Și mi-am zis: ce-ar putea-nlocui o femeie?

Poate doar un aluat frământat pentru pâine.

Aș zidi un cuptor, aș cerși o scânteie

orișicui mi-ar lăsa împrumut până mâine.



Mi-ar plăcea să-i frământ sânii umezi. Cât oare?

Cât sunt case în sat, cât e cerul de 'naltul

îmi va ține de dor și de-un gând orișicare,

la crăpatul de zori, să nu plece cu altul



i-am ascuns chiar și vâsc, din cel tânăr, sub pernă

ca-n Ajun, când aștepți pe-nserat…

îmi pare rău că trăiesc

oamenii frumoși ar trebui să moară de tineri

înainte să îi doară ochii atunci când privesc în soare

și până să se obișnuiască atât de mult cu iubirea încât să creadă

că ar putea fi comandată din pat

precum un meniu de la kaufland

‘’tu ne viendras pas ce soir’’

străzile ar fi pline de eroși nepalezi cu gențile termo în spate

cu zâmbetul catolic în mâneca hainei

să-și ascundă cruzimea…

lasă-mă să te duc departe

unde soarele nu apune în același loc

elefanții uită să moară

și nimic nu ne ține

o moară pe apă

încearcă să treacă în cealaltă parte

câmpuri cu turbă

pe aici trăiesc ursitoarele

seara venin acasă murdari

așteptam să ne cheme la masă

sună oribil dar îți fur din mâncare

adorm liniștit

încă un om trăiește frumos pentru mine

dumnezeu a ieșit din…

nu mi-a fost frică să stau cu cei morți

timpul bătea în retragere

mi-au trecut prin fața ochilor

pietrele kilometrice în stare să facă dispărute

dorințele ce n-au apucat pubertatea

după chipul și asemănarea

lui Dumnezeu

lumea era o boltă din care lilieci cu diferite mărimi

sugeau precum dintr-o mamă pruncul

soarele

petrecut ca pe unul de-al nostru

jelit de femei

timpul căzut în comă alcoolică

și o…

numai azi, draga mea, nu e loc de cuvinte,

nici de triste-amintiri, evocări prețioase,

amăgiri din trecut blând ne-o iau înainte,

hoți cu gând de măriri ce dau iama prin case,

am tăcea, gânditori, când pe-un umăr, când pe-altul,

să nu pierdem nimic din ce-aprind în neștire

licurici vinovați că ne-arată înaltul,

ca pe-un fruct interzis de la stele citire,

îmi simt trupul mai greu decât sânii calzi, roșii,

cei pe…

în seara asta dormi iar fără mine

ca un copil ce crede în povești

rostite-n fața unei cupe pline

din care sorb ninsorile cerești

ți-aș pregăti un loc cât mai aproape

de patul cald cu fața către geam

mi-ai fi de-ajuns frumos să ne îngroape

cearceaful moale singurul ce-l am

să pot visa târziu spre dimineață

cum vom pleca pe-o creangă de alun

te-oi mângâia cu-un zâmbet de paiață

ce i-a furat…

sărutul după care am tânjit

din copilărie

mi-a spus

trupul acesta pare bolnav

de parcă ar ascunde o suferință

povară de care și preotul s-ar fi lepădat bucuros

atunci când venea să-i citească morții

din ușă

un miros greu împiedica lucrarea bună a slujbei

să se întâmple

de câte ori făceam focul puneam un ștergar în jurul nasului

să nu-mi iasă stomacul

prin el

licurici  în…

străin într-o țară necunoscută

simt nevoia să ascult muzica

tare

să nu-mi pese de faptul că binele și răul se vor dușmăni

restul vieții

devenind una cu mine

reversul medaliei

ma va urmări precum teama primei infracțiuni

iubirea nu ține cont de distanțe

atunci când distruge rezerva de apă a unui trup

care și-a pierdut mineralele

îmi rămâne farmecul tău

mult mai tânăr decât anii de…

îmi place să te văd dimineața sub pătură

până la buric

maieul arată mai mult decât dacă ai fi dezbrăcată

în ploaie

sânii au o textură aparte

apa - substanță de contrast naturală și

hrănitoare scoate în relief formele provocatoare

imaginația

razna de atâtea scenarii

între ce ne-am promis și realitate ține ascuns un secret

despre sine

ce poligraf ar înțelege trăirile inimii

anul aceasta vara…

în acest moment nu sunt bolnav

simt soarele pe frunte de-o palmă,

privirile celor din jur dureroase la culori,

atracția celor patru călăreți ai sfârșitului

reprezentăm tabloul preferat de religii

conform algoritmului 

nu existăm

apoi am auzit apa

am vrut să strig ne-am întors

pământul nu anunță nimic bun

apoi am vrut ceva nebunesc doar

pentru că nu sunt legi

apoi n-a mai fost…

în camera mea sunt singurul suflet liber

singura conștiință ce nu trebuie să dea socoteală

despre lucrurile acestea

te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului

cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut

de puțin dureros

muncă, nu te iubesc



până în stradă sunetul nu s-a făcut trup

până la camera de gardă revolta și-a păstrat accentul

grav

din punctul de vedere al medicilor



am băut un amestec nepermis de comunitate

ceva…

dimineața începe cu nervi în cafea,

timpul să ne luăm porția

de libertate

semnul diez își calculează pașii

în ritmul unui sfârșit auzit numai de el.

clipesc precipitat,

la atingerea primului val de lumină

florile țin cu tărie să înmulțească frumosul,

iar eu pândesc cu speranța că foamea îmi va fi potolită

de prima femeie care, prin spatele umbrei,

îmi va pune mâna la ochi

să aleg

cenușa ori praful închis într-un…

strigătul meu amplificat de sute de cărți

o mână de copii în învălmășeală compun

frumusețea morții

nimeni nu știe unde ne va duce victoria



te recunosc după cuvântul

mamă

numele de erou mă apasă

entuziasmul își face de cap în suprarenale

dependența aglomerează sângele

buzele

vineții la presiunea străzii

femeile din planul cuiva de sus

primesc aplauze

și promisiunea unui loc în atenția publicului

există orice

nu și finalul despre…

după ce tata a murit mama

s-a închis în camera ei din care nu s-a mai auzit nimic

mă întrebam dacă  timpul va schimba orele târzii ce ne lăsau gustul acru

ca după o noapte pierdută când nu puteai să-l scoți din gură decât

după fumul unei țigări

nu aveam curaj să ies printre oameni

cu ochii în fundul capului

ai mei mi-au spus

o să te ducem la școală și-o să vrei să privești în jur dar să nu te uiți la

ceilalți…

ca un pește murdar ce se retrage în adâncul sărat al misterului vieții

instincul de conservare

mă face să caut prin memoria speciei

un cuvânt costă scump

dar nu atât să-mi explic temerile

sau convingerea că dragostea nu întârzie

o sarcină de numere la un moment dat face implozie

dar mai ales obsesia pentru părul tău ca formă de supraviețuire

demonstrează cât îmi este familiar concepul atracției

între plus și…

prin ce se leagă omul de pământul său,

ce forțe interioare îl țin precum gravitația-

muncile câmpului,

dragostea pentru părinți,

ura?

copiii îi mor de boli scumpe

soția la naștere

și totuși

doar când pământul este amenințat devine neliniștit

de parcă și-ar înfrunta soarta

mai mult decât câmpul care îi dă hrană

la timp

se roagă pentru ploi

mai mult decât buștenii care îl încălzesc…

parcurg lumea pe jos mai mult decât ceea ce vreau mă feresc să nu repet vreun cuvânt din cele de pe ziduri am înțeles nu există prostie mai mare decât un te iubesc scris cu înfrigurare îmi doresc tot ce e mai bun pentru tine și durerea ta de cap să încetinească timpului îi propun un țărm salvat de furia valurilor din cap până în picioare peștii mă fac să miros a baltă și stuf nu mă pot lăuda cu pușcăriile comuniste altfel aș face din nou liceul ți-aș scrie pe un perete iluminat tovarășul…

bărbații privesc cu invidie

sunt genul care promovează arta conflictele economice

progresul relațiilor

sexuale

misterele din cerul atât de aproape încât mi-e teamă să nu-l stric

cu mâinile goale

greierii umblă ca după mort

de parcă s-au trezit cântând

la beție

în loc să-mi fac de cap cu femei precum un băiat de oraș

colind bibliotecile

desigur asta nu mă face mai bun dar câștigul…

Mi-au adus ce-a rămas de la alții. Am aruncat farfuria cât colo.

Iar m-au bătut. Mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat

în picioare.

Le-a fost frică prea mult. Doar viața poate lovi așa de rău.

Stăteam cu mâna întinsă, parcă cerșeam. Nu știam ce se-aude: apa din streașină

ori sângele meu, clocotitul.

Ceilalți copii dormeau prost; dădeau vina pe mine. Educatoarea și-a scos haina și-

a zis: nu așa se educă un suflet!

Am început…