Ceasul

[Petruț Dinu]

Te-am modelat cu mâini avare
într-un ceas perfect.

Inima îţi era bicamerală,
în baterii fără puls.
Eu eram plus,
tu erai minus,
ne atrăgeam reciproc.

Mintea ta era din arcuri,
rotiţe şi mecanisme.
Nevăzută, dar mereu raţională.
Rece.

Braţele tale,
limbi lungi, fierbinţi.
Îmi arătai orele.
Împreună.
Trecerea ireversibilă a timpului.

Aveai 12 ore în 12 trăiri,
le repetai de două ori continuu.
Iubeai de 12 ori ziua
de 12 ori noaptea,
luând-o de fiecare dată
de la capăt.

Într-o cameră pustie,
cu pereţi goi, lumină palidă.
Am construit o scară din cărţi
urcând fiecare treaptă cu grijă.

Am aşezat titlurile
în povestea noastră de iubire.
Nu voiam să fac un pas săltat.
S-ar fi dărâmat
cu un cutremur.

Am bătut un cui
în peretele lumii noastre.
S-au scurs picături
de iubire şi dor,
sângerând.
Te-am agăţat în el,
tu ai tăcut.

Am coborât scările din foi,
luând fiecare carte cu mine.
Am lăsat camera în singurătate.
Uşa scârţâia.
Ţi-am auzit ticăitul.

Oare cine vorbea atunci?
Mintea ta sau inima...
Nu mai conta.
Camera era acum pustie,
nimeni nu te mai auzea.

Cum distrugi iubirea
cu timpul.

[Ion Lazăr da Coza]

Să spun și eu că e prea lungă, ar deveni redundant.

Drag.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

foarte frumos! Într-adevăr, o viziune originală. Dar și eu cred că e prea lungă. Eu m-aș fi oprit după luând-o de fiecare dată/ de la capăt.

Felicitări, Petruț! Urci tare frumos! :)

[Corina Militaru]

Interesantă viziune! :)

[bolache alexandru]

De data aceasta, ai adus Petruț, un poem mai în vârstă de cât tine. Din punctul meu de vedere felicitări.