Parcul dintre școli

[Dan Mitrache]

Își plânge-n frunze parcul dintre școli
Elevii ce-au plecat spre zări senine,
Pinii rămași mai au la subțiori
Dulci amintiri de clipe cu iubire,

Mai cată un copac, gârbov de ani,
Semnale de o nouă revedere,
Și-n margine, magnificii castani
Primesc ședințe foto pasagere.

Pe-aleile bătrâne, tinerețea
Merge grăbit spre starea viitoare,
Își înmulțește deseori tandrețea
La doi, pe bănci atât de primitoare!

Și curge timpul peste parc, și curge,
Profesori și elevi cu varii mersuri
Pe-aleile vivante, la răscruce,
Își cată calea în dorite sensuri.

Foşneşte parcul și în veri, și-n toamnă ,
Șuieră-n ierni, dar cântă-n primăvară
Povestea zborului, tot ceea ce înseamnă
Perpetuare. Timpul stă... și zboară!

[Dan Mitrache]

petrut dan, mulțumesc frumos pentru apreciere!

[petrut dan]

Un poem retrospectiv, degajă  o stare de bine, cel puțin mie, cu plăcerea lecturii!

[Dan Mitrache]

Bolache Alexandru, mulțumesc frumos pentru apreciere!

[Dan Mitrache]

Chris, mulțumesc pentru apreciere!

[bolache alexandru]

Poezia are un farmec aparte. Are frumusețe și nostalgie. 

[Chris]

frumos...

[Dan Mitrache]

Vasilisia Lazăr, sunt tare bucuros pentru că am reuşit să trezesc nostalgii într-un suflet frumos! Da, şi la noi, la Bălceşti, parcul evocat desparte Şcoala Generală de Liceul Petrache Poenaru... Nu puteam să nu scriu despre asta! Mulţumesc din inimă, voi reveni mereu cu plăcere, Lisia! 

[Dan Mitrache]

 Grig Salvan, mulţumesc frumos pentru comentariu şi apreciere!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, îți mulțumesc că ai răspuns atât de prompt invitației și, în plus, ne-ai dăruit și o poezie care trezește adânci nostalgii în sufletul multora dintre noi. Citind versurile tale, mi-am amintit și eu de bătrânul parc al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, un parc uriaș și de o frumusețe rară, și mi-au dat ochii în lacrimi. Majoritatea profesorilor nu mai sunt printre noi, o parte dintre colegi au plecat și ei, iar pe unii nu i-am mai revăzut niciodată. Parcul însă a rămas același, sau poate că doar mi se pare, poate că nici el nu mai e la fel, dar totuși e acolo, martor tăcut al zborului atâtor și atâtor generații de dascăli. Mulțumesc pentru aceste versuri și pentru tot ce ele mi-au trezit în suflet și în amintire! Te mai aștept cu poezie!

[Grig Salvan]

Nostalgie cât cuprinde în „parcul dintre școli”. O evocare duioasă până la lacrimi a universului școlar, cu elevi și profesori trăind împreună o bună parte a vieții lor, intersectându-se, venind și apoi plecând în diferite și „dorite sensuri”. Îmi lace mult tonul nostalgic elegiac și ritmul prozodic ales.