Scrisoare pe piatră

[Monica Pester]

Senin te găsesc, cu fruntea spre cer,

Cu ochi liniștiți în somnul curat,

Uitându-mă-n jur văd toate cum pier 

Și cerul se scurge-n pământul uscat.

Fac valuri în mine furtuni de regrete,

Pasu-i sculptat de o umbră de vânt,

Destinul crud ar vrea să-mi repete

Lecții amare în miez de cuvânt.

Nu-mi cere milă, nu am ce să-ți dau,

Roata se-nvârte în sens de păcat,

Spălându-mi trecuturi ce nu mai au,

Scenarii și martori de judecat.

Schimbată-i lumina, difuză acum,

E iarnă sau stelele cad pe Pământ?

În visul de ieri,  aveai încă drum . . . 

O aripă albă în mână frământ.

[Monica Pester]

Gabi, varianta propusă de tine este minunată. Nu mai pot schimba acum dar promit să mă întorc la ea ori de câte ori simt nevoia să învăț taina scrisului. Căci pentru mine, este un adevărat exemplu tip ghid.

Mulțumesc frumos!

[Chris]

Și cerul se scurge-n pământul uscat.

am gasit imagini interesante si nu am avut senzatia de cuvinte scrise sa rimeze (observatie pe care am facut-o cu alte ocazii) 

[gabriel cristea]

,,Senin te găsesc cu fruntea spre cer,

Cu ochiul cuminte în somnul curat;

Uitându-mă-n jur văd toate cum pier;

Și cerul se scurge-n pământul uscat.

Mi-e pasul sculptat prin umbra de vânt;

Rup valuri din mine albastre furtuni;

Destinu-adâncit în crudul cuvânt

Și-nalță visarea cu zbor de lăstuni. 

Nu-mi cere nimic, căci n-am ce-ți mai da! 

Vezi, roata se-nvârte și-n sensul opus, 

Strivind amintiri cu talpa sa grea

- frunzișul cărării pierdut în apus!

Difuze lumini mă cern ca și cum

E iarnă cu stele căzánd pe  Pământ;

În visul de ieri aveam încă drum

Și áripi înalte, ce  astăzi s-au frânt..."

Bună, Monica! Mi-am permis o variantă construită cu ceva mai mult ritm - sper să nu te superi! :) Îți recomand să te rupi de real și să dai curs fanteziei lirice. Scrie liber, fabulează și ieși din canoane! 

[bolache alexandru]

Scrisoarea că simbol al comunicării și piatra că simbol al veșniciei... Imagini deosebite, Monica!

[Monica Pester]

Multumesc frumos, Lisia. Îmi pare nespus de rău că nu pot mai mult. 

Ai dreptate să fii supărată. Nu mă încăpățânez, dar muza mea nu reușește să stea la această masă onorantă. 

E trist să fii mereu în rândul patru.

Pentru absolut toate îndrumările, eu îți mulțumesc profund!

Mulțumesc tuturor!

[Vasilisia Lazăr]

Mesaj și imagini ar fi, dar ritmul șchiopătat strică frumusețea și îngreunează lectura. E clar, nu simți ritmul și nici nu încerci să studiezi în profunzime regulile, dar te încăpățânezi să scrii mereu în acest registru. Se impune mult mai mult decât niște corecturi de moment, de aceea nu voi mai evidenția lipsurile și nici nu voi mai da variante. Trebuie mers mult mai în profunzime și pentru asta trebuie studiu intens. Nu e imposibil dacă se vrea cu adevărat.

[Mihai Katin]

Fac valuri în mine furtuni de regrete,

Pasu-i sculptat de o umbră de vânt,

Destinul crud ar vrea să-mi repete

Lecții amare în miez de cuvânt.

Nu-mi cere milă, nu am ce să-ți dau,

Roata se-nvârte în sens de păcat,

Spălându-mi trecuturi ce nu mai au,

Scenarii și martori de judecat.

aceste  doua  catrene  pot  fi   reperele  lirice  ale  existentei  umane cladita  pe  drame  si   suferinta si   poate  cu   o   nerostita  speranta   a fericirii care   nu  mai   exista  poate  ,sigur  este  intr-un  spatiu   nestiut  daca  putem  intreba:

E iarnă sau stelele cad pe Pământ?    cu  pretuire!

[Monica Pester]

Câteodată îmi este atât de greu să răspund unor aprecieri  extraordinar de generoase. Stau și mă gândesc ce am făcut să merit aceste vorbe. Faptul că stau pe acest site-cenaclu alături  de nume cu adevărat valoroase în sfera liricii, pentru mine este o adevărată onoare. 

Și de aceea nu îmi găsesc de multe ori,  adânci cuvinte de mulțumire. 

Așadar, sunt recunoscătoare, în felul meu prietenesc și cald, Poetului, pentru strălucitele lui susțineri,  lui  Grig,  cel  a cărui ureche muzicală înregistrează intr-un fel sensibil melodia poemelor și, Adei, prietenă desăvârșită care simte profund sensurile oferite în scrieri.

Tuturor, vă mulțumesc din inimă !

[Ada Nemescu]

Da, sculptură în cuvinte, tot înainte...

aDa

[Grig Salvan]

Un poem de o mare sensibilitate și de o frumusețe aparte. Mă regăsesc în el. Și asta cred că are o mare importanță în receptarea oricărui text. Faptul de a rezona cu autorul, de a te regăsi în gândurile și visele lui, în frământările și așteptările lui. Fiecare vers frumos„ adus din condei”, clar și elegant sculptat în piatră. De prozodie nu mai zic, ritmul e deosebit de melodios și unduios.