Răsărituri

[Rotariu Dorel]

Voi zori ce-n sulițe mi-ați răstignit

Visări ce ignorau a lumii scenă,
Prin mări de sânge cât ați scormonit
De-ați prins culoarea asta patogenă?

Când zorii-și pun altițe sângerii,
Și-armatele stăpânilor se-nfruntă,
Privească roșii valuri, îngerii,
Cât sufletele pregătesc de nuntă...

Nu pot să mai iubesc un răsărit
Când mișună spioni în jurul meu,
Când ce-am iubit e-atroce pângărit,
Când corbi din cer, seva ne-o sorb mereu...

Au fost și vremi când zorii radiau
Un roz descătușând pofta de viață,
Când treptele urcate mlădiau
Un rai de certitudini, nu de ceață...

Azi, zorilor nedumerit mă-ntreb
De ce lumini peste stăpâni n-ați nins,
De ce ne mint punând dreptatea-n herb
Dar legile-s puterea unui ...ins!

Viorile azi nu mai cântă-n zori,
Poeții duc cuvinte la mormânt,
Spionii nevăzuți ne vând fiori
Că-i iz de închisoare în cuvânt!

Încet, încet, iubirea astăzi moare,
E trandafirul, văduva ce plânge,
Iar oamenii-s gonite căprioare
Al lupilor haini, festin de sânge!

[Mihaela Popa]

trist, apăsător

"Viorile azi nu mai cântă-n zori,
Poeții duc cuvinte la mormânt,
Spionii nevăzuți ne vând fiori
Că-i iz de închisoare în cuvânt!"

semn de plăcut popas

[bolache alexandru]

Un poem puternic dar trist, o revoltă față de timpurile pe care le trăim!

[Grig Salvan]

Dramatic poem al vremurilor tulburi și întunecate pe care le trăim în care însuși răsăritul, altădată semnul purității și înfloririi în lumină, e azi însângerat și tragic, pângărit și amenințat de corbii de pradă. Ne regăsim în versuri cu toate deziluziile, tristețile și spaimele noastre contemporane.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem reflexiv care exprimă o profundă tristețe și dezamăgire față de starea lumii și a societății, folosind imagini puternice și simboluri poetice pentru a transmite sentimentul de pierdere a inocenței, a iubirii și a dreptății, un poem ale cărui versuri evocă imaginea unor zori sângerați, plini de conflicte și suferință, unde lumina și iubirea par a fi pierdute sau în pericol. Imagistica folosită, precum „mări de sânge”, „valuri roșii”, „corbi din cer”, „lupi haini”, creează o atmosferă apocaliptică, de luptă, durere și dezolare. În același timp, poezia pare să fie un apel la conștiință și la dorința de a readuce valorile umane și iubirea în lumea de azi.

Viorile azi nu mai cântă-n zori,
Poeții duc cuvinte la mormânt,
Spionii nevăzuți ne vând fiori
Că-i iz de închisoare în cuvânt!

M-am oprit la aceste versuri care evocă o atmosferă de opresiune și dorință de libertate artistică și individuală, într-un context de surveillance și cenzură, în care creatorii de poezie (artă) își pierd tot mai mult vocea, iar cuvintele lor sunt uitate ori sugrumate.

Am citit cu plăcere, dar și cu durere.

[Rotariu Dorel]

Oare nu noi poeții trebuie să apărăm libertatea cuvântului?

[Ada Nemescu]

Mi-au plăcut versurile (așa cum spune și Ramona...) încărcate de revoltă de nestăpânit - 

Nu pot să mai iubesc un răsărit
Când mișună spioni în jurul meu,
Când ce-am iubit e-atroce pângărit

Un final apocaliptic, de care mă rog să storc o picătură  de speranță!

aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

 Versurile  sunt dense, încărcate de revoltă și tristețe.

Un poem în care arta, iubirea, și umanitatea sunt în pericol.