mă joc cu cercurile concentrice și mă declar locuitor de contur

totul se rotește de jur împrejurul acelui ceva de care atârnă lumea

zbor când am chef  

m-agăț de stele când scara evoluției mă duce sus-sus

n-aștept un studiu de fezabilitate

să-mi spună în ce parametri să-mi încadrez respirația

pur și simplu mă las dusă

de val

de plută

de aerul parfumat de-atâtea cauze și efecte

la un moment dat lumea mă întreabă dacă mai e…

trece firul vieții

s-aude cum urcă și coboară dintr-o parte într-alta e existenței

legând filă cu filă urmă de urmă glas de glas

doare trecerea acului și străpungerea lasă găuri

poetul le-așterne acolo pentru zile negre să aibă sicriu

ieri de alaltăieri mâine de azi și tot așa

într-o mișcare perpetuă sunetele se perindă

dintr-un timpan în altul de fiecare dată altfel și altfel

poetul adună totul și dezvăluie doar o…

nu stau locului nicio clipă 

combustibil am destul cât să-mi ajungă

pentru o viață de zburătoare

nu-s pisică din păcate

să fi avut vreo șapte 

ce viață pe mine atunci

da` las` că merge c-o singură încercare …

noaptea pe la cinci jumate` dimineața

șefu` mă trezește cu telefonu`

n-am ceas cu alarmă made în china

alerg în toate direcțiile numai să scap de peștele în care-am dormit

pe alee-i frig și-am blugii tăiați ediție de vară 

nu prea am chef azi dar cică-ți vine mâncând

prefer cafeaua cu fisă și facebook pe inima goală

și coloana sonoră a unei greve de ciori

mi se…

vara se ascunde sub pelerina verde-gălbui a timpului exfoliat

e stare de ploaie 

câteva așchii de lumină se joacă pe asfalt efemer

norii trec agale până-și unesc pânzele boțite și murdare

un voal gri se desface peste orele amiezii

trecătorii buimăciți aleargă spre adăposturi

nu mai stau la semafor n-au timp de culori 

umbrelele se întorc pe partea cealaltă 

ploaia se întâlnește cu sângele pe-a șaptea scară a pielii

nu

nu…

nici dacă mă întrebi câte au fost nu știu

le văd subțiri de tot în amintire 

unele aproape deloc

le știu alții 

sunt rupte o grămadă

infrastructura  e fragilă

echilibrul abia se ține

nu-mi permit să omit vreo una

cineva mă va chema înapoi iar și iar

până atunci când saltul le va cuprinde

sunt zile când stau…

legea echilibrului trece pe lângă noi

nu ne pasă

i-am uitat formula 

parcă ar fi fost viața egal iubirea împărțit la n-suflete

c-un rest de fericire pe undeva

dar vag

prea vag

executăm salturi mortale

sărituri din vârful eu-lui

printr-o probabilitatea căutăm punctul existențial

să ne prindem cu ce-a mai rămas din noi

să nu ne spargem

nu de alta dar n-are cine să ne-adune apoi

ne dăm mai…

noaptea aruncă stelele în bagaje 

fuge cât o țin picioarele

destul de lent pentru ochiul omului

destul de rapid pentru ochiul cerului

soarele se întoarce pe partea cealaltă 

doarme-n raze să s-aprindă mai mult

n-ajunge la porțile întunericului

să-l deschidă

dar pragul se înalță difuz și mov pe alocuri

în oglinda mișcătoare își piaptănă…