Atât de simplă

[Vezi blog]

Atât de simplă şi curată, cu părul zilnic despletit, 
Treci printre gândurile mele ca o mireasă la altar 
Şi nu mai ştiu pe câte stele privirea-n treacăt am oprit 
Să le răpesc a lor lumină şi-n lacrimi să ţi-o dau în dar. 
Pe rând atâtea uşi închise se redeschid întâmplător 
Lăsându-ţi paşii să te poarte prin amintirile de ieri 
În timp ce-n lacrimile mele un strigăt trist şi-asurzitor 
Se vrea simţit ca o durere peste minunea care-o ceri. 

Aş vrea sălbăticia vieţii să mă ucidă într-o zi 
Când fără tine orice clipă va mirosi a mucegai, 
Iar timpul fără doar şi poate în palma mea va putrezi 
Şi nu va reuşi să-mi smulgă altaru-n care astăzi stai. 
Eşti simplitatea mea iubită, o pasăre rămasă-n zbor, 
Privind de prin înaltul zării cum toate trec spre înapoi 
Şi recunosc că-mi este sete de trupul tău şi-mi este dor 
Când nu mai pot să ţin pe umeri povara depărtării-n doi. 

[Ion Lazăr da Coza]

În situaţia în care titlul e un fragment din primul vers, sunt necesare punctele de suspensie.

Poezia e plăcută însă... cam simplă. Unde sunt metaforele care fascinau?

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Minunat, domnule Ungureanu! Minunat!

[Sofia Sincă]

Autoconsolarea şi inefabilul în iubire generează stări, iar ele versuri aprinzătoare de ruguri. Chiar dacă dorinţa se amestecă printre amintiri, prin simplitatea lor, doar cuvântul, versul poate ţine loc de orice poetului, fascinează clipele dulci-amare ale acestuia şi pe ale noastre.

Am citit cu plăcere, Sofy!