Popa Toader din Văleni este fără doar şi poate, ca orice preot care se respectă, un om foarte cumscade. Are însă un singur păcat, după cum însuşi mărturiseşte: „un pahar de fiecare casă”.
Sinceră să fiu, multă vreme am crezut că e vorba de vinul de liturghie, pe care îl duce orice creştin la biserică la parastase, dar curând aveam să aflu că este vorba de cu totul altceva, iar asta nu numai în cazul lui, ci şi al „primarelui”. Mă rog, între timp „primarele” s-a dus să se odihnească întru Domnul, ca un bun creştin ce se afla, cum zice şi Sfinţia Sa.
Poate bănuiţi despre ce e vorba, dar eu am înţeles ce înseamnă abia vara trecută, când am fost nevoită să rămân mai mult timp la casa de vacanţă, întrucât nu am avut de lucru şi la insistenţele soacrei am cumpărat o grădină de la un vecin. Dar asta e altă poveste.
Nu mi-a trebuit mult, aşadar, să-i aflu TAINA, pentru că am avut onoarea ca aproape zilnic să-mi treacă pragul acest trimis al Domnului pre pământ (cum însuşi ţine să se gratuleze!) şi să mă binecuvânteze, iar eu să-l tratez politicos de fiecare dată cu un pahar de ţuică, două, tri şi tot aşa...
Până să mă dezmeticesc, mi-a golit un sfert de vadră! Şi asta făcea, după cum aveam să aflu, la fiecare casă unde mai era primit. Dar între timp oamenii se dumiriseră ce hram poartă (nu cel al Domnului, desigur!) şi ticluiau în aşa fel încât atunci când trecea Sfinţia Sa – n sutană, să fie plecaţi de-acasă sau pe şleau spus să-ncuie poarta.
Cam scumpă binecuvântarea, nu-i aşa?! Dar ce să-i faci, omul cât trăieşte - învaţă! Am primit eu lecţia? Am primit-o. Cu vârf şi îndesat.

Vizualizări: 33

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

trimis al Domnului...sunt  putin  pretentios  ,de un ridicol caduc ,unii au  fost  si   inca  sunt Domini  canes asa ca  ierta fie-i  pacatele  si   nu  regretati ,nu  ati   invatat  lectia darului fara  rost   ci  pe aceea  a omeniei  inteleasa  pe  dos  de un om caruia  Dumnezeu   i-a dat  dar  cel   cu  cornite  i-a  luat  mintea  si  i-a lasat   ":darul bauturii"

toate  cele bune!

 Năravuri grele. Chiar merită câte un astfel de text. Năravurile, evident. Felicitări, mi-a plăcut.

Vă mulţumesc pentru răgazul acordat şi pentru apreciere. De fapt, personajul este unul real.

Mihai Katin a spus :

trimis al Domnului...sunt  putin  pretentios  ,de un ridicol caduc ,unii au  fost  si   inca  sunt Domini  canes asa ca  ierta fie-i  pacatele  si   nu  regretati ,nu  ati   invatat  lectia darului fara  rost   ci  pe aceea  a omeniei  inteleasa  pe  dos  de un om caruia  Dumnezeu   i-a dat  dar  cel   cu  cornite  i-a  luat  mintea  si  i-a lasat   ":darul bauturii"

toate  cele bune!

Vă mulţumesc pentru popas şi apreciere!

Bircea Marian a spus :

 Năravuri grele. Chiar merită câte un astfel de text. Năravurile, evident. Felicitări, mi-a plăcut.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 13 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Viaţa la confort redus a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 13 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infraroșu a utilizatorului chindea maria elena
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor