noi doi avem ceva în comun

dragostea

frica de ziua de mâine

moartea

precum cea mai scurtă mișcare a degetelor ce mi-au trecut

vreodată prin păr

 

mă obișnuisem să-ți rostesc numele în fiecare seară

cum făcea dumnezeu cu numele lui iuda

sau al smochinului fără roade

după mintea fecioarelor neînțelepte dar nu la fel de puternic

să le fie exemplu

 

mult timp după ce am crezut că murisem

am înțeles că viața înseamnă mai mult decât…

caut prin lucrurile tale ceva ce credeam că

e dreptul meu să păstrez

nopțile în care luna rămânea pe buza paharului

vinul ce rămânea în noi

cei rămași cu privirea agățată de cuiul unui vers

în care și moartea avea partea ei

de durere



închideai tot

iar eu credeam că sunt singurul care adorm

cu lumina aprinsă



mă bântuiau spaime și meri cu oasele înflorite

până la pământ

primăvara

îți număram firele de păr…

te-am dus în pustiu

să văd cât vei sta

fără apă vântul aducea mandragore

din sud fire de praf

ne-au străpuns lacrimile

rănile au cerut să se vindece

dar pentru asta trebuia să știi ce culoare au ochii

bărbatului alături de care te-ai simțit

tânără

nu mi-ai fost atât de aproape încât să te uit

nici eu atât de bun încât să-ți iau zăpada din păr

a căzut singură

oarbe de…

și cât mi-ar plăcea într-o pătură udă

de tine iubire și toamnă și crudă

și cât de n-ai vrea între sânii tăi ud

să-mi ții trupul încă nici copt dar nici crud

și de te-ar găsi cineva pe-o cărare

te-ar rupe la fel cum ai rupe o floare

deși n-ar conta cu cine te-asameni

în loc de petale doar chipuri de oameni

ieșite frumos egal pe tulpină

de ce numai eu fericit și de vină

de tot ce-a rămas după noi dulce…

nicio femeie nu m-a îndrăgostit

atât de mult

nicio femeie nu m-a făcut să-mi doresc

să mor de parcă aș răspunde de alții

și când nu voi mai fi aici

undeva voi avea timpul

să te văd în fiecare copac sau țipăt

de pasări

să-mi strâng pumnii

când rațiunea va zice

suflete

bea și mănâncă

până dimineață ți se poate lua totul

te-aș duce într-un local de modă veche cu mâncare

bună

unde lumea își vede de…

într-o noapte ai refuzat să adormi

m-am uitat în jur

nu îndrăzneam să ating cerul cu mâna de teamă să nu trec prin rama

de care mama agăța îngerași din hârtie lucioasă

să nu se audă de-afară

ploaia

din cuvintele oamenilor

precum fumul scăpat dintr-o termoficare

subpământeană

puteai lua în considerare impulsul de a renunța

la sunetul scos de trupurile noastre înlănțuite

precum zidurile…

nu cer nimic de la oameni

puține gânduri îmi trădează intențiile

în lumea de dincolo de soare

nopțile reci sunt în creștere

cine nu-și dorește în secret acea dragoste

de folos cântăreților

războaie s-au pornit din mai puțin decât

pentru surâsul unei femei

un vers face prăpăd unde cade

ascult vântul din nord

nu semăn ziua nu ar în câmp

nu caut aur

iau ce-i al meu și-mi trebuie…

mi-a lăsat impresia că cineva a uitat cum

se scrie în limba rădăcinilor de copaci ce-și caută locul

unde pământul este mai gras

unde apa rămâne mai mult iar verdele își păstrează cu mai puțin efort

strălucirea

ceva proaspăt din te iubescul dimineților când țigările nu aveau

puterea să se împotrivească dorinței de oameni

a oamenilor învățați să trăiască cu lampă 

și două cuvinte pe zi

m-am trezit mai bogat decât…

natural îmi iese vulgar

să te vreau jumătate mă lași

până la margine

caut la femei să le fac drum prin mine

din tot ce-i sămânță îți pătez gulerul înflorat

un animal de casă observă schimbarea

după cum te urmează înghite în sec

știu un loc unde gândurile

pot ascunde oriunde ideea de om îți inspiră

ultimul-scapă-turma

așa e bine să iubești copiii

în somn

buzele poartă fluturi fără…

am crezut că voi trăi mai frumos

că niciun izvor termal nu poate imita căldura

sânilor tăi -

antene de fluturi în trecerea lor plină de

senzual

pe suprafața unui bec economic



îmi strâng lucrurile

nu vreau să-mi povestesc zilele puține și rele

în absența iubirii

nimeni nu are curaj să ridice piatra…