Din iubire, vreau să te transform în cuvânt,
Să-l rostesc oftând când simt nevoia să te-ating
Atunci, doar atunci visele tale vor ști cine sunt
Când ard în asfințit și dincolo de noapte se sting.
Să-ți împletesc șuvițe din dorințele mele nebune
Lăsând vântul să le mângâie-n trecerea lui uneori,
Ca să mă-ntorc în sufletul tău, să-ți pot spune
Cât de frumoasă ești în diminețile mele cu zori.
Zâmbetul tău e ca o poartă de trecere spre soare
Iar privirea-ți devine senină ca o cărare prin gând,
Fără să-ntreb te dăruiesc mie, mireasmă de floare
Sărutându-ți toate cuvintele rostite pe rând.
Din iubire nimic nu se naște sub cer în zadar
Brațele noastre cu muguri de viață se strigă-ntre ele,
Căutându-se, atingându-se, mereu oferindu-se-n dar
Trupurilor ce ard, pe rugul iubirii cu flăcări rebele.
Adaugă un comentariu
Cu plăcerea lecturii,
După floare, versul 11, se recomandă o virgulă.
Tandrețe... Multă tandrețe.
da Coza
Cu versul în faţă, stăpânit pe dorinţă şi împlinire, încerci drumul spre fericire. Prin iubire este calea cea mai netedă.
Am citit cu plăcere, Sofy!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media)
CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media)
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru acest an, au donat:
Gabriela Raucă - 1000 lei
Burtea Corina-Elena - 200 lei
© 2026 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE