Rădăcina care ne leagă

[Agafia Drăgan]

 

 

ai intrat cu amiezile

și toamnele

căutai un loc să le ascunzi

ca și cum ți-ar fi fost frică

să nu le tulbur sensurile

cu un cuvânt rostit sau doar răsărit

în nopțile, când le puteam ușor distinge

în lăcomia brațelor și ochilor

eram pământul în care

îți semănai eternitatea

fără să văd

cenușa arcuită sub tâmplă

 

purtai cu tine cheia

iubirilor rătăcite

să-ți  rezemi diminețile îmblânzite

de sănii și pântecul meu de femeie

orgolioasa ta masculinitate

gelos pe oglinda

și ușa care  nu se voia deschisă

foamei tale de certitudini

în țesăturile cotidianului

amplificai bănuielile

 

în absența ta

rămâneam să vânez vulturi în Tibet

să explorez fiorduri înghețate

imaginea constantă a ochilor

când  mă pândeai trădat de oglindă

înainte ca buzele tale

să inventeze același picant ritual

pentru o zi sau pentru un amurg

binecuvântând rădăcina care ne leagă

 

 

[Agafia Drăgan]

Mulțumesc! Dacă nu greșec, cred că versul -să-ți  rezemi diminețile îmblânzite- rupe curgerea logică a mesajului. Voi încerca să-l modific,

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Poezie ușor senzuală. Frumos! În strofa a II-a mi se pare și mie că ar fi ceva dezacorduri.

[Ion Lazăr da Coza]

Pe ansamblu, poezia e bună, dar are niște... dezacoarde logice.

da Coza

[Agafia Drăgan]

Multumesc, Mihaela si Sofia pentru lectura!  Mesajul transmis de autor  poate sau nu poate ajunge la receptor, nu voi incerca niciodata sa-l explic, adesea este altul, in receptia cititorului,  fata de cel dorit sau doar tangential.

[Sofia Sincă]

Mă dau bătută. În afara de timp și spațiu nu găsesc alt mesaj. Sau odă pământului care întreține rădăcinile indiferent de locul unde ne aflăm. Versurile sunt mult criptate, referirea când la persoana a I-a când la a II-a, dă bătaie de cap, referirea la masculinitate nu știu la ce se referă...

Am citit de multe ori, cu interes, dar, doar atât am putut descifra.

Sofi

[Mihaela Suciu]

Să prindă rădăcini tot ce ne leagă!