Fuga în real

[Monica Pester]

Mă priveai atat de adânc

în acele câteva  zile de iarna.

Uitam să mă feresc.

În ochii  tai știam că sunt doar fulgi imenși,

 adunați în dune de gheață.

Pe care mi le trimiteai cu țintă exactă

din albastrul pupilei

direct în roșul sângelui

care  mi se învolbura în inimă.

Nu știu cum reușeai

sa-mi transmiți cu privirea aceea rece,

o întreagă revărsare de lavă fierbinte

Stăteam încremenită în fața ta,

absorbindu-ți  energia 

și ma afundam în începuturile

 estompate de graba adolescentina

Privirea ta însă, voia 

să-mi aducă trasee gri, seniorale,

să mă oblige să număr bile pe abac

și să-mi rescriu miscarile  ciepsidrei

Dar n-am putut să renunț

la codurile pe care le zăream în tine,

cum n-aș fi putut să renunț

la prima noapte de iubire

sau la inelul  fildeșului alb

M-am desprins  doar o clipă,

am întors capul cu certa dorință

de a reintra în realitate

Aceea a fost secunda despărțirii.

Ți-au fulgerat ochii și te-ai topit

în văzduhul care  deja nu era al meu.

Care te alungase în infinitul viitorului

unde știam  însă că te voi regăsi.

[Chris]

e putin cam povestit acest text, cel putin asa il simt eu si stiu ca in vers liber scrieti altfel, dar aceasta a fost inspiratia

nu stiu daca "dune"este cel mai potrivit, mai ales pt ca este asociat cu desertul, cu vremea calda, pt adunarile de gheata sunt alte cuvinte, ghetari sau altceva

pt un asemenea text sunt prea multi de "care"

[Monica Pester]

Am preluat-o mot a mot 

. Va fi postata azi .  Semnata  Monica Pester și Dan Petruț  !

Mulțumesc frumos , Dan  !

[Vasilisia Lazăr]

Foaaaarte bună sugestia lui Dan. Și spune aceelași lucru. 

[petrut dan]

mă priveai adânc

în acele zile de iarna când

uitam să mă feresc

în ochii tai fulgi imenși

ridicau dune de gheață

pe care mi le trimiteai cu țintă exactă

din albastrul pupilei

în roșul sângelui care mi se învolbura

în inimă

nu știu cum reușeai

să-mi transmiți cu privirea aceea

întreaga revărsare de lavă fierbinte

absorbindu-mi energia 

din începuturile premeditate

cu graba unei iubiri adolescentine

privirea ta voia 

să mă învețe traseele gri primordiale

să număr bile pe abac

rescriind mișcarea clepsidrei

n-am putut să renunț

la codurile pe care le zărisem în tine

după cum n-aș fi putut renunța

la prima noapte de iubire

m-am desprins

cu dorința trupului de a te cunoaște 

real

ochii ți-au fulgerat și te-ai risipit

în văzduhul ce nu mai aparține zilei când

îți scriu

infinitul iubirii

în care ne vom regăsi.

Cam așa, compară și vezi, oricum dacă încercai varianta clasică, din start, nu îți ieșea ceva să poată fi prelucrat, cu drag!

[Monica Pester]

Redresat   !-

[Monica Pester]

D-le Costel Zagan, multumesc  pentru comment !

[Monica Pester]

Aveți amandoua dreptate , Nuța și Lisia.

Nu am cuvinte să va mulțumesc  ! Ma călăuziți pe același  drum iar cuvintele voastrè apreciative mă  vor face sa  merg mai departe.

Și încep çu titlul ! Încă o data, mulțumesc frumos .

[Vasilisia Lazăr]

Aici avem o frumoasă proză poetică, Nuța are dreptate. Poezia înseamnă esență, ea trebuie exprimată într-un limbaj cât mai concentrat. Este esența de cuvinte dintr-un limbaj comun, nu e doar inspirație, ci și rezultat al meșteșugului, al efortului minții poetice. Textul de mai sus are idei frumoase, un mesaj frumos, dar îi lipsește capacitatea de concentrare lirică atât de necesară poeziei. Știu că e greu să renunți la unele cuvinte/ propoziții, ai impresia că cititorul nu ar mai înțelege totul. Nu este așa. De ce crezi tu că fascinează poezia lui Dan Petruț, fiind și recompensată cu atâtea premii importante? Tocmai pentru că e deschisă multor interpretări, că-ți pune mintea la lucru. Poezia lui nu relatează strict ceva, nu povestește, nu se lasă descoperită ușor. Pune întrebări, îți chinuie neuronii, îți oferă o plajă largă de sensuri și simboluri și, în același timp, nu e nici rebusistică și nici rece.

Știu că am mai spus asta cândva, poate cu alte cuvinte, dar îmi place să o spun iar. Ca să strălucească, diamantul trece printr-un îndelung proces de prelucrare/șlefuire, altfel nu ar rămâne decât un bulgăre. Tu, ca poet, nu ești altceva decât un șlefuitor de diamante, Monica. Iar acest poem poate deveni un diamant, fiindcă diamantul e ascuns în acest bulgăre. Trebuie doar să înlături balastul care-i acoperă frumusețea. Sper că n-am supărat. Drag!

(Și oricum te prinde mai bine acest stil.)

[Nuta Craciun]

Dragă Monica, spun din start că nu îmi place titlul, nu doar că e explicativ dar parcă e titlul unui documentar, nu al unei poezii sensibile cum e corpul textului. 

Mai departe, da, versurile curg, deși aș mai avea o obiecție,  e multă poveste și parcă prea puțină metaforă. 

Am înțeles povestea, e frumoasă, dar  parcă  prea exactă,  prea controlată. Mi-ar fi plăcut să găsesc niște întorsături metaforice în locul discursului care parcă are un fir prea narativ, aemănător  prozei. Prozei de calitate, vreau să spun.

E doar o părere, nu o lua altfel și mai trebuie să spun că, dincolo de toate astea, parcă îmi place mai mult versul tău liber, care nu e constrâns de rimă. 

Inspirație și spor! 

[Costel Zăgan]

Ne despărțim de realitate, pentru a ne pierde în iubire, pardon, poezie.