De Florii… la păpădii!

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

     

        -  Cum aș putea eu, Doamne să cuprind cu mintea mea voința Ta?

Priveam câmpul de păpădii, minunat înflorite, asemănându-se cu mici fărâme rupte din Soare care, printr-o minune se înrădăcinaseră în pământul umed, plin de viață. Mi-am pus întrebarea privind cerul albastru, bucurându-mă de căldura soarelui și de zumzetul albinelor ce strângeau nectarul.

         -  Totul e în fața ta, nu e ascuns nimic! Să simți e mai bine decât să lași mintea să dea răspunsuri! Sunt prea multe scenarii, prea multe cărți citite, prea mult...presupui! Simțind vei știi și nu vei mai avea nevoie de explicații.

Răspunsul a venit instant, așa cum razele soarelui îmbrățișau necondiționat pământul.

Mirosul păpădiilor și al solului era foarte puternic.

Tijele florilor sunt scurte anul acesta, din pricina frigului ce a venit pe neașteptate. La un moment dat, acum câteva săptămâni, crezusem că venise primăvara, dar au apărut brusc temperaturi scăzute, ploaie, fulgi de nea. Ce tristețe! Piersicii înfloriți de lângă intrarea casei păreau desprinși dintr-un basm, o simfonie de roz sublim, apoi...au înghețat. Florile roz erau înmărmurite pe ram, prinse  în cămașă umedă de gheață! Corcodușii, pomii care au înflorit primii, se asemănau mireselor cu voal brodat de nuntă. Acum erau triști, florile pârlite de frig, aproape maronii, iar veselia albinelor dispăruse cu desăvârșire.

            Acum, în această zi de Florii mă bucuram de soare, de galbenul vibrant și verdele viu, de forfota albinelor, de cântecul păsărilor ce aveau culcuș pe lângă malul Crișului Alb. Am văzut și un căprior la un moment dat. Soțul meu mi l-a arătat cum străbătea distanța spre lizieră în mare grabă.

        -  Totul este în Tot! a venit explicația, asemeni unei profeții.

        -  Oh, Doamne! Cât aș vrea să înțeleg, dar, doar presupun larghețea unei minți fără tipare.

Urmăresc cu tristețe drumul unei furnici mari, roșii pe un fir de iarbă, apoi zborul unei albine ce și-a schimbat drumul spre o altă pălărie de păpădie.

Cântecul păsărilor, chemările fazanilor, bâzâitul albinelor, căldura soarelui, eu în mijlocul tuturor, alături de cel drag, care împarte cu mine totul, până și gândurile, temerile.

Totul e în tot, e viață, mister, freamăt, paradox, simplu, firesc, până și eu, cu toate ale mele sunt doar un amănunt, aliniat la toate sinonimele și antonimele ce ar defini stările Naturii, ale Firii. Mă simt integrată, când simt așa și separată când gândesc să mă separ de valul ce curge inexorabil într-o singură direcție.

Da. Totul e în tot! E o alegere!

(Proză scurtă - 15.04.2025)

[Tudor Cicu]

Un text ce pare scris pe o temă dată. Melancolii, nostalgii, bucurii și păreri de rău... toate îmi veneau în minte, citind, că sunau în memoria mea alături de niște versuri simple și drăgălașe de Zaharia Stancu: „Vântul vine de departe, de foarte departe/Vine și scutură grâul în palmele mele/Scutură grâu și scutură stele”. Dacă punem păpădiile în locul grâului... ne-am fi trezit într-un poem! Dar... cum poezia este frigul care ne cuprinde pe toți, apreciem și un astfel de cântec în natură.

[Gavrilă(David) Giorgiana Teodora]

Mulțumesc frumos pentru popas și comentariu!