4.3. A doua iubire a lui Pic

[Petre Ioan Crețu]

câte suflete nepereche
rătăcite în ceață amețite de dor
pe când noi
noi ne-am trezit deodată îndrăgostiţi
mai știi, de cum am intrat
ochii mi se lipiseră de privirea ta
și ne-am cutremurat până în străfundul ființei noastre
cum eram învăluiți într-un halou misterios
cum zburam
înlănțuiți pe deasupra invitaților tăi
cum îi amețeam pe toți cum cădeau secerați
beți de iubire

ne-am regăsit definitiv
abia la prima îmbrățișare
bărbat femeie - nunta sufletelor noastre
și în același timp ne-am mântuit și pierdut
apoi ne-am întrupat înfrigurați
în ființa aceea cosmică
despre care am visat
despre care au visat
îndrăgostiții lumii

mai știi cum abia începuseră să ne crească aripi
pruncul nostru fără nume
frânt nenăscut
pe care amândoi l-am ucis
și nu vom înceta să plătim

ceva cumva a fost greșit
ne-am zidit pe rând în piatră în cruci
două umbre plutind în van nefiresc
ca o corabie fantomă
venită de nicăieri

și am ars dintr-odată amândoi
până la scrum am și murit într-o zi
uciși de întunericul din noi

[Petre Ioan Crețu]

Vă mulțumesc mult  Sofia, Mihaela, Gina, Valeria, Mihaela și Ion pentru trecere și semn.

[Mihaela Popa]

semn de admirație

[Ion Lazăr da Coza]

Trăiri/versuri bazaltice...

da Coza

[Valeria Merca]

Minunat. O A doua iubire a lui Pic, învăluită în imagini splendide, dar și în profunde regrete.
Am citit cu admirație.

[gina zaharia]

Prețuire, PIC!

[Mihaela Suciu]

A doua iubire tragică... Prin dramatism, versul tău, Pic, e tăiș, e durere, e rană. Destin cutremurător!

[Sofia Sincă]

A doua iubire a lui PIC este o vâlvătaie, o captivitate sublimă a unor îndrăgostiți, dar care se epuizează și, ca orice vâlvătaie se stinge la fel cum se aprinde. O euforie tristă, un  poem senzațional.

Am citit și am admirat,

Sofi