aleatoriu paşii mei

despică secunde

împărţind frăţeşte timpul

jumătate pentru ieri

jumătate pentru mâine

CARPE DIEM

răsună dezacordat

clipa

Unde mi-e dorul

ce umbla de la tine la mine

de la mine la tine

pe frunze,  pe ploi

pe tremurul serii

pe gândul altoi?

s-o fi dus la munte, la mare

sau stă la vreun colţ

ca un hoţ

pândeşte vreo călătoare

cu doi metri de picioare

ce ştiu eu...

lumea e mare

totuşi aştept

dacă apare

am să-l îmbrac de sărbătoare

şi ţi-l trimit prin via mea

iar tu, în toamna asta aurie

să-i dai…

Mi s-a lipit de gene înserarea

Când nu mai m-ai privit cum mă priveai.

Mi-a picurat în suflet întristarea

Iar păsările-au aţipit sub rai

Cu aripile-ntinse-nspre lumină

Şi ciocurile-ascunse-n puf de nor.

S-a rezemat o brumă de grădină

Şi-a veştejit chiar rozele de dor

Pe care le sădisem împreună.

Atâta frig în trup s-a cuibărit

Că m-a-nvelit o umbră şi-o furtună

De întrebări în linişti…

Uneori bumerangul nu se-ntoarce la cel care-l aruncă,

se roteşte deasupra privirilor şi în călătoria

spre înapoi nimereşte în lacrimile celui care l-a

construit, dureros moment când totul

trebuia să fie doar zbor, singurătatea poate fi trăită şi în perechi

cu o singură condiţie, tăcerea să fie doar a unuia

celălalt trebuie să numere suspinele desprinse

din arcul buzelor, aici uneori cuvintele sunt săgeţi

şi dacă lovesc ţintă părerile de rău devin…

ai pierdut la mine un cocoş desculţ

îl pregătiseşi să i-l duci soacră-tii

aveai impresia că dacă îl dai plocon

e un semn de iubire…

invitase nostalgiile la dans

dar acestea dansau desculț

odată cu frunzele

visele

tâmplă lângă tâmplă cu vântul

măcinau speranțe

îmbrăcate în uniformă

în fața școlii

strigătul disperat al verii

era acoperit

de serenada cocorilor

Şi orice frunză e o doamnă

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

ţi-am poleit bustul

am udat florile

şi am aspirat trădarea ta

din dormitor

mi-am făcut o cafea

şi am plâns puţin

cu Bocelli

cu Piaf

am şters praful ales

din jurămintele noastre

 m-am străduit

şi cu amintirile obraznice

nu mi-a ieşit

ţi-am revăzut albumul

nu ştiu de ce

(poate din masochism)

am vrut să mor

mai întâi…

Din vorbe înălţând poteci de fum

Prin ochii duşi ai zilei către noapte

Pe valuri, pământul meu se aprinde

Şi se preface-n scrum.

În calea mea, căzând de-a curmeziş

O linişte mă cheamă şi alta mă alungă…

Durere roşie-n asfinţit

De răsărit plin de… furtună.

Iubire-

oază de vis

ademenind

tinere suflete

obosite.

Iubire-

un fals paradis

ademenind

crude vârste

învinse

Iubire!?...

ai uitat la mine un cocor desculţ

îl pregătiseşi prea devreme de zbor

aveai impresia că dacă te descurci la vămi

ai scăpat de iubire…

A început căldura să se-ostoiască  parcă

Pe-un oţetar, ascunsă, se jeluie o ţarcă

Şi toamna se străvede trecând printre butuci

Cu sânul plin de struguri, de mere,…

Tăceri



toamna mi-ai părut întotdeauna stingher

de parcă te rătăceai în lumea mea

fără manual de instrucţie şi folosire



eram abonată pe trei luni

la tăcerile tale îndelungi

atâta ține toamna

cam cât o tăcere şi jumătate

nu mă dureau nerăspunsurile tale

nu îmi răneai întrebările cu indiferenţa voită

ochii tăi erau dicţionare…

Mă sfârtecă adânc securea unei şoapte

bucăţi din trup s-au strâns între oglinzi,

sperând să vii pe-ascuns în altă noapte

şi-n colţul tău de suflet să le prinzi.

Sunt plin de cicatrici uitate în privire

paşii mi s-au pierdut prin zilele de ieri,

septembrie-i de mult prin noi o amintire

şi-n toamna vieţii suntem doi stingheri.

Iubesc taişu-n lacrimi de secure

păstrate-n taina şoaptelor ce tu le spui,

şi-mi cresc în trup lăstarii din…

Se-aprind refrene de petrol

Sculptate-n iambi şi cheia sol.

Iar veşti se-ntorc de nicăieri

Prin verzi făgaşe de-nvieri.

Şi ne-nsoţesc în plin mister

Serafi cu trâmbiţe de ger.

Dresând mareele de vin

In gând c-un astăzi mai puţin.

Cu mâinele ţâşnind din ieri,

Cu iernile-ncolţind din veri.

Căci ne-nfloresc zăpezi în grai

De când ne tot surpăm din rai.

Doar rugi ne-mbată uneori

Când îndesăm în trup…

Sub biciul

tăcerii

de carne şi sânge,

ochiul meu te vede

printr-un gând

în hăul meu:

stăpână-mi eşti pe timp,

am obosit.

Sub biciul tăcerii de carne şi sânge

Ochiul meu te vede printr-un gând.

Eu nu mai plec din mine-n altă toamnă

Căci obosit mă simt de mine însumi,

Pe timpul meu de zbor te las stăpână

Şi pe clipa ce ne-ntoarce-n rădăcini.

În curgerea spre soare imaginând un drum

În hăul meu de dincolo de creste

Călătorindu-mi gândul prin văile de fum

Din noapte înspre ziuă să mă…

Mi-ai omorȃt un gȃnd iubite,

ce ȋmi venise, să te pierd prin el,

cum fac  cu toamna asta.

Te regăsesc prin vis, prin dor

te alung, spre alte zile calde,

cum iarna ȋşi alungă rău cocorii,

spre alte zări de ȋnceput fierbinte.

Te- mprăştii prin sȃnge

şi te curg ȋn mine, rȃu cu izvorul neştiut

de tandru.

Coboară zborul mai jos pe lȃngă mine

şi-nvăluie-mi paşii trişti şi singuri,

deseori nesiguri.

Fi-mi…

Uneori,

îmi uit sufletul închis în poezie

şi ies golită 

de sentimente.

Nu văd oameni, ci

imagini,

umbre,

tăceri.

– Lasă-mă poezie,

să văd lumea aşa cum este!

Să trăiesc, 

să dorm când visele

m-aşteaptă.

– Dă-mi te rog sufletul înapoi,

să pot pleca dincolo

în nemurire!

La vremea Judecăţii,…

Clepcea!

 …