când s-a uscat și pata de sânge din urme

și lacrima cui a plâns nepermis de mult pentru mine

venise un trimis de-al morții să scurme

prin troacele mumii prin cântece vechi și faceri de bine 

eram și eu un baci moldovean cu tuleiele negre

și cu multe poveți ce le-aflasem din tindă

când muma cocea la porumbi iar eu mă priveam în oglindă

să nu mai aud de expresia caractere integre

și nu doar atât cât puteam să iubesc o…

te-am iubit până am dat de apă

inimii îi e teamă să privească afară

din piept

de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit

îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare

mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile

acasă

de câte ori se întorc greierii 

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin…

mereu însoțită de-o pasăre

arta deviantă a statului degeaba umplea de ridicol sufrageria

sau ce mai rămăsese după cănile sparte

colțuri din mobila sărită de pe fixul unui timp ce voia doar înainte

precum poziția viitoare plină de subînțelesul unui erotism desuet

mă făcea cel mai bun caz în fața creației

sau ego-ul meu rătăcea de la o umbră la alta

după ce demonii au ales să părăsească pământul

am mâncat tort până mi s-a făcut…

mă uitam la șirul de păsări

pe cer

cuvinte fără sens pentru că nu cunoșteam rostul iubirii

timpul trecea precum respirația unui om scos din apă

și pe care lipsa de aer l-a făcut să capete nuanța sfârșitului

niciodată nu am crezut într-un cer violet

deși mergeam la înmormântări unde mă mulțumeam

să-i strâng mâna preotului

mă privea de parcă ar fi găsit câțiva dintre cei treizeci de arginți

și nu știa cum să îi înmulțească…

eu cu mâinile tale

tu cu mâinile mele

ne privim curioși

ce să facem cu ele

poduri vii pentru fluturi

păcătoși de-ar vedea

stele-n râu căzătoare

agățați de perdea

până-n zori s-ar ascunde

doar monarhii hai-hui

ar dormi pe la oameni

poruncind orișicui

i-ar trimite pe țărmuri

să aștepte din larg

păsări albe și negre

ce fac străji pe catarg

să…

din clipa în care am văzut mâinile

deschizându-se precum coroana copacului,

am știut ce drum să urmez.



după reacția dureroasă a mamei

îmi ling degetele și cer sare

din tavan,

apar fața de masă, chipul de aur,

un fluture ponosit cu antene.



ne așezăm să vorbim,

responsabil

de puterea cuvintelor,

meșterul făurar închide Țara Minunilor,

necăjit de înfrângere se întoarce din  cadru:

plecați după rugăciune!…

aș fi vrut să spun că nu mă încadrez nicăieri

că apusul nu-și aduce omagiul zilei și pentru cei ca mine

care rămân cu privirea pierdută

în anii când îmi plăcea să plec de acasă

oricâți bani aș fi avut

îmi lipseau dragostea și necazurile pe care le aduce

odată cu ea

primăverile își pierduseră înțelesul

nu mă mai simțeam tânăr și al nimănui

nu îmi plăcea luna și aura ei de metresă pricepută la toate

și nu mă mai…

în fiecare noapte vin și te învelesc cu

un gând cât pot să

visez orice în afară de tine

șiruri de ceață își pierd echilibrul

din vârful arătător spre

iubire

locul meu preferat e un pește cu spatele alb

mă las vindecat de liniștea lui

citesc răvașe pe sticle cu fața în sus

etichete rupte

ciocuri de vulturi

nicio amintire nu-mi lasă

sunete grave de pietre se iau…

tata m-a luat de la joacă la morgă

like i said

ai nevoie de-o armă să-ți păstrezi mințile

întregi oameni așa cum i-au scos apele

azi avem bani

de mâncare

niciodată nu atinsesem vreun mort

preotul în pânză de sac împarte cărbuni

de tămâie albă pe crucea dispăruților

în misiune tropăie o reptilă

m-am ascuns de cei veniți să-i îngroape

par dintr-o țară creștină

tata rupe cămașa primită la…

nu-ți spun te iubesc din cauza privirilor

pe care le păstrez pentru momentul morții

mai important decât ziua nașterii

am învățat lucrurile despre care mama

mă trezea supărată să nu cred

în orice religie

cuvântul dumnezeu îndeamnă la gânduri

puternice

simțurile scapă de natura lor explozivă

iar cana cu apă pusă de azi noapte pe masa

din dormitor

umple camera cu bacterii pro invazie

pline de…

iubirea necesită o anumită stare de spirit

dacă nu mă credeți întrebați-vă preotul

un du-te vino șerpuind printre vase

de parcă nicio duminică nu a murit frumos pentru ziua

de luni

 

îmi amăgesc instinctele să nu înțeleagă cât de fragili suntem 

în fața iubirii

lucruri care se întâmplă unei persoane

dintr-o mie

întrerup scrierea ce umple peretele casei

 

dacă va fi război

sunetul de flaut al inimii va scoate cerbii

din…

și cad zăpezi

din nordul adâncului meu plin de tine

și-ți trec cu mâna prin păr nu cumva să le pierzi

să ai și tu un motiv- primăvara ce vine

cu flori de lemn dulce pe umăr

și gustul lor moale de parcă s-ar trezi dintr-o lungă visare

mă-ntrebi dar nu stau să le număr

atâtea-s de multe și rupte din soare

se-apleacă în ușă cu firul gingaș

încet ne cuprinde și parcă alungă tot răul din ceață

și văd cum…

de dragul apusului calm

ai pus carnea la loc și ai zis

o voi pecetlui cu numele tău - chemare la dragoste.



încrezătoare că iubirea își va retrage săgețile

arămii

de pe spate îmi decupai

mângâierile - nervurile unei flori

deschise ca în fața unei minuni.



prea multe vieți fără cărbuni aprinși în patul străinelor

m-au convins că nopțile au prețul lor.



ți-am purtat iubirea ca pe moartea mea prețioasă

până otrava intrase în…

noi doi avem ceva în comun

dragostea

frica de ziua de mâine

moartea

precum cea mai scurtă mișcare a degetelor ce mi-au trecut

vreodată prin păr

 

mă obișnuisem să-ți rostesc numele în fiecare seară

cum făcea dumnezeu cu numele lui iuda

sau al smochinului fără roade

după mintea fecioarelor neînțelepte dar nu la fel de puternic

să le fie exemplu

 

mult timp după ce am crezut că murisem

am înțeles că viața înseamnă mai mult decât…

caut prin lucrurile tale ceva ce credeam că

e dreptul meu să păstrez

nopțile în care luna rămânea pe buza paharului

vinul ce rămânea în noi

cei rămași cu privirea agățată de cuiul unui vers

în care și moartea avea partea ei

de durere



închideai tot

iar eu credeam că sunt singurul care adorm

cu lumina aprinsă



mă bântuiau spaime și meri cu oasele înflorite

până la pământ

primăvara

îți număram firele de păr…

te-am dus în pustiu

să văd cât vei sta

fără apă vântul aducea mandragore

din sud fire de praf

ne-au străpuns lacrimile

rănile au cerut să se vindece

dar pentru asta trebuia să știi ce culoare au ochii

bărbatului alături de care te-ai simțit

tânără

nu mi-ai fost atât de aproape încât să te uit

nici eu atât de bun încât să-ți iau zăpada din păr

a căzut singură

oarbe de…

și cât mi-ar plăcea într-o pătură udă

de tine iubire și toamnă și crudă

și cât de n-ai vrea între sânii tăi ud

să-mi ții trupul încă nici copt dar nici crud

și de te-ar găsi cineva pe-o cărare

te-ar rupe la fel cum ai rupe o floare

deși n-ar conta cu cine te-asameni

în loc de petale doar chipuri de oameni

ieșite frumos egal pe tulpină

de ce numai eu fericit și de vină

de tot ce-a rămas după noi dulce…

nicio femeie nu m-a îndrăgostit

atât de mult

nicio femeie nu m-a făcut să-mi doresc

să mor de parcă aș răspunde de alții

și când nu voi mai fi aici

undeva voi avea timpul

să te văd în fiecare copac sau țipăt

de pasări

să-mi strâng pumnii

când rațiunea va zice

suflete

bea și mănâncă

până dimineață ți se poate lua totul

te-aș duce într-un local de modă veche cu mâncare

bună

unde lumea își vede de…

într-o noapte ai refuzat să adormi

m-am uitat în jur

nu îndrăzneam să ating cerul cu mâna de teamă să nu trec prin rama

de care mama agăța îngerași din hârtie lucioasă

să nu se audă de-afară

ploaia

din cuvintele oamenilor

precum fumul scăpat dintr-o termoficare

subpământeană

puteai lua în considerare impulsul de a renunța

la sunetul scos de trupurile noastre înlănțuite

precum zidurile…