Blogul lui Petrut dan -- Arhiva August 2023 (32)

contemporani cu iuda - fila1

era ca în chestia aia a lui orwell:

 cine stăpâneşte trecutul, stăpâneşte viitorul, şi

 cine stăpâneşte prezentul, stăpâneşte trecutul.

 şi m-am folosit de ocazia de a răsfoi un dosar

 al unui fost deţinut politic,

 să văd dacă, într-adevăr, trecutul

 poate deveni imprevizibil aşa cum credea el,

 având în vedere, speram eu, că stăpânesc

 destul de bine prezentul, astfel încât

 să pot schimba ceva din trecut,

 în sensul că…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 14, 2023 la 10:00am — 8 Comentarii

ursul de ciocolată

mă ţine de mână

cel care traversează spiritele

ştie

orice cuvânt poate întoarce

ursul mâncător de faguri

din livada de nori vişinii

 

ploaia unge acoperişul cositorit

plânsul iubitei înfundă jgheabul vecinilor

pisica dă cu gheara şi scuipă

 

mă trezeşte larma celor care se întorc

prin taiga 

deschid o fereastră spre lumea

din cărţi

picură miere la schimbul de…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 13, 2023 la 10:36pm — 6 Comentarii

râpa

tata mâna caii

peste Prut,

îmi era frică să-l înfrunt,

strângeam codrul de pâine la piept,

dincolo de munți

legai o vie,

duceai mâna streașină să nu-ți picure ochii,

sarea omoară

strugurii

umpluseră vasele, slugile noastre

începuseră un război,

mondial,

păsările se certau pe medalii,

un om de-al partidului

m-a pus după cap:

ce vezi?

dealuri, păduri, bălți,

toate vor fi electrificate,

dar mie nu-mi…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 13, 2023 la 12:30am — 8 Comentarii

încă

am nevoie de tine ca de o reacție chimică

de parcă aș face lumină într-o groapă adâncă

cu frigul în pumni să mă vindec de

dragoste

am nevoie de tine cât stau munții și încă

 

am nevoie de tine ca de o respirație sfântă

să nu mă satur de lume în ziua când dorul

se preface-adormit cât ne luăm eu și moartea la trântă

cu încetinitorul

 

am nevoie într-un fel tragic seara

când nu-mi ajung băutura țigara

am…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 11, 2023 la 7:49pm — 9 Comentarii

gelem gelem

doar seara asta luna privește-ngândurată

iubita mea preface din flori şi ape vânt

să nu mă lase morții o vrajă îmi arată

pe unde-mi leagă soarta la capăt de pământ

 

îmi port blestemul singur cu părul lung şi moale

doar trupul ei mă-mbată cum cel mai nobil fân

pe caii mei ca fraţii zburând spre câmpuri goale

mai bine-mi scuip în suflet decât să am stăpân

 

se-nchină toți bătrânii ceaunelor m-or plânge

copii desculţi…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 9, 2023 la 9:00pm — 10 Comentarii

o lume minunată

lumea știe că te iubesc

primul

dintre cuvintele mele s-a ridicat crezând

că i se cuvine

 

totul la tine înseamnă că dragostea are dreptate

planeta continuă să se lupte

am un vârf de plămân ce stă să iasă cu prima ocazie

ți-am prins ecusonul în piept

de femeie frumoasă

 

te țin te hrănesc

cu gutui și vești despre oameni care mor din iubire

sacii mei de cărbuni nu fac față

plouă și drumul spre…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 8, 2023 la 8:00pm — 10 Comentarii

duminica de treflă

îmi fac patul de parcă mi-ar păsa

din copaci șuvoaie de apă pe tabla stricată

plouă și nu este nimeni să intre pe poarta

mai bătrână decât mine

 

iubirea mă vizitează în somn

nu am timp să răspund să întreb sau să fiu de acord

dimineața totul va fi uitat

mirosul de cafea ne face mai buni

 

duminica mi se pare cea mai pustie parte a vieții

unde să mergi când lumea stă acasă

conceptul de familie mă lasă…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 6, 2023 la 4:30pm — 10 Comentarii

ard

nu mă interesează cuvintele de adio nici faptul că moartea

oprește

la semafor

îmi vin idei despre cum ar trebui să-ți țin capul pe spate 

probabil

așa fac vampirii dar ce dulce sângele tău mă amețește din loc în loc

până ajung la ce-și dorește mai mult și nu știe 

carnea supusă, 

o rețea hidrografică din râuri de te iubesc,

de tuburi folosite la irigații prin care ne schimbăm adn ul, sărurile 

și ce a mai rămas …

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 5, 2023 la 10:00pm — 7 Comentarii

numai munți

de-aici până la târgu jiu numai munți îmi spunea tata

cu limbă de moarte 

dragostea nu mă lăsa să respir

la opt ani o vecină mi-a dat țuică cât nu știam eu că poate boul

să bea

trei zile și trei nopți am fost mort

aveam un punct cald sub piele 

iubirea își făcuse culcușul

și eu încercam să mă-ntorc din lumea în care niciun rău nu rezistă

mă țineau de mână 

mă țineau de picioare nu știau că am…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 4, 2023 la 5:30pm — 7 Comentarii

steaua nordului

într-o liniște greu de privit orizontul pare un te iubesc rostogolit implacabil bulgări de cuvinte mă țin la distanță cu arta de a rămâne în viață între etaje țin geanta de scule mereu la îndemână ziua mi-am cerut iertare ca atunci când nu ai idei și vrei să pui în practică un sărut din filmele cu Clark Gable nu uit niciodată și mâine este o zi în apartamentul vecin se dă o petrecere îmi iau sticla de bere dau salut cu prietenii stau lângă tine mă prefac fascinat de cățelul proprietarilor…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 3, 2023 la 7:00am — 8 Comentarii

tristan și isolda

imaginează-ţi că sunt şi când
nu sunt
viaţa ta de acum înainte este
piesa în care jucăm amândoi
timpul
spectator cu bărbia în palmă
dimineaţa iau copacii cu mine
mă gândesc să-i întreb
de ce
aripile mele au umbră şi
eu niciodată…
Continuare

Adăugat de petrut dan la August 2, 2023 la 3:00pm — 6 Comentarii

beautiful boy

toate s-au întâmplat pentru că țin dragostea în haine

curate

priviri atrase de rău îmi lasă semne

pe mâini,

pe picioare

dorința- un om care nu se bucură de nimic

pune mâna pe inimă

de aici începe durerea



zbor prea jos

de teamă să nu lovesc coșurile prin care moș crăciun intră

cu sacul

de jucării

până să prindem de veste

zăpada acoperă gropile din oraș și nimeni nu se mai poate

întoarce



așa se întâmplă când soarele se…

Continuare

Adăugat de petrut dan la August 1, 2023 la 8:36am — 7 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog adiere a lui Dinca Valerian
cu 4 minute în urmă
Jeler Eleonora Maria şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Adevăr a lui Grig Salvan
cu 6 minute în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ritual a lui Jeler Eleonora Maria
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog geneza a lui petrut dan
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 13 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 18 minute în urmă
Postare de log efectuată de Jeler Eleonora Maria
cu 19 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 22 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 23 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Sonet a lui carmen popescu
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor