Concursul de poezie şi proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, ediția a II-a, 2022

Regulile concursului:

- concurenții, membri sau nemembri ai site-ului (cei care nu sunt membri și doresc să participe trebuie mai întâi să-și facă un cont pe https://insemneculturale.ning.com/), se pot înscrie, o singură dată, la una sau ambele secțiuni (poezie și proză), însă cu o singură lucrare/secțiune, având următoarele dimensiuni:

poezie, până la 60 de versuri (dacă poezia e în strofe, se ia în calcul și rândul liber dintre acestea);

proză maxim șase pagini A4;

- concursul este netematic, deci textele nu vor avea o temă anume; acestea vor fi trimise în Word, font Times New Roman, corp 12, la un rând, cu diacritice și fără greșeli gramaticale, vor fi creații proprii, inedite, adică să nu mai fi fost publicate în vreo carte, revistă (printată sau nu), site literar, blog ori alt spațiu virtual și semnate cu numele real sau cu pseudonim literar consacrat; materialele care nu se conformează cerințelor vor fi descalificate; pot participa la concurs scriitori de limbă română, indiferent de naționalitate și oriunde s-ar afla pe această planetă, începând cu vârsta de 16 ani;

- fiecărei lucrări i se va da un număr de ordine și va fi postată de către coordonator, la vedere, fără numele autorului, pe o pagină a site-ului, special deschisă în acest scop; participanții sunt rugați să nu-și promoveze creația cu numărul respectiv pe propriile pagini de internet;

Modalitatea de vot/departajare

- media finală pentru fiecare creație participantă va fi obținută astfel:

media notelor membrilor site-ului + media notelor membrilor administrației împărțit la 2, adică 50% din medie se va datora voturilor membrilor site-ului și 50% voturilor membrilor administrației;

- toți votanții, după scara proprie de valori, vor nota obligatoriu toate creațiile cu note de la 10 la 1 (deci mai multe texte pot primi, de la același votant, mai multe note de 10, de 3, de 5 etc!); notarea membrilor site-ului se va încadra în calendarul stabilit și va înceta la semnalul „STOP VOT!”;

- autorul este obligat să-și voteze (din modestie) lucrarea proprie cu nota 7 (șapte), aceasta fiind o notă care nu iese prea mult în evidență; dacă nu și-ar vota lucrarea, ar fi avantajați concurenții care nu participă la vot, pentru că ar avea o notă în plus!

atenție, pentru a se evita anumite influențe, voturile membrilor site-ului vor fi trimise, prin mail, coordonatorului, acesta afișându-le cu puțin timp înainte de afișarea rezultatelor;

- tot coordonatorului vor fi trimise și voturile membrilor administrației, cu diferența că acestea nu vor fi afișate, ci va fi afișată, odată cu anunțarea rezultatelor, doar media lor;

- coordonatorul concursului nu are voie nici să concureze, nici să voteze, fiind singura persoană care cunoaște numele autorilor; 

Premii acordate:

Poezie:

Trofeul „Ion Lazăr da Coza”: 500 lei + trofeu+ diplomă + cărți;

Premiul I: 400 lei + diplomă + cărți;

Premiul al II-lea: 300 lei + diplomă + cărți;

Premiul al III-lea: 200 lei + diplomă + cărți.

Proză:

Trofeul „Ion Lazăr da Coza”: 500 lei + trofeu+ diplomă + cărți;

Premiul I: 400 lei + diplomă + cărți;

Premiul al II-lea: 300 lei + diplomă + cărți;

Premiul al III-lea: 200 lei + diplomă + cărți.

Fiind în parteneriat cu Revista „Eminesciana”, pe lângă premiile anunțate mai sus, artistul Mihai Catruna, coordonatorul artistic al concursului, cel care va realiza diplomele, s-a oferit să creioneze și câte un portret pentru fiecare premiant, asta după ce vom cunoaște câștigătorii ambelor secțiuni. De asemenea, fiecărui premiu, îi va atașa câte un set de cărți poștale de colecție Eminescu cu grafică personală, iar textele premiate vor fi publicate (și) în Revista „Eminesciana”, fondată de artist, unde activez și eu ca redactor.
După cum se vede, câștigătorul ia totul!

- indiferent de numărul participanților la o secțiune a concursului, se vor acorda premii, în ordinea descrescătoare a mediilor, doar textelor care au obținut cel puțin nota finală 8 (opt);

- odată trimise la concurs, textele nu mai pot fi retrase de către autori;

Etapele concursului:

- în perioada 18 februarie - 04 aprilie, 2022 (o lună jumătate), concurenții vor trimite materialul pe adresa de e-mail vasilisia1964@yahoo.com  cu specificarea: „Pentru concurs”;

- 05 aprilie - 14 aprilie, 2022 inclusiv (zece zile), va fi perioada în care administrația și membrii site-ului votează;

- 15 aprilie 2022 - 25 aprilie 2022, se stabilește clasamentul;

- 26 aprilie 2022 (a treia zi de Paști), după amiază, vor fi afișate rezultatele.

Sunteți așteptați să participați în număr cât mai mare!

În atenția sponsorilor! (sperăm să existe!)

Cei care doresc să sponsorizeze acest concurs, cu bani sau cărți proprii, sunt rugați să-și facă publică intenția, printr-un comentariu lăsat aici. 

Coordonator literar: Vasilisia Lazăr Grădinariu

Coordonator artistic: Mihai Cătrună

Concursul este organizat de Conducerea „Însemne culturale”

în parteneriat cu Revista „Eminesciana”

Mult succes!

Poeziile participante AICI
Prozele participante AICI (partea I)
Prozele participante AICI (partea a II-a)
Prozele participante AICI (partea a III-a)
Prozele participante AICI (partea a IV-a)
Prozele participante AICI (partea a V-a)
Prozele participante AICI (partea a VI-a)
.
.

Vizualizări: 2535

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Citiți cu atenție Regulamentul de mai sus. Materialul pentru concurs nu se afișează aici, mi-l trimiteți mie în mail. Nu trebuie să se știe al cui este. Citiți Regulamentul. E destul de clar. 

ember stela a spus :

AM INȚELES CĂ E NEVOIE DE O POEZIE PENTRU CONCURS

Felicitari si succes!

Doamnă Calotă Rodica, au sosit cele 10 plachete de haiku pentru concurs. Vă mulțumesc mult!  

Eu sunt departe si nu pot contribui pe moment cu carti pentru premianti, dar ma bucur ca acest concurs isi continua traditia.

Mult succes tuturor concurentilor, felicitari organizatorilor!! 

Un proiect de zile mari. Felicitări deosebite pentru acest remarcabil demers și mult succes participanților. Voi dărui și eu câteva cărți, pentru câștigători! Sănătate și Pace!

Doamna Liliana Iuga Mărginean a trimis un exemplar din volumul proaspăt ieșit de sub tipar - „Acasă, în Maramureș”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2022, pentru a-l dărui locului I de la proză. E o carte de o certă valoare literară și etnografică.

Citesc emoționată despre acest maiestuos proiect si am lacrimi in ochi! Felicitãri din suflet celor ce au pus umărul pentru implinirea lui! 

În afară de câteva cărți (foarte puține), până acum am găsit un sponsor pentru un premiu de 3oo lei și unul pentru un premiu de 500 lei, care vor fi anunțați în momentul acordării premiilor. Lista rămâne deschisă. 🙂

Încă o veste minunată. Domnul Ionuț Calotă va premia una dintre poezii cu un premiu din partea Revistei „Monitorul de poezie”, constând într-o diplomă și publicarea poezie în revistă. Vă mulțumim! Prețuire!

Ofer, fiecărui câștigător al Concursului de poezie și proză scurtă ”Ion Lazăr da Coza”, două volume de versuri: ”Sculptură în lacrimă” și ”Între Tine și mine, el”. Succes, concurenților! Felicitări, organizatorilor!

Waw, ce veste minunată, Carmen! Știu cărțile. Sunt niște bijuterii literare. Mulțumim!

carmen popescu a spus :

Ofer, fiecărui câștigător al Concursului de poezie și proză scurtă ”Ion Lazăr da Coza”, două volume de versuri: ”Sculptură în lacrimă” și ”Între Tine și mine, el”. Succes, concurenților! Felicitări, organizatorilor!

Sperăm să reușim să anunțăm rezultatele concursului a doua zi de Paște, așa cum ne-am propus. E o muncă uriașă... Avem, până în prezent, trei sponsori pentru premiile în bani (ambele premii de 500 lei și unul de 300 lei), avem scriitori care au trimis cărți și alți scriitori care au depus puțin mai mult decât costa Antologia, iar diferența a rămas pentru acoperirea unei părți din costul diplomelor, trofeelor etc. Numele acestora vor fi anunțate odată cu afișarea rezultatelor. Lista rămâne deschisă. Dacă mai dorește cineva să sponsorizeze și alte premii ori să suporte alte costuri care implică derularea proiectului, este binevenit.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ți-am dat nume... a lui Amanda Spulber
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog concert de muzică de gaga a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
Ghiţă a contribuit cu răspunsuri la discuţia De-a cucii a utilizatorului Ghiţă
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Liniștea 2 a utilizatorului Dozescu Adelina
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stejarul a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Stejarul a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dacă-ți faci pernă din trupul meu a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 12 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În brațele tale a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor