pilda semănătorului

[petrut dan]

ne spuneam întâmplări
care aveau legătură cu faptul că suntem aici,
în cazul meu,
iubirea n-a mai răspuns la medicamente.

nu puteam fi omul care am promis că voi fi,
rece și bun cu mine,
după fiecare atingere îmi repetam să nu mor,
să nu mai trăiești îmi doream
după fiecare înfrângere...

desfăceam cadouri sub brad,
tu țineai morțiș să spargi un pahar,
nu vedeam legătura dintre noi și ceilalți,
oricât de morți ar fi fost,
pentru mine conta momentul
și gutuia din geam...

vedeam întuneric doar într-o parte a lumii,
din hârtia lucioasă confecționam stele,
măcar una să fie gata până la sfârșitul anului,

îmi vorbeai de păstorii care dormeau pe câmp
și eu nu credeam să existe un loc cu atâta iubire,
încât fiecare cuvânt al tău
să dea rod:
unul zece, altul treizeci, altul o mie...

[petrut dan]

domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru cuvintele dvs și vă mai aștept, cu stimă!

doamna Floare Arbore, mulțumesc, apreciezprezența și comentariul lăsat, cu drag!

Alex, ma man, cu prietenie și drag pentru prezența ta stimulativă, oricând binevenit, ma man!

[bolache alexandru]

Din nou o îmbinare a iubirii cu firele religiei. De data aceasta pilda semănătorului. Despre sămânța picată pe pământ bun și sămânța picată pe tărâm pietruit. Însă în poezia ta este vorba despre sămânța iubirii ca o boală care nu mai răspunde la medicamente. Și iubirea se întinde ca o metastază lăsând sămânța peste tot să dea rod. Meșteșugite cuvinte dragă Dan și aleasă cu inspirație tema! 

[Floare Arbore]

sunt impresionată de rafinamentul acestui poem, am lecturat cu deosebit interes și plăcere . sincere felicitări dragă Dan.

[Mihai Katin]

îmi vorbeai de păstorii care dormeau pe câmp
și eu nu credeam să existe un loc cu atâta iubire,
încât fiecare cuvânt al tău
să dea rod:
unul zece, altul treizeci, altul o mie...  intr-adevar   excelent  finalul  care  adera intr-o   forma   pur  metaforica  la  adevarata pilda  ,este  o  reflexie  ciudata  si  doar  o  anume  rabdare  poate  da  cititorului  satisfactia  de a descoperi  miracolul  acestui  poem!

[Vasilisia Lazăr]

Și comentariul tău e de pus în ramă. Mulțumesc și eu pentru noblețea și căldura cuvintelor!

[petrut dan]

Bună dimineata,

Lisia, am citit comentariul tău și ca de obicei m-a făcut să văd scrierea mea într-o altă lumină, într-o interpretare feminină, „caldă și bună cu mine”, ca să parafrazez un scriitor contemporan)), ce pare atributul unei capacități inepuizabile de a scoate în evidență frumosul și de a-i da din inteligența și sensibilitatea ta inconfundabile!

Mă bucur, și eu, de fiecare dată, când găsesc comentariile tale poetice și bine motivate și care, repet, pot face oricând obiectul unei cărți minunate și inedite, cred, nefiind o lucrare de critică, dar cu atât mai mult de apreciat pentru măiestria aranjării cuvintelor pe marginea unor texte cu care rezonezi atât de frumos! My lady!)

[Vasilisia Lazăr]

Încerc să mă apropii taumaturgic de versurile acestui poem, așa cum o fac, de fiecare dată, când te citesc. Am dinaintea ochilor și a inimii încă o poveste despre iubire, una de cinci stele, așa cum ne-ai obișnuit, o iubire care pare întotdeauna aceeași și totuși mereu alta. Nici nu are importanță, în poezie, ca și în viață, pot exista atâtea iubiri câte dorim noi să fie. Și tot atâtea feluri de a iubi.

Pornind de la Parabola Semănătorului, ne oferi aceste superbe versuri, ale căror sensuri și simboluri nu sunt ușor de descifrat. Astfel aflăm că iubirea a scăpat de sub control, că n-a mai răspuns la medicamentele menite s-o potolească. 

iubirea n-a mai răspuns la medicamente. (...)
nu puteam fi omul care am promis că voi fi,
rece și bun cu mine,
după fiecare atingere îmi repetam să nu mor,
să nu mai trăiești îmi doream
după fiecare înfrângere...

Foarte adevărat, fiecare dintre noi am simţit furia acestui uragan greu de stăvilit, de controlat, de ţinut în frâu, pentru că iubirea este întotdeauna liberă, iar cuvintele ei pot rodi până și în cele mai aride „pământuri”.

Un poem cu finiș pilduitor, răscolitor, meditativ, care amplifică emoția transmisă, un poem precum aerul pe care-l inspirăm când citim şi mult timp după aceea...

îmi vorbeai de păstorii care dormeau pe câmp
și eu nu credeam să existe un loc cu atâta iubire,
încât fiecare cuvânt al tău
să dea rod:
unul zece, altul treizeci, altul o mie...

Felicitări, cu drag!