aș fi existat. Poate sunt „suspect”...zâmbi amar Umbra.
• Așa că, a fost mai bine să dispărem pentru o vreme, continuă Tony.
• Viața mea e o umbră Tony. Eu sunt o umbră. Dispar odată cu răsăritul. Sunt creatura nopții. Ce-ar fi să apar acum, la casa fratelui meu Marcus și să-l întreb cum i-au mers afacerile în ultimii douăzeci de ani?!
• Oooo! Sunt sigur că ar fi foarte surprins să vă vadă, replică Tony pe un ton ușor malițios.
• Ah, Tony, ah! Tu și secretele tale...Ei, bine, trebuie să plec. E întuneric deja!
• Aveți grijă la cap, domnule!

Umbra a zâmbit amuzat. Erau cuvintele care îl asigurau întotdeauna că Tony era tovarășul care se gândea la pericolele prin care el ar fi putut trece și că cineva ar fi putut să-i dea o mână de ajutor în caz de nevoie.”

(fragment din lucrarea în lucru „Poveste fără vârstă” - Umbra)

[Ada Nemescu]

Am citit acest fragment, suficient cât să intuiesc lupta internă dar și cu destinul. Nu este un învins, iar vinovatul este chiar fratele (,cu afaceri prospere?!). Registrele misterioase o vor dovedi...

Spor la scris ✍️

aDa

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc frumos pentru timpul acordat!