*
În Zătreni se îngâna ziua cu noaptea, iar pe Ileana o fulgeră o presimţire văzând că Ioniță nu mai ajunge acasă şi chiar era îndreptăţită să fie îngrijorată, pentru că îl trimisese la mătuşă-sa Catariţa dis-de-dimineață. E drept, trebuia să meargă tocmai la celălalt capăt al comunei, dar oricum. „Oare, o fi trecut pe la atelier?” se întreba şi parcă mii de ciocane îi bubuiau în creier.
Între timp gătise, ba chiar și mâncase de una singură, contrar obiceiului, iar acum își făcea de lucru curățind teci de fasole pe scările casei când auzi scârțâitul porții. Pe alee venea bărbățelul ei mergând în zig-zag. Când îl văzu aşa, Ileana luă foc:
- Fi-ți-ar năravu-al dracului! Iar te-mbătaşi ca un porc?
- O făcui, o făcui! Ce vrei acuma?
- Și banii?
- Care bani?
- Îi dusăși lu’ tușa Catarița?
- A, tuşa... Nu, că n-o găsâi acasă. Era plecată la moară. Aşa îmi spusă Cocleaţa – doi pe faţă, doi pe dos. Dacă minte ea, mint şi eu.
- Și cum nu o găsişi, ce te gândiși? Ia să dau bună zâua la căţaua leşinată. Îţi era şi sete al dracului! Trecusă mult de asară când te-ai făcut praştie?!
- Păi, să ştii că îmi fu sete. Nu vezi ce căldură este?
- Mă nenorocitule, scoate banii!
Ioniţă se uită în jurul lui dezorientat. Se apropie de masa din curte şi se aplecă, încât era cât pe-aci să cadă.
- Erau aici.
- Ce erau aici, mă? Banii? Unde sunt banii?
Se aşeză pe scara casei.
- Păi, stai să-ţi explic! Plasa...
- Ce plasă, mă?
- ..
- Ce piei? Care piei? Unde vezi tu piei?
- Erau în plasă. Da’ unde e plasa?
- Mă, tu îţi baţi joc de mine?
- Nu auzi că era aici? (se uită iar sub masă) La piciorul mesii...
- Venişi tu acasă cu o plasă?
- Da, adică, nu ştiu... Erau în plasă.
- Ce erau în plasă, mă? Să nu zici că beuşi banii?
- Eu?
- Şi-atunci ce tot bălmăjeşti?
- N-o găsâi acasă pe tuşa Catariţa.
- Asta înţelesăi. Şi?
- Mă oprii la Relu să mă răcoresc, că mă bătu soarele-n cap.
- Cu trei sute de lei?
- Cum adică, trei sute?
- Păi, nu atâţia îţi detei azi-dimineaţă când plecaşi?
- Ei, parcă eu îi numărai, da’ bate-mă, omoară-mă, nu mai sunt.
- Ce nu mai sunt, mă?
- .. Pieile...
- Care piei, mă? Ce o tot ţii langa cu nişte piei?
- Păi, le cumpărai di la Văsâle al lu’ Cildă. Un chilipir. Habar nu are el cât valorează.
- Mucosu’ ăla, mă?! Avu el piei de vânzare?
- Ei, el?! Erau ale lu’ mătuşă-sa.
- Şi te văzu pe tine afumat bine şi ce îşi zise: „Ia să îl lucrez pe ăsta!”
- Adică, vrei să spui că mă înşelă? Fă, unde sunt pieile?
- Care piei, mă, că venişi acasă cu mâinile goale şi în plus pe trei cărări?
- Unde e punga?
- O iei de la cap? Venişi tu acasă cu vreo pungă, că doar te văzui când intraşi pe poartă? Mă faci şi chioară acuma?
- Cu alte cuvinte, mă lucrară. Lasă că le arăt eu lor!
- Cui le arăţi, mă?
- Lui Văsâle, da’ şi lu’... Nu ştiu cum îl cheamă, da’ dau eu de el.
- Mă om de Dumnezău, scoate banii!
Ioniţă îşi întoarse buzunarele pe dos.
- Nu vezi, fă, că nu mai am un chior?! Beurăm aldămaşu’.
- Ce aldămaş, mă?
- Că făcui afacere.
- Ce afacere, mă trei lulele, trei surcele?
- Cu pieile. Îl păcălii. De unde să ştie Văsâle cât face o piele de viţăl?
- Da’ tu ştii, mă terchea-berchea?
- Cum să nu ştiu?!
- Tu ai văzut cu ce chin am strâns eu banii ăştia? Mi-am rupt de la gură, vorba aia, şi îi risipişi dintr-un foc. Doamne, cum de nu îmi pusăşi piedică de dimineaţă? Cum de îi detei banii pe mână, că doar îmi cunoşteam marfa?!
- Cu cine vobeşti, fă?
- Cu dracu’ de-amiaz’ vorbesc! Cu tine, cu cine altcineva? Hai la Relu!
- Eu? Du-te sângură!
- Adică, tu încurcaşi iţăle şi Leana să le descurce?! Bine!
- Nu auzi, fă, că nu mă ţân picioarele? (se întinse pe scara de ciment a casei)
- Asta nu rămâne aşa. Mai vorbim noi! Aşteaptă! (ieşi pe poartă furioasă)
*
Ileana intră în cârciuma lui Relu şi nici una, nici două îl luă la întrebări:
- Unde sunt pieile?
- Care piei, stimată doamnă?
- Şi nu mă lua pe mine cu doamnă, stimată şi alte alea, că nu am mâncat din aceeaşi strachină, da?! Scoate-le!
- Ce?
- Eu?
- Păi, nu la tine se făcu Ioniţă pulbere?
- Asta-i bună! Parcă numai el?! Serviţi o cafea, o bere?
- Şi nu mă lua peste picior! Pieile! Scoate-le! (liniştindu-se puţin) La care masă stătu Ioniţă?
- Nu ştiu. Nu servesc eu.
Ileana se uită sub mese şi găsi punga buclucaşă.
Le scoase şi văzând comedia, căzu pe un scaun.
- Trei piei de miel cu trei sute? Unde sunt pieile de viţel?
- Ce viţel, doamnă?
- Văsâle, Văsâle, de nu ţi-oi rupe oasele! (ieşi val-vârtej pe uşă)
*
Intrând pe poarta care era descuiată, Ileana îl găsi pe Vasile în curtea casei.
- Bine, mă Văsâle, mă, ce făcuşi? Îţi bătuşi joc de omu-meu?! Cu omu’ beat te pui tu? Scoate banii!
- Ce bani, tanti?
- Banii pe piei.
- Care piei?
- Mă, tu faci pe prostu’? Piei de miel la preţ de piei de viţel?
- Ei, piei de viţel?! Piei de miel... Mă trimisă tanti Ioana cu ele la târg ca să le vând.
- Şi târgu’ fu în cârciumă?
- Păi, dacă găsâi client, da’ eu fusei corect.
- Îţi arde de băşcălie? (scoase pieile din pungă) Astea sunt piei de viţăl, mă? (îi dădu cu ele peste faţă)
- Piei de miel, doar vă spusăi.
- Mai contează?! Îl văzuşi pe omu-meu luat în freză şi îţi zisăşi să-l şi razi. Scoate banii şi ia-ţi pieile!
- Nu-i mai am.
- Cum aşa?
- Păi, nu îţi spusăi că nu fură pieile mele? Le vândui şi îi dusăi mătuşii banii.
- Măi! Măi! Măi! Hai cu mine la ea!
- Acuma noaptea?
- Mâine. De bună samă, acuma. Tot ajunsăi pân-aici. Vrei să cheltuiască banii şi pe urmă să fluier a pagubă?
- Merg, da’ eu ştiu?!
- Dacă nu ştii, afli!
*
Se înserase de-a binelea când ajunseră la Ioana şi o găsiră stând la poartă, ca de obicei.
- Bună sara, tanti Ioană!
- Bună să-ţi fie inima, Ileano! Da’ ce vânt te aduce în Ciorteşti?
- Vântu’ ăsta! (aruncă jos pieile din pungă) Le cunoşti de undeva?
- Le dusă nepotu-meu la târg.
- La târg pe dracu’! I le vându în cârciumă lu’ omu-meu la preţ de piei de viţel. Uită-te şi mata! Astea nu-s piei de viţel cum nu mai sunt eu fată mare.
- Piei de miel, desigur. De unde scosăși piei de vițel?
- Adică, trei piei de miel la trei sute de lei?
Vasile dădu să zică ceva, dar nu avu rând.
- Dacă așa o merge piața?! Nu am de unde să știu. Şi apoi nu erau ale mele. Mi le-a dat ţaţa Riţa din Văleni să i le vând, că sunt mai aproape de târg. Văsâle, cu cât le vânduşi, maică?
- Cincizeci de lei. Ăsta e preţul şi în târg, că m-am informat.
- Doamne! Mama mea de m-ai făcut, mor cu voi cu toţi de gât! (cu faţa congestionată) Şi banii? Unde sunt banii?
- Îi detei fomeii când trecu la vale cu vacile.
- Trei sute, că omu-meu atâta dete pe ele, toţi banii pe care îi avea la el?
- Care trei sute, tanti ? Nu înţelegeţi că îmi dădu cincizeci de lei? Nu ştiu ce făcu cu restul de bani. E drept că de bucuria afacerii îi cinsti cu băutură pe toţi cei aflaţi în cârciumă.
- Ei, Ioniţă, Ioniţă, de nu-ţi pun eu pielea în băţ să-ţi iasă cinstea pe nas! (pleacă furioasă)