flash-uri de duminică

[Vasilisia Lazăr]

pleci...

și uite cum pleci – stând pe loc –

un pas ți-e înlănțuit dureros

de pământ

un altul se-nalță ușor

către zbor

 

clipa ne-apasă în piepturi clepsidre

 

herghelii de stări gonesc prin sânge

dar te destrami în secunde

ca o noapte ce-și privește pierdută

dimineața în ochi

 

liniștea poartă pe brațe clopote negre

 

te răstignesc într-un suspin

răsucesc vorbele tale pe deget

apoi te scriu cu aceeași patimă

cu care ne respiram

în nopțile lungi de noiembrie

[Chris]

foarte frumos si aici! am remarcat imagini deosebite:

herghelii de stări gonesc prin sânge

ca o noapte ce-și privește pierdută

dimineața în ochi

răsucesc vorbele tale pe deget

liniștea poartă pe brațe clopote negre

[Grig Salvan]

Superbă imaginea unui pas legat de pământ, iar celălalt ca un început de zbor. Imagini de o mare frumusețe: „herghelii de stări gonesc prin sânge”, „liniștea poartă pe brațe clopote negre”, „răsucesc vorbele trale pe deget/ apoi te scriu cu aceeași patimă/ cu care ne respiram/ în nopțile lungi de noiembrie”. Parcă se simte răsuflarea aceea fierbinte, aburoasă și impătimită, într-o noapte rece de noiembrie...

[Ada Nemescu]

Copleșitoare stare de a pleca sau de-a rămâne, făcând imponderabilă clipa! Se aude pulsul viu al acestui poem care poartă o inimă imaginară,

ca o noapte ce-și privește pierdută

dimineața în ochi

foarte, foarte sensibil și frumos, aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Foarte frumos,  poemul este plin de simboluri vii care nu doar descriu, ci trăiesc. 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

"Liniștea poartă pe brațe clopote negre" este extrem de expresivă,  simbolică.

Liniștea este umanizată, purtătoare a durerii,  a morții, iar clopotul este sunetul profund al trecerii în neființă,  ecouri ale unui trecut dureros.

[Amanda Spulber]

Copleșitoare! Încă din prima strofă se transmite simultan și starea de sfâșiere a eului liric chiar dacă nu se exprimă direct. Următoarele versuri sunt atât de senzoriale prin imagini și prin ritm.

[Stanescu Valentin]

Mă înclin cu sinceritate acestui spaţiu de tristeţe descris de cuvinte rupte din suflet...

[Mihai Katin]

pleci...

și uite cum pleci – stând pe loc –

un pas ți-e înlănțuit dureros

de pământ

un altul se-nalță ușor

către zbor   ESTE EXTRAORDINARA ACEASTA  PERCEPȚIE A MIȘCĂRII  PRINTR-O STARE DE NEMIȘCARE A MEMORIEI...de fapt  acea existenta  intre  starea reala ,de pamant  si  cealalta ,eterica,imperceptibila  pentru  multi  dar  aici  gasim o  cale;

te răstignesc într-un suspin

răsucesc vorbele tale pe deget

apoi te scriu cu aceeași patimă

cu care ne respiram

în nopțile lungi de noiembrie     o lirica mai mult decât a sufletului ,este a memoriei  poetice...