lucruri de care iubirea se teme

[petrut dan]

noi doi avem ceva în comun
dragostea
frica de ziua de mâine
moartea
precum cea mai scurtă mișcare a degetelor ce mi-au trecut
vreodată prin păr
 
mă obișnuisem să-ți rostesc numele în fiecare seară
cum făcea dumnezeu cu numele lui iuda
sau al smochinului fără roade
după mintea fecioarelor neînțelepte dar nu la fel de puternic
să le fie exemplu
 
mult timp după ce am crezut că murisem
am înțeles că viața înseamnă mai mult decât amintiri
neplăcute
și că ploile nu aduc întotdeauna belșug
 
în inima mea un gând din copilărie
revenea precum momentul unei rugăciuni 
care vrei să ajungă mai repede
în cer
să nu te vadă nimeni când recunoști că
ai nevoie de cineva mai greu de plătit decât adevărul
 
de atunci mă îmbrac doar în negru
 
ziua în care am găsit aur a fost ziua în care l-am pierdut
pe dumnezeu
după aceea am început să dorm bine
 
nu mai avea cine să-mi spună
norocul e ca nevasta altui bărbat
cu cât îl cauți mai mult cu atât te părăsește mai repede
 
mi-am înfipt cuțitul atât de adânc încât ar fi trebuit să mă îngroape cu el
dacă tu nu ai fi fost de față
 
stă și în puterea științei să ierte

 

[chindea maria elena]

Dumnezeul pe care-l găsești în amprentele tuturor lucrurilor pe care le atingi cu privirea cu sunetul vibrației din adâncuri îți aduce aurul în care pulsezi adevărul lui omniprezent dincolo de orice iluzie a pierderii ce ne poate trage vremelnic de sub picioare preșul trăirii autentice. Experiența mea de viață mi-a revelat, a dat portanță axiomei „că nu-l cauți pe dumnezeu decât atunci când deja l-ai găsit”!  Că nu-L conștientizezi întotdeauna, asta e altă poveste, care face cumva parte din povestea evoluției noastre spirituale! Nu uita parabola fiului rătăcitor - toți i-am îmbrăcat cămașa, nu suntem bovine și mai e și curba năzdrăvană a lui Gaus! :) Tătuca are umor și râde strașnic CU NOI, nu de noi, Poete! Fermecată de scrierile tale!

[bolache alexandru]

Un poem puternic în care se regăsesc ca teme viața, moartea, dragostea dar și demonul și demiurgul, bogăția spirituală ori cea materială... Un poem puternic pe care trebuie să îl citești de mai multe ori și pe care de câte ori îl citești îi găsești valențe noi.

[petrut dan]

Lisia, ca de obicei prezența și cuvintele tale nu numai că dau plusvaloare poemului, dar aduc și acea feminitate și finețe de folos oricărui act artistic, pentru care mă bucur de fiecare dată când îmi dai ocazia! Apreciez deschiderea pe care o dai prin felul în care interpretezi și cauți/descoperi sensuri și idei la care nu m-am gândit, poate, nici eu făcând cele mai potrivite alegeri și aprecieri! Și mi-a plăcut plimbarea pe străzile descoperite de tine în cuvintele textului pentru care îți mulțumesc și te mai aștept cu drag, my lady!)

[petrut dan]

Gina, și eu prețuiesc prezența și semnul lăsat, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Tudor Cicu, apreciez, ca de fiecare dată consistența comentariului dvs. , bogăția ideilor exprimate cât și analiza pe text din care oricine citește are ce învăța, vă mulțumesc, cu respect!

[petrut dan]

Mulțumesc, Monica, ai dreptate, să ne bucurăm, cu drag!

[gina zaharia]

Poem puternic, poet talentat, comentarii pe măsură. Și prețuirea mea, 

[Vasilisia Lazăr]

Dacă ţi-ai propus să aprinzi toate focurile interioare, nu ai decât să parcurgi, secvenţă cu secvenţă, acest splendid poem cu puternică încărcătură simbolică. Un poem despre iubire, despre moarte și despre salvarea/renașterea prin iubire, o iubire așteptată/aflată mereu la celălalt capăt. Un poem de o densitate semantică rară, așa cum sunt toate ale tale. Fiindcă la poezia ta, există mereu cel puțin două chei de lectură funcționale, un bun cititor e obligat să le ia în calcul. Nu e literă să nu fie scrisă de cel puțin două ori. E poezia pe care ai doar impresia că o poţi parcurge şi cunoaşte rapid, însă străzile de cuvinte sunt întortocheate, trebuie să circuli cu atenţie, mai ales la semne. Când pătrunzi în ea, ai acea senzaţie că, în orice parte ai lua-o, se află încă un drum al cunoaşterii. Superb, Dan! E o bucurie și o binecuvântare să te citesc.

[Tudor Cicu]

Odată cu temele existențiale (dragostea/moartea) din poemul tău, ce-mi sugerează statornicirea în suflet a unor stări contemplative aflate, adesea, în preajma sentimentului religios, răzbat și aceste libertăți de gândire și simțire în „viața (care) înseamnă mai mult decât amintiri”. Și anume: aceste mișcări ale sufletului, cu angoasele lui trecute într-un cotidian de convulsii, frământat și tulburat de întâmplări dintr-un spațiu situat dincolo de realitate, ca într-un puzzle uriaș ori în labirintul întunecat al lui Piranesi în care nu ai cum să nu te întrebi cum e când te simți pierdut și te regăsești.  Mi-a stârnit curiozitatea modul în care pui o haină coșmarului să dobândească un sens.

[Monica Pester]

Dacă aș avea atâta putere încât să discern fiecare cuvânt , aș zice că am găsit aur.

Dar atunci l-aș pierde pe Dumnezeu.

Astfel că nu caut aur, știința din mine iartă neajunsurile existențiale, inerente pe pârtia asta ca o pantă de munte , ce se cheamă viață. Și găsesc răspunsurile Lui în toate luările tale de cuvânt în fața existenței și a călimării .

Pentru că, din străfundul intim al fiecăruia scăpărăm intuitiv adevăruri. 

Iar adevărurile tale, Poete, sunt pietre nestemate, îngrijit dăltuite și înfiorat relatate !

Să ne bucurăm , așadar !