tata mâna caii
peste Prut,
îmi era frică să-l înfrunt,
strângeam codrul de pâine la piept,
dincolo de munți
legai o vie,
duceai mâna streașină să nu-ți picure ochii,
sarea omoară
strugurii
umpluseră vasele, slugile noastre
începuseră un război,
mondial,
păsările se certau pe medalii,
un om de-al partidului
m-a pus după cap:
ce vezi?
dealuri, păduri, bălți,
toate vor fi electrificate,
dar mie nu-mi…
Adăugat de petrut dan la August 13, 2023 la 12:30am — 8 Comentarii
am nevoie de tine ca de o reacție chimică
de parcă aș face lumină într-o groapă adâncă
cu frigul în pumni să mă vindec de
dragoste
am nevoie de tine cât stau munții și încă
am nevoie de tine ca de o respirație sfântă
să nu mă satur de lume în ziua când dorul
se preface-adormit cât ne luăm eu și moartea la trântă
cu încetinitorul
am nevoie într-un fel tragic seara
când nu-mi ajung băutura țigara
am…
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 11, 2023 la 7:49pm — 9 Comentarii
doar seara asta luna privește-ngândurată
iubita mea preface din flori şi ape vânt
să nu mă lase morții o vrajă îmi arată
pe unde-mi leagă soarta la capăt de pământ
îmi port blestemul singur cu părul lung şi moale
doar trupul ei mă-mbată cum cel mai nobil fân
pe caii mei ca fraţii zburând spre câmpuri goale
mai bine-mi scuip în suflet decât să am stăpân
se-nchină toți bătrânii ceaunelor m-or plânge
copii desculţi…
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 9, 2023 la 9:00pm — 10 Comentarii
lumea știe că te iubesc
primul
dintre cuvintele mele s-a ridicat crezând
că i se cuvine
totul la tine înseamnă că dragostea are dreptate
planeta continuă să se lupte
am un vârf de plămân ce stă să iasă cu prima ocazie
ți-am prins ecusonul în piept
de femeie frumoasă
te țin te hrănesc
cu gutui și vești despre oameni care mor din iubire
sacii mei de cărbuni nu fac față
plouă și drumul spre…
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 8, 2023 la 8:00pm — 10 Comentarii
îmi fac patul de parcă mi-ar păsa
din copaci șuvoaie de apă pe tabla stricată
plouă și nu este nimeni să intre pe poarta
mai bătrână decât mine
iubirea mă vizitează în somn
nu am timp să răspund să întreb sau să fiu de acord
dimineața totul va fi uitat
mirosul de cafea ne face mai buni
duminica mi se pare cea mai pustie parte a vieții
unde să mergi când lumea stă acasă
conceptul de familie mă lasă…
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 6, 2023 la 4:30pm — 10 Comentarii
nu mă interesează cuvintele de adio nici faptul că moartea
oprește
la semafor
îmi vin idei despre cum ar trebui să-ți țin capul pe spate
probabil
așa fac vampirii dar ce dulce sângele tău mă amețește din loc în loc
până ajung la ce-și dorește mai mult și nu știe
carnea supusă,
o rețea hidrografică din râuri de te iubesc,
de tuburi folosite la irigații prin care ne schimbăm adn ul, sărurile
și ce a mai rămas …
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 5, 2023 la 10:00pm — 7 Comentarii
de-aici până la târgu jiu numai munți îmi spunea tata
cu limbă de moarte
dragostea nu mă lăsa să respir
la opt ani o vecină mi-a dat țuică cât nu știam eu că poate boul
să bea
trei zile și trei nopți am fost mort
aveam un punct cald sub piele
iubirea își făcuse culcușul
și eu încercam să mă-ntorc din lumea în care niciun rău nu rezistă
mă țineau de mână
mă țineau de picioare nu știau că am…
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 4, 2023 la 5:30pm — 7 Comentarii
într-o liniște greu de privit orizontul pare un te iubesc rostogolit implacabil bulgări de cuvinte mă țin la distanță cu arta de a rămâne în viață între etaje țin geanta de scule mereu la îndemână ziua mi-am cerut iertare ca atunci când nu ai idei și vrei să pui în practică un sărut din filmele cu Clark Gable nu uit niciodată și mâine este o zi în apartamentul vecin se dă o petrecere îmi iau sticla de bere dau salut cu prietenii stau lângă tine mă prefac fascinat de cățelul proprietarilor…
ContinuareAdăugat de petrut dan la August 3, 2023 la 7:00am — 8 Comentarii
Adăugat de petrut dan la August 2, 2023 la 3:00pm — 6 Comentarii
toate s-au întâmplat pentru că țin dragostea în haine
curate
priviri atrase de rău îmi lasă semne
pe mâini,
pe picioare
dorința- un om care nu se bucură de nimic
pune mâna pe inimă
de aici începe durerea
zbor prea jos
de teamă să nu lovesc coșurile prin care moș crăciun intră
cu sacul
de jucării
până să prindem de veste
zăpada acoperă gropile din oraș și nimeni nu se mai poate
întoarce
așa se întâmplă când soarele se…
Adăugat de petrut dan la August 1, 2023 la 8:36am — 7 Comentarii
începe să plouă
aștept într-o mașină afară
precum un copac uscat de dorințe
încerc să țin vântul cu pâine și sare
viața mă lovește acolo unde simt
mai mult
în lipsa dragostei mănânc dulciuri
adorm și mă trezesc precum un lepros pe care nu l-a
atins
niciun om vreodată
un te iubesc ar fi de ajuns
îmi fac focul singur
citesc despre cine se îmbolnăvește mai…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 31, 2023 la 11:30pm — 5 Comentarii
o să te schimbi
fața o să-ți strălucească
ochii
de vampir vor aprinde noaptea
pereții
în fiecare colț al camerei vei pune un zâmbet
de dragoste
nu te vei mai îmbolnăvi niciodată
vulcanii din piept vor fumega într-un apus mocirlos
sărutul meu îți va rescrie adn-ul
precum un microb ce vrea să iubim de parcă ne-am salva
de noi înșine banii încetinesc
iubirea
pretinde mai mult decât crucea obositoare
a unui dumnezeu care…
Adăugat de petrut dan la Iulie 31, 2023 la 4:30am — 6 Comentarii
pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puțin eu
nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgărițe care știe vorbi omenește
din spatele meu diavolul pus la patru ace și slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorința pentru bine și rău înmulțește
apoi a…
Adăugat de petrut dan la Iulie 30, 2023 la 5:09am — 5 Comentarii
poți să-ți imaginezi cum îți ating sânii
cum îți descopăr buzele arse
dintr-o parte în alta
și mâna îți trece prin păr umbra lunii
înalta
poți să-ți imaginezi o mână și-o gură de vină
te caută-n carne până la oase
cu liniștea de după intrigantă deplină
îți umplu de sare formele joase
poți să-ți imaginezi vântul cum ne mângâie trupul
precum o atingere ce-ar preface în scrum
tot ce știai până azi…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 29, 2023 la 7:00am — 6 Comentarii
îți spun somn ușor
te țin în brațe să-ți suflu în păr să uiți de tot răul zilei
trecute
sunt ceasurile în care nici vântul nu mișcă pe străzi
o ursitoare întârzie
gara închide din porți
chiștoace înfrigurate de pașii soldaților veniți din permisii
se strâng unele în altele
așa cum se strâng roțile unui avion la plecare
așa cum se trage funia ce ține vaporul la mal
iubirea ta mă face să…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 28, 2023 la 6:00am — 7 Comentarii
ziua în care lumina se confundă cu tristețile
unei alte săptămâni ce așteaptă să-nceapă
să-și mănânce cu pătura-n cap diminețile
mă unge omul care sunt din iubire și apă
mă las legănat de sunetul ploii pe biserica veche
în multele feluri în care nimeni nu înțelege
eu sunt convins că în lume nu am pereche
de aceea trăiesc și mă port de parcă iubirea mi-e lege
și nu pentru că am nevoie sau pur și simplu îmi…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 27, 2023 la 7:30am — 8 Comentarii
dimineața am nevoie de carbohidrații
unei femei
nu-i poți spune la prima oră nimic în afară de
p.s.
îmi ești dragă
te iubesc înseamnă
prea mult
florile ar putea să nu înțeleagă privirile noastre pierdute
dar zâmbetul pe care îl primesc reprezintă o victorie,
un câștig
rar ca un lucru de-al tău
ce mă face mereu să întârzii
suntem un popor de eroi
noi, bărbații
accept…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 24, 2023 la 8:30am — 9 Comentarii
femeia m-a luat în brațe
deasupra ei păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea își punea marea speranță
am tăcut cu privirea păstrând între sâni
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul iuda
în paharul cu drojdie
încolțeau două gânduri ca două neamuri dușmane
iubirea m-a prins de călcâi amețită de lucrurile ce urmau
să…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 23, 2023 la 7:00am — 8 Comentarii
îmi văd spatele reflectat de puterea sugestiei
precum cineva
născut în sala motoarelor viitorul mi se pare
un salt peste tărâmurile mărginașe unde își face de lucru
Nimicul
cai fosforescenți îndrumă frigul și moartea
nu o să ne spunem poveștile triste ale copiilor ce așteaptă jucării
de Anul Nou
singura pradă însemna o viață trăită
degeaba
cu partea mea de neîmpliniri acopăr
glasul iubirii…
ContinuareAdăugat de petrut dan la Iulie 22, 2023 la 1:00am — 8 Comentarii
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor