s-a făcut întuneric în camera de zi

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

jaluzelele cad în sensul invers de rotație al dimineții

bolborosește un pește oceanic într-un bol de sticlă

încovoiat pe jumătate în moarte caută ieșirea

biroul zace îngropat în poeme strâmte lumea iar n-a încăput

nu-i nimeni la etajul unu

uneori pare să fie bătrânul care strigă după viață

întoarce-te întoarce-te nu pleca 

cineva din ei doi e surd nu se știe cine cu exactitate

tablourile se clatină sub atingerea subțire a soarelui mituit

par vii mai vii chiar decât mine și îmbrăcămintea lor spune ceva

nu e niciun anotimp cronos nu-i la facturare

e o frântură dintr-o altă frântură și tot așa

de mine stau lipite toate

uneori nu știu care este următoarea mutare 

ce să las ce să dau ce să uit cu ce mă aleg după linie

e boală cruntă uitarea te fumează până nu mai rămâne nimic din tine

ziua a făcut schimb cu noaptea de cer și parcă toate se adâncesc în umbre

colțul sub care stau și număr iubirile  e decupat din sensul invers

al dimineții nopții care pur și simplu stă și stă și stă

am uitat să vă spun de etajul trei și de țipetele copiilor

care împing timpul până spre margini 

e cineva mai sonor nu se știe cu exactitate cine

[Agafia Drăgan]

Sincere aprecieri!

[Ion Lazăr da Coza]

Cum din literatura franceză, pentru mine, Zola e zeul, prețuiesc și în poezie naturalismul.

Drag și prețuire.

da Coza

[Sofia Sincă]

Viața palpitantă mai mult sau mai puțin, văzută cu ochi de poet. Prinzi totul în mod plastic, lucruri comune devin bizare, dar foarte importante, cadre principale într-un prozo-poem postmodernist.

E ceea ce se numește asocierea stranie a naturii cu mecanismul vieții.

În ceea ce mă privește eu prefer și cu ceva romantism și mister.

Dar... am citit cu plăcere.

Sofy