Murmurul nopţii

[Vezi blog]

Nu tresări, va ninge mâine peste toamnă
Și ne vom rătăci din nou ca și-n trecut,
Eu simplu om, tu cea mai scumpă doamnă
Ce iarna mi-ai topit-o-ntr-un sărut.

Deschid fereastra larg să-mi intre-n casă
Parfum de toamnă violet și dor de tine,
Păsări în zbor mi-au spus că-mi ești aleasă
Cât lumea-i o minune, ce nu îmi aparține.

Pe pat cearșaful alb acum cere-ndurare
Iar perna-și doarme visele din alte nopți,
Voi merge-n altă iarnă singur la culcare,
Visând la sânii tăi, sălbatici și necopți.

Îmi pun tristețea-n lacrimi să n-o ningă,
Să nu-mi răpească vântul singura avere,
O flacără arzând dorindu-și să m-atingă
S-a stins cândva prin gesturi efemere.


Nu tresări când retrăim singurătatea-n doi
Parfum de toamnă violet și-un vis nefericit,
Am pus al nopții murmur între amândoi,
Uitând că fulg de fulg din nou s-a rătăcit.

[Sofia Sincă]

Romanţă de toamnă târzie, atunci când va ninge peste ultimele frunze ce nu s-au grăbit să-şi găsească locul... Singurătatea va puti peste trăirea melancolică.

Am citit cu plăcere, Sofy!