despre tristețe nu poți scrie decât din interiorul ei și din ea nu ai nicio șansă să scapi, ca s-o înțelegi trebuie mai întâi să fii cuprins de ea dar în acel moment e deja târziu

i-am scris de curând femeii pe care o iubesc: „cred că voi pleca curând, Liublia sunt foarte obosit, uit prea multe lucruri și am o tristețe grea cum nu am mai avut și care mă copleșește cum nu am crezut și nici nu mi-am închipuit că tristețea poate să ucidă și că…

hai să facem un vapor

sus pe deal

apoi un pom

urcă vara pe balcon

iar prin ierburi și livezi

rătăcită-i vaca creață

umbră grea pe fund de sac

luna…

oricât ți-aș vorbi despre noi 

despre dragostea noastră

nu vrei să răspunzi

în niciun fel

ai inima înghețată

ca și cum dintr-odată 

ți-ai trăit toate spaimele 

de femeie încercată

speriată de singurătate

mai rău decât de moarte.



în fiecare noapte 

mă plimb în…

dacă aș fi știut aș fi plecat de mult…

poate

că şi tu

ţi-ai dorit…

încă de la naștere în mine

viața și moartea erau amestecate teribil

după…

când nimeni nu te vede și te întreabă

le spui că ești bine că zbori

că fluturii au cuib la tine

de un secol la subsuori

și când le spui că e frumos și bine

la tine în viață în suflet în interior

nu-i așa că abia îți mai ții plânsul

și glasul îți e aproape stins?

de fericire spui și închizi

nu-i așa că nimănui nu-i pasă de tine

nici nu mai știi de e bine sau rău

ce sens mai are viața când

și un câine e mai fericit…

noi poeții călătorim în lume sub formă de îngeri

cârduri cârduri și bolnavi de cuvinte

de atâta iubire ne dor umerii

și ne cresc aripi

sau ne înecăm în vinul ieftin și acru

unii suntem veseli…

câte suflete nepereche

rătăcite în ceață amețite de dor

pe când noi

noi ne-am trezit deodată îndrăgostiţi

mai știi, de cum am intrat

ochii mi se lipiseră de privirea ta

și ne-am cutremurat până în străfundul ființei noastre

cum eram învăluiți într-un halou misterios

cum zburam

înlănțuiți pe deasupra invitaților tăi

cum îi amețeam pe toți cum cădeau secerați

beți de iubire

ne-am regăsit definitiv

abia la prima…

în care mila lui Pic e imensă

iubea altfel femeia dorința cărnii lipsea

sufletul lui doar cenușă

poate doar poetul din el era viu poate

dar și el de la o vreme a cedat

și-a dus poemele talentul în munți

și după un timp alt timp a urmat

mai crâncen

corabia lui fără timonă tot rătăcind

nicicând ancorată nicicând fără vânt

vaporul fatal fantoma din ceață rătăcind

spre nicio țintă spre nicio măiastră

mănunchiuri de…

prima dragoste s-a întâmplat într-o vară

august șaptezeci și patru

după moartea stupidă a Mariei

o fată frumoasă de optâşpe ani

încă port în suflet golul durerea

tânjirea după ea …

Pic a iubit haotic încă de mic

nici măcar să-și consume toată șansa

de a iubi de a fi bărbat n-a reușit

asta îl face să sufere din dragoste și…

- poem spășit despre nimic -



Cuvânt înainte



aripi de pământ aripi de aer aripi fluturii

crescuți din răni din carnea mea din basme

zbor întrerupt tragic pe sub coaste

o armată de îngeri săpând un tunel

între lumea de astăzi și lumea de ieri

e tot o hărmălaie de zâne și viermi

cineva s-a trezit din somn și a zis

ăsta e Pic…

3. Călătorul dintre morți - curățătorul

nu știu cum dar m-am trezit zburând

de la moartea mea întâmplată către o altă moarte…

  - poem spășit despre nimic -



1. Despre rostul lui Pic în lume



e sigur Pic nu există

e mai mult o stare de spirit

o zbatere fără rost

câțiva atomi adunați într-o celulă lălâie

mai degrabă două trei…

în mine e spaima de singurătate laolaltă cu nevoia de singurătate

stau cuminţi într-un colţ ţinându-se de mână parcă ar fi două orfeline ciudate

dimineţile mele sunt murdare prelinse din fructele nopţii

praf de rodie azvârlit într-o doară peste seminţele de cânepă

- lasă-mă să te blestem şi să te plâng ca pe o nălucă albastră

stau în patul meu de spital ca într-un cocon într-un hamac prins între muchii

germenul fricii îşi face loc printre coaste şi…

am fi putut muri împreună

în picioare ținându-ne de mână

să trecem din flacăra lumânării în lumină

și din lumină în ceruri ținându-ne de mână



nu știu cum faci cum te încarci cum dormi

dar de fiecare dată când te trezești

ai sufletul lipsă inima ta ca un pumnal

rănește aduce moarte vărsare de sânge

nici să nu te gândești să te bucuri

pe deasupra satului meu

de sute de ani zbârnăie stafii ca niște zmeie

cu sufletul…

- experiment în două părți despre viața feliată Julien -

I

abia trezit ies și mă tolănesc pe iarbă

cu viața spre sud

întotdeauna e mai cald poate să fie și soare

oricum pare să fie bine

și mă holbez până-mi înverzesc ochii

și-mi cresc muguri pe lobi

tu fredonezi imnuri străbune

și viața se trezește deodată în livezi

asistente bătrâne își fac rondul tu defilezi



pe la prânz torn în mine

ca printr-o…

- alt experiment la fel de nereușit -

de fiecare dată când deschideai fereastra

trecea prin sufragerie nepăsător tramvaiul doișpe

zdrăngănind din tablele ruginite

cu geamurile sparte murdare boțite

(în tinerețe tramvaiul a fost tanc mândru cu șenile și creste)…