Te întrebi ce fac?

Stau în planul sferic

al unui gând,

cu faţa întoarsă spre apus

citesc, iubesc sau tac,

despic amurguri

cu umbre  de la răsărit;

din ziduri curg păpuşi de ceară

şi dintr-un capăt până-n altul,

un pianist nebun repetă

acelaşi monoton motiv,

se împiedică mereu de acelaşi prag.

Mă întrebi, ce fac?

O, iarăşi scriu, vorbesc năucă,

pe clape de pian dezacordat,

aceeaşi…

suntem doar noi

fiecare cu singurătatea lui.

Pasărea din inima nopții

clatină tăcerea împietrită-n aer.

Îmi faci semn s-o las

să-și potolească setea.

Drumul ce-i  stă înainte pare fără sfârșit

deși mai este atât de puțin.

Ne-am asumat orce risc când am pornit,

până și pustiul…

se izbește

de zidurile camerei,

deschide fereastră să iasă!

Simt tălpile cum

se afundă-n clipă.

Poate nu…

Există

o clipă care mă pândește

cântărindu-mi destinul

creierul

inima dezgolite de iluzii

să le întoarcă în piatră

și dacă

 mai rămâne ceva

quantum satis

până când cocoșii unui alt răsărit

desferecă obloane

și toți morții refugiați în mine

încetează să mai joace telegraful fără fir

(neștiind că refugiul lor este subterfugiul meu)

am să mă aflu

dezrobită  de…

De astăzi,

mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta verde,

încât o  aud cum se rostogolește,

închisă într-o sfera albastră.

Acum, pot despica jumătatea mea de cer

să ajung la mine,

fără să simt în ce parte se înclină balanța,

pot semăna  vântul cu flori de miozotis

să nu-mi fure urmele.

De astăzi,

mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta verde,

încât captivă în trupul meu învață să…

Morții

au uitat că sunt îngropați

Trăiesc toți în mine

îmi cercetează creierul ca niște telescoape

Vin fiecare cu o mască în mâini

să o recunosc

deși  sunt atât de morți

încât nu-i  pot distinge

îmi  povestesc viața lor

care este și a mea

fără să dezvăluie

cealaltă parte a lucrurilor

rătăcit în mulțimea de chipuri

ca un muribund în adânc

mă prefac că sunt mulțumit

de…

Noaptea, speriate de un cuvânt

pe care nu-l pot rosti,

gândurile se prind în horă

ciuleandră nebună.

Degeaba le închid poarta,

se strecoară

prin fiecare sincopă

și țipă împotriva mea

rătăcindu-mi somnul.

Să le astâmpăr,

am să le așez pe fiecare la locul lor

ca într-un insectar,

după importanță,

fără să redeschid avalanșa îndoielilor

cu spinul din…

Cât timp a trecut de când

numărăm tăcerile?

Tu liniștit pretinzi

că nu vezi

drumurile noastre

cum se desfac în unghi,

n-ai  putea

să-i dai iubirii

o altă identitate...

și totuși lași atâta încleștare.

Mă prefac că sunt mulțumită,

sedusă de confortul

stabilit tacit între noi.

Cât timp a trecut între așteptări

și ce a rămas din dragostea noastră?

Să îmblânzesc…

Vine o vreme

oare

care

te lasă rătăcit în uitare

paşi străini se zdrobesc pe cărare

oare

cine

te aleargă hain printre gânduri

răscolește închisele drumuri

oare

când

te întunecă lumina sub coasă

nume de piatră și izvor te lasă

oare

unde

te ascunde  ghiara corbului ce arde

amintire prin amintiri te pierde

oare

cât

te răsare…

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă

întunericul,

mama m-a născut cu ecoul morților

uitat în mine,

fără  să-mi spună

că ei...

se adaugă la tot ceea ce sunt

și acest infern în care cresc de-a valma

vagi  închipuiri

e doar jocul unui gând

întru noapte și lumină.

Oare sufletul,

amalgam de idei

și reacţii de sentimente își termină existenţa

sau o să urce la…

ai intrat cu amiezile

și toamnele

căutai un loc să le ascunzi

ca și cum ți-ar fi fost frică

să nu le tulbur sensurile

cu un cuvânt rostit sau doar răsărit

în nopțile, când le puteam ușor distinge

în lăcomia brațelor și ochilor

eram pământul în care

îți semănai eternitatea

fără să văd

cenușa arcuită sub tâmplă

purtai cu tine cheia

iubirilor rătăcite

să-ți …

Ascultă iubite

suspină cerul

prin fluierele frunzelor

lupoaică albă luna sângerează

pe cuşma neagră a nopţii

tu aşează-ţi visul

în braţele femeii din inima mea

veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale

descalţă-te şi păşeşte încet,

să nu-mi tulburi pacea albastrelor viori

ascultă armonica vibrare

roteşte-n cercuri lumina

să nască muzica cerului

ascultă iubite

iubirea îşi picură surâsul

pe…

gânduri prinse

într-un cortegiu tragic

mustesc rana sub paşi

umezesc ţărână cu fiecare minciună

pe care mi-o spui

în absenţa ta

rămân închipuire de aripi

 să nu ghiceşti

 ce este dincolo de zâmbet

să nu-mi tulburi amăgirea…

Ce fericită era toamna

şi ne privea uimită

cum înverzeam alai de frunze moarte

în serile cu ochi de chihlimbar

de dragul tău

de dragul meu

păduri de vise legănam

la poarta sărutului ofrandă

Ce tristă este toamna

verdele în suflet a ruginit sub ploi…

E orb timpul ce mi-a rămas

morţii-mi respiră transparenţa

trec printre ei

ca şi cum nu mai sunt înfipt în carne

pune zăvorul

să nu intre vântul

să-mi şteargă urmele ce le-am lăsat

pe trupul şi sufletul tău

mi-e frică să cad

îmi…

“Am văzut o vietate

……………..căutând printre gunoaie

Vietatea nu era un câine, nu era pisică, nu era şoarece

Vietatea, Doamne, era un om”(Manuel Bandeira)

Dă mă un leu

care dă mă un leu

pată pe retina oraşului

amorţeşti viaţa pe trotuare

eliberate de aşteptări…

ţi-ai smuls gândul

sfredel negru

amestec de renunţare şi zbor

păşeşti cu nelinişte

dincolo de contur

simţi cum te surpi

spaime ascunse în puls

ţi-au devorat orizonturi

liberat

te aşezi împăcat

la masă cu întunericul…

Nu ţi-am mai scris de mult

cuvintele au iz de fructe putrezite

uitate  într-o toamnă amară

în cupa cu vin roşu

prins între iluzii

se  leagă

se dezleagă indiferente

la  verdele  rămas

într-un a fost odată

Nu ţi-am…

Ne-am întâlnit la mijloc de drum;

tu cu inima învăluită de toamnă,

eu cu toamna în inimă.

Lumina cobora spre înserare.

Ne-am oprit la viaţa jumătate;

eu vegheam răsăritul iubirii,

tu sclipirea iubirii vegheai.

Mână în mână, eram şi cer şi pământ.…

Mă priveşti

cu zâmbetul prins între două maluri

dincolo de el sunt eu

lupoaică albă

cu sufletul rezemat în tinereţile mele

mi-e frică să trec

e atât de îngust hotarul

dintre răsărit şi apus

Te privesc

în răgazul…

E atât de târziu, tată!

nu pot să-ţi mai spun…

nu pot să mai adun anotimpuri cu tine…

fiecare clipă-ţi soarbe risipirea,

privesc trupul sufocat de cer,

ca şi cum aş asculta prevestirea,

ca şi cum mi-aş vedea recompunerea

dispre azi spre ieri.

Nu ştiu ce mă doare mai…