iulie ne toarnă grâul în hambare
razele de soare pun pe jar zenitul
greierii-şi ascund în iarbă ţiuitul
pe sub ram de sălcii îmi caut răcoare
lansând stinse triluri în ultimul ocol
(aripile-ncinse nu mai pot să zboare)
ciocârlia pică în cuibul de la sol
în margine de lan plânge o cicoare
din veştede petale cerul dispare
trecând în amintire al verii simbol...
Adaugă un comentariu
Ramona, trăim cu greu aceste zile ce se repetă an de an, e semn clar că negre bile primim în dar de la pământ şi fierbem lent ca-ntr-un cazan...
Ce frumos!
Grig, am încercat să scriu o Valentă (cinci, patru, trei, două, o silabă) şi mi-au ieşit cinci, patru, trei, două, un vers, forma fixă despre care vorbeşti... Mulţumesc pentru acest schimb generos de cuvinte.
aDa, până şi umbra e fierbinte, ea nu mai e ca altădat’, simt dilatarea prin cuvinte în ADN-ul dilatat...
cat o umbră necesară
pe sub al sălciilor fald
cuvântul meu la fel de cald
rătăcit prin miez de vară
mă-ndeamnă mare să mă scald
Minunat poem, ferbinte ca miezul de vară, dar scris în maniera schaltinienei, adică scăzând treptat în sonoritate până se pierde asemeni unui ecou, până nu mai rămâne decît tăcerea. Formă fixă dragă mie, pe care am încercat-o și eu de câteva ori și-mi place s-o regăsesc la alți autori.
dogorește-n aer ultima secundă
flăcări nevăzute sufletu-mi inundă
umbra și-a pierdut vlaga ei știută
ploile, de rugi, uită și n-ascultă
jariștea din cer este mult prea multă...
m-a prins atmosfera de vară la superlativ, de care la iarnă ne va fi dor :))
aDa
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE