Am urcat în trenul vremii de aseară

Și-am plecat cu toamna să culeg nimicuri.

Căutam un fluier, bâjbâiam o gară

Să găsesc adrese pe nescrise plicuri.

poate că atunci

când voi pleca printre banchize

şi  ochiul meduzei  va înveli oceanul

cu singurătatea frigului

un zero absolut

mă va cuprinde

sculptând  apusul  cu fiorduri

în liniştea încremenită

nimic altceva

să nu-mi fie

decât  sirena apelor închise

sunând  din cornul de narval

Printre bătăi de inimi, ne măsurăm eterul

Zburăm divin prin țipăt, cu-o singură aripă

Apropiați în pliscuri ne sprijinim apterul

Și-n carnea mea adesea ne prăbușim o clipă…

Te-am modelat cu mâini avare

într-un ceas perfect.

Inima îţi era bicamerală,

în baterii fără puls.

Eu eram plus,

tu erai minus,

ne atrăgeam reciproc.

Mintea ta era din arcuri,

rotiţe şi mecanisme.

Nevăzută, dar mereu raţională.

Rece.

Braţele tale,

limbi lungi, fierbinţi.

Îmi arătai orele.

Împreună.

Trecerea ireversibilă a timpului.

Aveai 12 ore în 12 trăiri,

le repetai de…

Unde agonia treptelor de formol

adoarme respirând

pașii neputincioși ai vieții,…

Din nemurire, iubirea cheamă cerul

pe cărarea albastră presărată cu nori

de alb. Adânc în privire matelotul

dirijează cârma printre stelele nopţii.

Şi tună şi fulgeră cu încercări de oprire.

Zvâcnetul din piept îşi coboară capul

scânteind valurile poticnite de ploaie

pe faleza cu maluri de dorul

necuprins de picuri roşii de viaţă

împerecheată de timpul despărţit de…

în meşteşugul tainei plămadă

de infinituri însetată câmpie

strivindu-mi crucea în paşii umbrei…

cum stai aşa privind peste departe de parcă-nveţi să zboare pescăruşii pui

se potoleşte marea valul tenebrele-n furtuni

'n albastre ploi de toamnă curcubeie văd

jur că luna nu

ochii tăi sclipesc de mult prea multe stele 

şi cerul tot

deplin

e alb

de prea senin

în sânge pe sub piele oasele când gem

durerile scrâşnesc se rup pe maxilare cuvinte se strivesc

dar şi atunci rămâi

la fel de calm de…

Obositor de grăbită-i muta

ultimă dorință

pe care timpul mi-o măsoară

cu pași etalonați de amurg.

Erorile de maturizare

a-ncrederii zvăpăiate

în dinamica legăturilor

dintre fazele lunii

și furtunile de ceață perversă

veselindu-se pe oceanul gândurilor

le asemui

cu danele unui port

din care pleacă spre niciunde

marginile lumii.

Am dubii sâcâitoare

în legătură…

În noapte colind potecile drumului

spre tine, presărat cu lacrimi din roua

zorilor de ieri şi strig pădurii să-i aud

ecoul răsfirat albastru printre crengi

de verde pictate cu roşul paşilor mei.

Mă doare dorul călător prin şoapte

când tu, în joacă, îi despici frunza

cu care-ntre buze îţi şuier cântând

iubirea pecetluită pe cer, de ieri,

de dinaintea întrupării în trup

a visului ce-şi zboară…

azi gândurile mele sunt constelație 

(m-ai numi Cassiopeia)

nimic nou în punctul de miazănoapte

sclipiri diafane

uneori scântei

spre miazăzi corpuscul de lumină 

o altă duminică traversează prin rană

ochii tăi precum cafeaua de dimineață

veghează rotund

și lumea se pierde în zaț 

ca o nălucă așteptând stingheră

cochilia din pereții căreia

cireșul înflorit e la mile distanță

iar gura sărută…

Dă-mi voie s-aud adierea-n pădure

copilul din mine să-l urc în copac,

să sprijin amurgul pe rugul de mure

când raze de soare în nori se desfac.

Redă-mă câmpiei cu macii în floare

şi dă-mi fericirea din anii trecuţi,

să ştiu dacă gândul învaţă să zboare

sau paşii prin suflet se fac nevăzuţi.

Cuprinde-mă-n gând când zorii apar

iar noaptea în vis plecarea îşi cerne,

prin stropii de rouă lucesc în zadar

ţinându-se-n braţe,…

Umbrele oamenilor nu colaborează

decât cu întrebări evacuate

din spațiul gândurilor cu privirea chiuindă

pe culmile cutezanței.

  Imorală satisfacție

pentru bunăstarea prăpăstiei

în care nevoia de aer negânditor

respiră adânc amintiri putrede

lăsate vidului moștenire

de ecouri norocoase

că li s-a…

am căutat,

am adunat,

am calculat

şi încurcat de socoteli întoarse de minte, nu

am găsit nimic să (cu)prindă legătura

dintre noi. Dintre mine şi Suflet. În albastrul cerului

voi scrijeli

cu buricele degetelor până la sânge,

sângele meu,

inelul etern al iubirii.  

Îmi râde toamna pe nerăsuflate

Se leagănă lumina deflorată

Potecile pădurii înstelate

Tremură pentru o iubire colorată.



Alint frunza într-un început

Unde ruginii ascult şi le frământ

Iertare, anotimp neîntrecut

Că nu mai pot avea discernământ.



Îmi râde toamna pe fereastră

Cascade dulci mă…

M linii, N coloane,  în două mă despică 

In numere reale, mă numeri, mă aduni.

Pășesc în mucavaua lumii, fără frică,

Sămânță din matricea căzută în genuni.



Ca element neutru am fost celulă-gazdă, 

Mi-am raportat la unu, iubirile-n vector,  

Îreversibilă m-am înmulțit…

În căuşul palmelor mele privirea ta

s-a ghemuit asemeni unui fulg

o simt citindu-mi limita de vârstă

drumul spre adevăr sau minciună

îi simt arderea nestatornică în riduri

gesturile apar ca la o nuntă de fluturi

între suflet şi gând există un loc gol

rezemat de speranţă îmi imaginez

prezenţa ta atingerea ta respiraţia ta

ritmul grăbit al bătăilor inimii

tălpile pline de toamnă pe drumul aşteptărilor

{oare ce anotimp urmează dincolo…

Surescitat de vise metamorfice,

somnul morții aprinde

candele cu monoxid de carbon.…

între mine şi Suflet e (de) trei paşi. Unul

al meu, unul al lui şi celălalt e gardul  

dintre noi. L-am luat la măsurători. Am întins

ruleta. El are aripi.

Îi măsoară înălţimea ce mă desparte

de albastrul din privire necuprins de roşul

orizontului străbătut

în paşii

dorului de tot,

de întreg.

Întregul meu, al lui, al nostru.