Mă priveai atat de adânc

în acele câteva  zile de iarna.

Uitam să mă feresc.

În ochii  tai știam că sunt doar fulgi imenși,

 adunați în dune de gheață.

Pe care mi le trimiteai cu țintă exactă

din albastrul pupilei

direct în roșul sângelui

care  mi se învolbura în inimă.

Nu știu cum reușeai

sa-mi transmiți cu privirea aceea rece,

o întreagă revărsare de lavă fierbinte

Stăteam încremenită în fața ta,

absorbindu-ți  energia 

și ma afundam în începuturile

 estompate de graba adolescentina

Privirea ta însă, voia 

să-mi aducă trasee gri, seniorale,

să mă oblige să număr bile pe abac

și să-mi rescriu miscarile  ciepsidrei

Dar n-am putut să renunț

la codurile pe care le zăream în tine,

cum n-aș fi putut să renunț

la prima noapte de iubire

sau la inelul  fildeșului alb

M-am desprins  doar o clipă,

am întors capul cu certa dorință

de a reintra în realitate

Aceea a fost secunda despărțirii.

Ți-au fulgerat ochii și te-ai topit

în văzduhul care  deja nu era al meu.

Care te alungase în infinitul viitorului

unde știam  însă că te voi regăsi.

Vizualizări: 139

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Noiembrie 14, 2023 la 7:50am

e putin cam povestit acest text, cel putin asa il simt eu si stiu ca in vers liber scrieti altfel, dar aceasta a fost inspiratia

nu stiu daca "dune"este cel mai potrivit, mai ales pt ca este asociat cu desertul, cu vremea calda, pt adunarile de gheata sunt alte cuvinte, ghetari sau altceva

pt un asemenea text sunt prea multi de "care"

Comentariu publicat de Monica Pester pe Noiembrie 13, 2023 la 3:36pm

Am preluat-o mot a mot 

. Va fi postata azi .  Semnata  Monica Pester și Dan Petruț  !

Mulțumesc frumos , Dan  !

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Noiembrie 13, 2023 la 3:02pm

Foaaaarte bună sugestia lui Dan. Și spune aceelași lucru. 

Comentariu publicat de petrut dan pe Noiembrie 13, 2023 la 7:27am

mă priveai adânc

în acele zile de iarna când

uitam să mă feresc

în ochii tai fulgi imenși

ridicau dune de gheață

pe care mi le trimiteai cu țintă exactă

din albastrul pupilei

în roșul sângelui care mi se învolbura

în inimă

nu știu cum reușeai

să-mi transmiți cu privirea aceea

întreaga revărsare de lavă fierbinte

absorbindu-mi energia 

din începuturile premeditate

cu graba unei iubiri adolescentine

privirea ta voia 

să mă învețe traseele gri primordiale

să număr bile pe abac

rescriind mișcarea clepsidrei

n-am putut să renunț

la codurile pe care le zărisem în tine

după cum n-aș fi putut renunța

la prima noapte de iubire

m-am desprins

cu dorința trupului de a te cunoaște 

real

ochii ți-au fulgerat și te-ai risipit

în văzduhul ce nu mai aparține zilei când

îți scriu

infinitul iubirii

în care ne vom regăsi.

Cam așa, compară și vezi, oricum dacă încercai varianta clasică, din start, nu îți ieșea ceva să poată fi prelucrat, cu drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Noiembrie 13, 2023 la 1:06am

Redresat   !-

Comentariu publicat de Monica Pester pe Noiembrie 13, 2023 la 12:47am

D-le Costel Zagan, multumesc  pentru comment !

Comentariu publicat de Monica Pester pe Noiembrie 13, 2023 la 12:44am

Aveți amandoua dreptate , Nuța și Lisia.

Nu am cuvinte să va mulțumesc  ! Ma călăuziți pe același  drum iar cuvintele voastrè apreciative mă  vor face sa  merg mai departe.

Și încep çu titlul ! Încă o data, mulțumesc frumos .

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Noiembrie 12, 2023 la 12:55pm

Aici avem o frumoasă proză poetică, Nuța are dreptate. Poezia înseamnă esență, ea trebuie exprimată într-un limbaj cât mai concentrat. Este esența de cuvinte dintr-un limbaj comun, nu e doar inspirație, ci și rezultat al meșteșugului, al efortului minții poetice. Textul de mai sus are idei frumoase, un mesaj frumos, dar îi lipsește capacitatea de concentrare lirică atât de necesară poeziei. Știu că e greu să renunți la unele cuvinte/ propoziții, ai impresia că cititorul nu ar mai înțelege totul. Nu este așa. De ce crezi tu că fascinează poezia lui Dan Petruț, fiind și recompensată cu atâtea premii importante? Tocmai pentru că e deschisă multor interpretări, că-ți pune mintea la lucru. Poezia lui nu relatează strict ceva, nu povestește, nu se lasă descoperită ușor. Pune întrebări, îți chinuie neuronii, îți oferă o plajă largă de sensuri și simboluri și, în același timp, nu e nici rebusistică și nici rece.

Știu că am mai spus asta cândva, poate cu alte cuvinte, dar îmi place să o spun iar. Ca să strălucească, diamantul trece printr-un îndelung proces de prelucrare/șlefuire, altfel nu ar rămâne decât un bulgăre. Tu, ca poet, nu ești altceva decât un șlefuitor de diamante, Monica. Iar acest poem poate deveni un diamant, fiindcă diamantul e ascuns în acest bulgăre. Trebuie doar să înlături balastul care-i acoperă frumusețea. Sper că n-am supărat. Drag!

(Și oricum te prinde mai bine acest stil.)

Comentariu publicat de Nuta Craciun pe Noiembrie 12, 2023 la 11:14am

Dragă Monica, spun din start că nu îmi place titlul, nu doar că e explicativ dar parcă e titlul unui documentar, nu al unei poezii sensibile cum e corpul textului. 

Mai departe, da, versurile curg, deși aș mai avea o obiecție,  e multă poveste și parcă prea puțină metaforă. 

Am înțeles povestea, e frumoasă, dar  parcă  prea exactă,  prea controlată. Mi-ar fi plăcut să găsesc niște întorsături metaforice în locul discursului care parcă are un fir prea narativ, aemănător  prozei. Prozei de calitate, vreau să spun.

E doar o părere, nu o lua altfel și mai trebuie să spun că, dincolo de toate astea, parcă îmi place mai mult versul tău liber, care nu e constrâns de rimă. 

Inspirație și spor! 

Comentariu publicat de Costel Zăgan pe Noiembrie 12, 2023 la 8:21am

Ne despărțim de realitate, pentru a ne pierde în iubire, pardon, poezie.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sânziene a utilizatorului bolache alexandru
"mi-a placut mai ales ultima parte"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sânziene a lui bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La semănat a utilizatorului Alina Ilie
"frumos! "
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La semănat a lui Alina Ilie
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Strigătul Pământului rănit a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Mihai Katin, CONSTATARE        A) Biblia Ortodoxă…"
cu 8 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia ferma groazei 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"un text intercalat cu amintiri, imagini tari, citit cu placere. "
cu 9 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia ferma groazei 2 a lui Dulmin Aurel
cu 9 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: stoloni de căpşuni a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mihai, îmi sună în gând: ’’Sunt verdele ierbii’’. Ai adus…"
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: aprilie-i dus a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, purtătoare de Valente în gând! Iată, s-a dus şi luna mai care mai are doar trei…"
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester

Strigătul Pământului rănit

În toiul unui ev aprins ce-și arde orele-n durereCuprins de frică și-ndoială, Pământul trist abia…Vezi mai mult
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poem meteo a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poem meteo a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poem meteo a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: stoloni de căpşuni a utilizatorului Stanescu Valentin
"aceste valente au acel parfum inconfundabil al mirabilului fruct!"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"ca o paranteza,in noul testament păcatul ce nu se iartă este blasfemierea Duhului…"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem meteo a utilizatorului Costel Zăgan
"ce simbioza stranie intre poemul naturii și cel uman,eternități  cu  ciudate intersecții…"
cu 22 ore în urmă
Mihai Katin a lăsat un comentariu pentru Florina
"din toată inima multa inspirație și postați ceea ce talentul v-a dăruit,aici  nu sunt vanități…"
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor