bella

[petrut dan]

mereu însoțită de-o pasăre

arta deviantă a statului degeaba umplea de ridicol sufrageria

sau ce mai rămăsese după cănile sparte

colțuri din mobila sărită de pe fixul unui timp ce voia doar înainte

precum poziția viitoare plină de subînțelesul unui erotism desuet

mă făcea cel mai bun caz în fața creației

 

sau ego-ul meu rătăcea de la o umbră la alta

după ce demonii au ales să părăsească pământul

am mâncat tort până mi s-a făcut rău

 

de la cuvântul dragoste

 

mă prefac iubitor de frumos

și de părul tău în care intru ca într-o cadă cu spumă aducătoare de negru

cel mai greu somn pe care mintea mea ar putea să-l conceapă

în anumite condiții despre care inima nu spune nimic

doar așteaptă revolta sângelui fierbând pe la margini

pentru că

nu-i așa

de la periferie începe cangrena

 

aud un tors de motan ce mă vizitează

în vis

mă înconjoară o moliciune de trup obosit dar plăcut surprins

de misterul iubirii dintre două ființe complementare

 

ne-am căutat până când am rămas în mână cu o coastă

pe care scria dumnezeu iar tu cu gustul dulce-acrisor al unui măr de care

doar mușcătura unui șarpe prudent putea să-ți aducă aminte

 

și iată-ne iar în grădina cu îngeri

eu dincolo de începutul meu slab te slăvesc ca pe o zi de duminică

tu însoțită de-o pasăre

 

[petrut dan]

Plăcut felul în care ai parcurs textul în interpretarea personală, o analiză complexă ce menține interesul până la sfârșit, mulțumesc, Nikol, cu drag!

[Nikol MerBreM]

Mi-a plăcut ideea de a construi un poem în tușele intrigante și provocatoare ale lucrărilor în care arta deviantă este firul roșu al poveștii. Dacă începutul lasă impresia de detașare și cinism, sfârșitul poemului aduce căldura Duminicii și liniștea grădinii cu îngeri, a regăsirii, a refacerii cuplului primordial, chiar dacă, și acolo, atmosfera rămâne una care ne plasează încă în zone ale misterului, deviante de la linia clasică a unei povești de dragoste, de parcă nu putem fi siguri dacă balanța alege să se încline în alb ori în negru. De altfel, linia estetică a artei deviante îmi pare prezentă în multe dintre detalii, toate ducând înspre ideea că iubirea poate fi, uneori, letală: ,,am mâncat tort până mi s-a făcut rău/de la cuvântul dragoste", ,,mă prefac iubitor de frumos/și de părul tău în care intru ca într-o cadă cu spumă aducătoare de negru/cel mai greu somn pe care mintea mea ar putea să-l conceapă". Stranietatea femeii însoțite de o pasăre, parcă un mesager venit din alte lumi, completează această imagine a iubirii ca seducție fatală. Toate acestea aproape că mă fac să citesc titlul Bella(-)dona, un joc de cuvinte care ilustrează ideea de iubire letală, prin asemănarea cu numele plantei otrăvitoare.  

,,ne-am căutat până când am rămas în mână cu o coastă/pe care scria dumnezeu" - foarte bun versul acesta, ca, de altfel, întregul poem.

Drag,

Nikol

[petrut dan]

Maria, îți mulțumesc frumos, te mai aștept, seară liniștită, cu drag!

[petrut dan]

Alex, ma man, mă bucură semnul tău, ți s-a simțit lipsa!))

[chindea maria elena]

Duminicile sufletului nostru, când ne-odihnim iubirea și dalta co-creatorilor; ne transpiră emoția lucrului plinit de mintea și inima noastră, și cine odihnește și cine trudește scobind în lumină viziunea unului, pierdută identitatea când ne respiră oceanul!

Un ocean de iubire poemul tău, Dane!

[bolache alexandru]

Superb Poete! O poezie care începe cu stări cotidiene îmbrăcate cu metafore care îți gâdilă ochiul apoi sfârșitul mi se pare din nou genial!

[petrut dan]

Chris, mulțumesc, seară liniștită, cu drag!

[Chris]

foarte frumos. finalul impresionant!

[petrut dan]

Mihaela, bucură trecerea, mai poftiți pe la noi, drag!

[petrut dan]

Doamna Floare Arbore, vă mulțumesc, duminică minunată, cu drag!