Aproape adormit eu te-am visat,

iar gândul mi-a rămas îngemănat

cu gândul tău, pierdut pe undeva,

într-un apus întârziat de catifea.

Pe muchie de somn, pentru o clipă –

vedeam în vis mirat cum se ridică

tot trupul meu într-un văzduh neclar

stropit cu picături de chihlimbar,

iar tu pluteai deasupra mea pătată

de-o ploaie ce pica defragmentată.

Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,

dar te pierdeai prin nevăzute ape

dintr-un tablou…

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare

sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,

îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare

care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă

se zbat fără speranță, pe albul secundar,

când orele barbare, pe-o margine credulă,

încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,

prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,

nici n-ar fi fost…