Blogul lui X -- Arhiva Octombrie 2012 (18)

Murmurul nopţii

Nu tresări, va ninge mâine peste toamnă

Și ne vom rătăci din nou ca și-n trecut,

Eu simplu om, tu cea mai scumpă doamnă

Ce iarna mi-ai topit-o-ntr-un sărut.



Deschid fereastra larg să-mi intre-n casă

Parfum de toamnă violet și dor de tine,

Păsări în zbor mi-au spus că-mi ești aleasă

Cât lumea-i o minune, ce nu îmi aparține.



Pe pat cearșaful alb acum cere-ndurare

Iar perna-și doarme visele din alte nopți,

Voi merge-n altă…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 29, 2012 la 9:17pm — 1 Comentariu

Cărare prin gând

Din iubire, vreau să te transform în cuvânt,

Să-l rostesc oftând când simt nevoia să te-ating

Atunci, doar atunci visele tale vor ști cine sunt

Când ard în asfințit și dincolo de noapte se sting.



Să-ți împletesc șuvițe din dorințele mele nebune

Lăsând vântul să le mângâie-n trecerea lui uneori,

Ca să mă-ntorc în sufletul tău, să-ți pot spune

Cât de frumoasă ești în diminețile mele cu zori.



Zâmbetul tău e ca o poartă de trecere spre…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 28, 2012 la 3:00pm — 3 Comentarii

Atât de simplă

Atât de simplă şi curată, cu părul zilnic despletit, 

Treci printre gândurile mele ca o mireasă la altar 

Şi nu mai ştiu pe câte stele privirea-n treacăt am oprit 

Să le răpesc a lor lumină şi-n lacrimi să ţi-o dau în dar. 

Pe rând atâtea uşi închise se redeschid întâmplător 

Lăsându-ţi paşii să te poarte prin amintirile de ieri 

În timp ce-n lacrimile mele un strigăt trist…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 27, 2012 la 4:14pm — 3 Comentarii

Aici pădurile se-aud oftând

E mult prea neîncăpătoare-această lume pentru doi,

Pământul și-a pierdut dintre cărări prin munți,

Aici, pădurile se-aud oftând când adierea după ploi

Îi mână cerbii la păscut prin iarba viselor, desculți.

 

Iubirea s-a pierdut si ea prin anotimpuri fără nume

Imbătrânită de taceri si riduri aspre din oglindă

Când noi ne regăseam frumosi in prafuitele albume

Unde minunile tarzii au vrut mereu să ne cuprindă.

 

Noi suntem…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 25, 2012 la 10:00pm — 3 Comentarii

Sub fruntea mea

Mă-ngrijorează mult singurătatea unui gând

Rămas din toate câte ieri s-au strâns,

Sub fruntea mea pe cineva din vise așteptând,

Și simt cum ochii de tristețea lui au plâns.

Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat cu el, de ce suspină,

Ce vrăji s-au abătut asupra lui,

Ce chip așteaptă din trecut la tâmplă să revină

Împodobind cu el tăcerea din statui.

L-aș întreba dacă-nțelege că, este prea târziu

Să furi un vis din alt trecut uitat,

Dar sunt…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 24, 2012 la 8:18pm — 4 Comentarii

Pustiu plăcut

In toate câte sunt acum şi-n toate cate or să vină

Găsim cărări pe care sufletul cândva le-a rătăcit,

Şi nu ştim când ne-a invitat destinul viselor la cină

Sau, cum va arăta oglinda in care alţii ne-au privit.

Să plângă păsările-n zbor de dorul fiecărei clipe

Și-n tot acest pustiu plăcut să cadă stele peste noi,

Lăsând o parte din lumina pe obositele aripe

Ce poartă-n lina lor plutire povara gândului în doi.

Pe buze-mi tremură suspinul și…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 23, 2012 la 9:47pm — 2 Comentarii

Fluture alb

Viața sub pleoapa cerului este o simplă lacrimă

Două tăceri despărțite de-o nevinovată cratimă,

O strălucire de-o clipă într-o ruginită toamnă,

Părere de rău ce mi-ai lăsat, frumoasă doamnă.

Viața mea, un curcubeu grăbit spre alte ploi

Când toate nu mai sunt și se împart la doi,

O umbră-mbracată în alb printre ronduri de flori,

Surâs fără farmec, fără emoții, fără culori.

Am găzduit-o-n trupul meu până când a plecat,

Mi-a închis ochii…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 22, 2012 la 8:31pm — 4 Comentarii

Întâmplător

Întâmplător, prin parcul gândurilor mele

S-a rătăcit o frunză sosită din trecut,

Împodobind destinul prin ploile de stele

Și-alăturea de tâmplă, cu visele-a căzut.

Am încercat să-ntorc privirile spre zare,

Pe umeri s-o aștern asemeni unui dor

Dar, lăcrima un gând trecutul din uitare,

Făcând să pară frunza o umbră de fior.

Mergeam pe-alei sărace cu multe ne-mpliniri

Fără să știu de ce, singurătatea plânge,

Iar pleoapele-mi spuneau…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 21, 2012 la 2:24pm — 1 Comentariu

Zboruri efemere

O fotografie pusă-ntr-o vitrină

Peste care anii în grabă-au trecut,

Mă privește seara când te strig la cină

Răscolind plăcerea vechiului sărut.

Sub raze de soare umbrele din casă

Îmi îmbracă gândul și dorul de tine,

Viața ta-ntr-o ramă, minune frumoasă

Răscolește-n taină reci fiori prin mine.

Recunoaștem azi zborul printre stele,

Nu mai vreau să pleci fără să îmi spui,

Dureroase gânduri și gesturi rebele

Prin vise stinghere…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 18, 2012 la 9:33pm — 5 Comentarii

Aş fi ucis

Aș fi ucis o lume pentru tine

Și anii mei i-aș fi ucis pe loc,

Fără să știu ce viitor va aparține

Pădurilor ce-n vise le-am dat foc.



M-aș fi făcut nebun îndrăgostit

Strigând la porțile ce s-au închis,

Peste pământ de rouă pârjolit

Fără să uit că viața ți-am promis.



Aș fi ucis iluzii dintr-o noapte

La fel de-ntunecată ca și-acum,

Să-ți pun la tâmplă nerostite șoapte

În care gândul să-și găsească drum. …

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 14, 2012 la 8:00pm — 4 Comentarii

Să fie cum a fost

Să fie cum a fost cândva-n trecut

Când zorii se topeau sub pleoape,

Și roua se-ngana cu-al florilor sărut

Iar tu-mi erai cu sufletul aproape.



Dormeai sub lenjerii visând plăcut

Asemeni unui înger coborât din stele,

Și-atunci prin tine m-am pierdut

Cu tot ce-a fost frumos în gândurile mele.



Simțeam mireasma ierbii după ploi 

Și-nmuguream lăstari în…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 13, 2012 la 10:00pm — 4 Comentarii

Nu vreau

Mă simt dator să-ți spun ce simt în fiecare seară

Și toate-ncep cu tine, și toate se sfârșesc plăcut,

Un răsărit de lună ce altora prin univers le e povară

Eu îl ascund în ochii tăi și ți-l răpesc cu un sărut.



Aștept nerăbdător în toamnă să vină iarna peste noi,

Să ningă alb și liniștit peste tristețea unui gând,

Tu să mă-ntrebi dacă e noapte, de ce cad fulgii câte doi,

De ce pe undeva în suflet, se-aud fiorii fremătând.



Pe ziduri…
Continuare

Adăugat de x la Octombrie 12, 2012 la 7:35pm — 3 Comentarii

Sunt dor şi vis

Mă regăsesc în fiecare umbră 

Uitată prin vitrine și oglinzi, 

Mă pierd când dimineața-i sumbră 

Și reapar ca tu să mă cuprinzi. 



Mă frâng prin sute de fotografii 

Făcute-ntamplator vreodat', 

Când devenisem umbră pe câmpii 

Și mă lăsam de soare sărutat. 



Trăiesc și eu la fel de-ntamplator 

Privindu-mă-n oglinzi…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 11, 2012 la 9:00pm — 4 Comentarii

Dacă ai un copil

Dacă ai un copil într-un august născut

Să-l iubești ca și viața dăruită-n trecut,

Să-i oferi în prezent tot ce-n suflet mai ai,

Din minune-n minune să răpești și să-i dai.



Dacă ai un copil cu ochi blânzi, visători

Printre vise presară-i doar miresme de flori,

Fă-i din lacrimă zâmbet când îți cere să fii

O cărare cu suflet, printre clipe târzii.



Peste fruntea senină tu săruta-l în somn

Și urează-i s-ajungă pe planetă un domn,…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 10, 2012 la 9:00pm — 2 Comentarii

Mai dă-mi

În sufletul meu sunt răvășite toate

Asemeni norilor când lunecă-n furtuni,

Și nu-ntreb în zadar, dacă se poate,

Din cearcănele nopții uşor să mă aduni.



Orașul e bolnav și mohorât de vreme,

Vitrinele-s murdare de stele și priviri,

O singură fereastră încearcă să își cheme

Din stradă un ecou pierdut în amintiri.



Pervazul ei păstrează trecut și mângâieri

Căderile de frunze prin toamne ruginii,

Și umbra ta, iubito, cu păru-n…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 9, 2012 la 3:06pm — 2 Comentarii

Când rătăcesc

Pe tâmplă-mi bate vântul rece,

Pe buze roua mi-a căzut,

Un gest pe lângă pleoapă trece,

Și astăzi îl găsesc pierdut.



Prin riduri timpul se ascunde

Când rătăcesc printre zăpezi,

Și frigu-n lacrimi îmi pătrunde,

Iar tu prin răni îmi sângerezi.



A înflorit pustiul în cuvinte,

Pădurile s-au ofilit din vreme,

Și-mi plâng aducerile-aminte,

Când nu știu unde să te cheme.



N-am mai aflat nimic de mine,

În…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 7, 2012 la 3:53pm — 2 Comentarii

Ştiam

Te-am rătăcit prin gândurile mele

Când visele-ntr-o noapte s-au sfârșit,

Și-n altă zi când te-am găsit prin ele

Știam că-n fiecare clipă te-am iubit.



Ți-am spus că toate-s pentru tine

Oricât de mult aș vrea să-nlocuiesc,

Un univers zidit cândva în mine

S-ar dărâma c-un simplu, Te iubesc !



Cu noi, oglinzi ciobite au prins viață

Și-n strălucirea lor plăcut au înflorit,

Lalele suspinând tăceri în dimineață

Pentru că…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 6, 2012 la 8:51pm — 1 Comentariu

Tresar

E timpul scurt și-afară plouă,

De vânt copacii stau plecați,

Fulgeră-n palmele-amândouă

Și-n flori cu ochii-ncercanati.



Tresar miresmele prin ramuri,

Iar păsările-n cuib suspină,

Trec adieri pe lângă geamuri

Lăsându-și umbrele-n lumină.



E iarăși toamnă-n ploaia noastră

Și norii parcă-s de tăciune,

Zărim plângând lângă fereastră,

Scântei din fulgere nebune.



Te-mbratisez cu toată viața,

Din somn nu…

Continuare

Adăugat de x la Octombrie 4, 2012 la 9:29pm — 2 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 8 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor