ard

[petrut dan]

nu mă interesează cuvintele de adio nici faptul că moartea

oprește

la semafor

îmi vin idei despre cum ar trebui să-ți țin capul pe spate 

probabil

așa fac vampirii dar ce dulce sângele tău mă amețește din loc în loc

până ajung la ce-și dorește mai mult și nu știe 

carnea supusă, 

o rețea hidrografică din râuri de te iubesc,

de tuburi folosite la irigații prin care ne schimbăm adn ul, sărurile 

și ce a mai rămas  nesfâșiat după întoarcera lunii 

în mare

nu ar fi multe de spus

suntem prea lipiți ca aerul să mai poată ajunge

am văzut doi oameni iubindu-se 

m-am apropiat și-am pus mâna

precum un copil cu nasul în geam 

fericit că miroase a portocale și  lumânări aprinse în noaptea de-Ajun

se-ntoarce cu obrajii îmbujorați  de parcă ar fi decoperit vreo americă

mami, uite un trup de femeie!

și tot nu mă crezi!

bat noaptea orașul printre gunoaie și oameni ai străzii

ei înțeleg cel mai bine risipa,

poate dormi poate ultimul gând al tău este tot despre mine

și nu vreau să te am doar în cărți

sau în poveștile altor bărbați din care 

nu îmi mai place nici vinul

[bolache alexandru]

o stare febrilă pe alocuri cu miros de ajun cu povesti cotidiene în care moartea oprește la semafor... Ce bine ar fi! Moartea însă nu oprește la semafor decât în poezia ta...

[Mihaela Popa]

o scriere intensă, un ritm pătrunzăor

[petrut dan]

Nu, acolo nu ardeam, știu despre ce poezie zici, era doar ceva ce venea din trecut, dintr-un trecut în care am ars singur! Acolo îmi aminteam doar, titlul nu este potrivit, dar la moment am zis că-l voi schimba, a trecut atât timp și a trebuit să-l postez aici și să-mi spui tu că nu e potrivit! Ai dreptate, o să mă gândesc! Sentimente!)

[Vasilisia Lazăr]

Ai mai ars într-o altă poezie cu același titlu, dar era altul conținutul. Arderea aceeași. Ai grijă! Dacă ești cărbune aprins, nu te consuma tot – nimeni nu are nevoie de spuză!

Minunată și intensă trăirea din acest poem. De fapt, ca din toate ale tale. Dar, aici, intensitatea era la maxim. Frumos și incitant!

[Nuta Craciun]

E o poezie de stare nu de luat la rost, e ceva de genul, ”îți place” sau ”nu îți place” , nu de despicat firul în patru. 

Mie îmi place pe total, nu o iau la scărmănat că atunci m-aș impiedica de câte-un paradox sau de câteo imagine cam forțată. 

[Herțeg Claudia (Mota)]

"Suntem prea lipiţi ca aerul să mai poată ajunge" ... hm e o contradicţie cu titlul, totuşi "Ard". Pur şi simplu convingător. M-a prins cu tot "ce-a rămas nesfâşiat după întoarcerea lumii în mare". Felicitări.

[Manuela Munteanu]

Încă nu m-am obișnuit cu avangardismul acesta, pe alocuri teribilist, dar destul de elaborat, încât să incite. Pot să am însă răbdarea să mă obișnuiesc. Deh, clasică până în măduva oaselor! Am lecturat, m-am bucurat de expresivitate.