la mezat

sânge preacurat

cine dă

cine ia

cine ne vede…

obosită de lume

am ațipit cândva în podul copilăriei mele fără să număr poveștile

degetele se-ncurcau smerite în mătăniile inocențelor…

 * carte de vizită lirică*

când îmi bați în poartă cu o bufniță pe umăr

și-o tranșee în talpă

te întâmpin cu pâine și sare  

o binecuvântare…

 

atârnăm de ochi plăcuțe pe care scrie

„închis”

programul de funcționare

„reveniți mai târziu

peste o viață sau două ar fi cel mai indicat”



amerizarea în portalul vederii nu-i ușoară

lecțiile de protecția vieții

plătite cu sânge și rabatabile dimineți

oferă oarecare siguranță



deșertul usucă…

cineva a pus prea mult în așteptare lumina

când mama a tras perdelele acestui delfinariu pentru mine

tăcerea orelor ce-mi adunau privirea curioasă din lucruri

mirosea…

orașul injectează cu râvnă toxine

în case

peste fantome ghemuite în spaime

trotuarele scot cu forcepsul din borduri

disperări

fără anestezii locale



timpul nu mai semnează

fișa de pontaj

cu smerenie

în anticamera iubirii



felida își ascute caninii de jugulară

în reflectoare

și nimeni nu vrea să…

Înainte ca eu să am ochi

Lumină ai fost

Înainte de dragoste

Dragostea

Și când te-a cuprins sărutarea…

cândva nopțile mă începeau direct iubite

fără false pudori puteam mărturisi în șoaptă

survolez iubirea ca și cum aș vorbi despre lume cu mine

prin tine trec fără să…

* o rună șuie și un zeu peltic *…

la pas ușor să nu atingi furtunile împarți marea

cu tălpile roșii ale materiei

carnea își crapă-n zigzaguri poleiul minții  

ochii ți se aruncă cu o voință proprie dincolo de vulcani în erupție

traversează smârcuri și prăpăstii

aproape ajungi să crezi că de nu desenezi…

dați drumul pădurilor din buzunare

cu amnar mâlos nu se-ascut sorii de nori zadarnic strig

șoptesc

înnod cu șapte curcubeie cenușa vetrelor

șomer

traficantul de flăcări

și-a deschis venele…

credința-i în metastaze bunico

în derivă acută pare că încă plutește

această omenire fragilă

periodic în curcubeie mă lepăd de mine

timpul răsuflă din tomberoane…

când te lasă din brațe

dimineața

descoperi siderat că nu prea știi cum să-ți spui povestea

în care cheie să descui necunoscutul din…

iată
un om trece
prin cordul tău

e grăbit

vrea să ia prizonier orizontul

timpul

nu așteaptă pe nimeni