Printre frunze de alamă

[gabriel cristea]

Vântu-și irosește vlaga pe lascivele câmpii,

Scârțâie străvechea moară poleită la chindii;

Și pe raze rătăcite, pulberi se petrec în zbor;

Parcă-s păsări adormite de-un mister covârșitor… 

Printre frunze de alamă - clopoței de vânt murind -, 

Ochii-mi verzi clipesc, se-aprind, o vătuie se destramă, 

Iar tăcerea grav îngână foșnetul de ierburi moi;

Șiroiește un convoi, de furnici, sub clar de lună… 

Murmură o cobză blăndă, stepele trezite sînt;

Seva-albastrelor  ceairuri se înalță din pămînt;

Tătăroaice unduioase nălucesc ca-ntr-un alint, 

Dăruindu-și semilunii goliciunile de-argint…

În tăriile obscure, flori celeste se desfac

Și-n adâncul unui lac zbuciumă penumbre sure

Timpuri scitice mă-ncearcă - liniște de bronz sculptat - 

Veșnicia până-n sat mă înstrăinează parcă…

[petrut dan]

Gabi, scrie și tu mai ca pentru noi, să înțeleagă lumea că „de la Nistru pin' la Tisa, tot românu plânsu-mi -sa”!)

Părerea mea este că versul clasic ți se potrivește manușă și nu ai nevoie de nicio abatere, indiferent de la ce reguli poetice, ca să transmiți  așa cum simți fără nicio concesie lirică! Ești un poet care nu are nevoie de confirmarea nimanui, bucuria ta ar trebui să fie bucuria cititorului de care te bucuri din plin!) Mai rămâne sa scriu că m-am bucurat să-și scriu și deja sunt patru bucurii, adică cifra 4 înseamnă completitudine sau cum naiba-i zice, că, până la urmă, poezia ta ne face să vorbim și de astrologie, my friend!)) Cu prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Ce pastel superb! Deși nu cred să am acest talent, parcă aș trage câteva tușe, măcar câteva. O poezie bogată, liniștitoare, un cântec care pară să vină din ancestral, închid ochii și-i ascult melodia. Minunat, Gabi!

[Mihai Katin]

Murmură o cobză blăndă, stepele trezite sînt;

Seva-albastrelor  ceairuri se înalță din pămînt;

Tătăroaice unduioase nălucesc ca-ntr-un alint, 

Dăruindu-și semilunii goliciunile de-argint… impresionant  pastel  de parca Macedonski   ar  fi  lasat  un semn aici ,minunant ales   acel  regionalim "ceairuri " si  mai  admirabil poemul   ne ofera   in final  o  experienta temporala  de exceptie:

Timpuri scitice mă-ncearcă - liniște de bronz sculptat - 

Veșnicia până-n sat mă înstrăinează parcă…

[bolache alexandru]

Cezura perfectă a versului îmbogățită cu rimă sporește farmecul poeziei...

[Nuta Craciun]

Am citit de câteva ori, m-a surprins rima, nu e doar la sfârșit de rând... frumos de tot acest experiment, îl numesc așa deși e  mai mult decât atât. Aș spune că este o poezie clasică cu influență modernistă. 

[Herțeg Claudia (Mota)]

"Veșnicia până-n sat mă înstrăinează parcă". Sunt atât de multe imaginile vizuale încât m-am rătăcit printre ele, n-aș putea să definesc emoția, dar sigur așa se scrie un poem. Mai trec, am ce învăța aici.