Mișcări

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

„ Deliei nu-i venea să creadă că persoana cu care vor lua cina este tânărul nesuferit care o lovise cu motocicleta. Își propuse să arboreze o mină pe jumătate țeapănă și să se prefacă a nu-l recunoaște.

Ada era o gazdă perfectă. Organizase o masă cu prăjiturele și ceai, aranjată cochet. Delia observă toate detaliile și se bucura, admirând-o pe prietena ei. Ada îl prezentă pe „nesuferit” ca fiind fratele ei.

• Fratele tău? Nu știam că ai un frate!
• Da, eu sunt Alex, cel care ți-a creat necazuri, se recomandă el scuzându-se. Cred că sora mea...a vrut să fie rea cu mine. O mică „răzbunare” dragă surioară?! replică el ridicându-și o sprânceană și privind-o galeș printre gene.

Ada îi zâmbi malițioasă.

• Acum că am lămurit situația, haideți să mâncăm. Îmi este îngrozitor de poftă! se plânse el, abia privind spre musafiră și ochind o prăjiturică cu jeleu de fructe.

Delia s-a simțit încurcată. Individul nu părea să observe supărarea ei, se comporta așa cum ea nu prevăzuse. Ada i-a simțit șovăiala și pledă pentru destinderea atmosferei.

• Dede, iartă-l pe Alex! A fost foarte îngrijorat pentru faptul că tu, deși ai fost ușor rănită, ai fugit. Motocicleta lui nu a mai pornit. A adus-o acasă cu greu.
• Nu e vorba de accident, ci de...
• Îmi pare rău Delia! replică Alex, privind-o cu seriozitate. Sincer! N-am fost prin zonă de mulți ani și am făcut o tură de recunoaștere. Admiram pădurea, mă bucuram de libertate. Chiar nu știu nici acum de unde ai apărut. Alergai pur și simplu spre motocicletă. Sper că ești bine, acum. Regret cele întâmplate!

Fata nu mai spuse nimic. Simțea că exagerase și, acum, își dorea din tot sufletul să petreacă cu toții o seară plăcută.

• Cred că și mie îmi este poftă, conchise ea luând un biscuit cu vanilie și sorbind din cana cu ceai.
• Ce bine! se entuziasmă Ada, ciugulind din prăjiturica cu nuci din farfurioara ei.
• Alex, Dede v-a sta la noi o vreme, își informă ea fratele.
• Daaa?! Ce s-a întâmplat Delia? întrebă el curios fluturându-și furculița în aer.
• Eu și papa avem păreri diferite asupra studiilor mele, explică ea, înghițind un nod.
• Aaaa! Te-ai revoltat! La așa temperament...mormăi el.
• Nu vreau să stau la o școală cu internat, sublinie ea, ridicându-și lingurița de ceai.
• Acum nu vrei, dar...sugeră el amuzat.
• Acum nu, punctă ea ignorând zâmbetul lui strâmb.

Ada urmărea cu interes replicile lor și, simțea că ar trebui să intervină.

• Dede mâine mergem în oraș să-ți arăt unde lucrez, zise ea zâmbind.
• Sigur, aștept cu nerăbdare să văd cum lucrează oamenii într-o redacție! se entuziasmă Delia. Ce bine!

Cei trei prieteni petrecură o seară plăcută, Delia uitând de supărare și visând la o nouă zi.”

(fragment din lucrarea în lucru „Poveste fără vârstă” – Mișcări)