Îţi aminteşti ce foc de artificii s-a făcut

când stelele-au căzut în valurile marii,

şi-un cer sub ape-n taină şi-au ţesut

purtând spre ţărm tăcerea depărtării.

Eram atât de sinceri şi cuminţi din fire

grăbiţi să strângem noaptile-ntre noi,

lăsând deasupra clipei vântul să se mire

de tot ce-seamnă stele şi străluciri de ploi.

Din larg soseau miresme  lângă mal

ca nişte vechi corăbii prinse de furtună,

şi-ti presăram…

vreo cinci șase inși

erau la clădit…

Mi-a ȋmbătrȃnit  starea de agregare

a cuvȃntului nespus, nefolosit demult.

A devenit pȃmȃnt.

Este atȃt de greu să-l mut…

Fereşte-ţi din cale mea visul.

Nu vreau să-ţi rănesc curgerea,

 să-ti opresc starea,

care are altă culoare, alt parfum,

al iubirii.

Nu-mi desface frunzele…

Iubirile nu mor;

sunt doar puse la păstrare 

în cutiuţe ale sufletului,

aurite,

căptuşite cu vise 

şi parfumate cu dor.

Din când în când le deschidem

cand simţim nevoia

de primenire.

Le mângâiem cu tandreţea

şi suspinul inimii,

le stropim cu lacrimi

să nu se usuce.

Presărăm flori de nu-mă-uita

şi le acoperim cu grijă 

să nu le strivim prin închidere.

Ne dorim să rămână vii

până ce vom trece…

au scăpat

de sub control

toate cuvintele…

                                Straniu gând

                                s-a pierdut printre rânduri,

                                eu -

                                mi-am pierdut degetele

                                în sângele timp

                                izvorât peste tocul minţii

                                ce-l putea… scrie.

Sprijinim privirile de şoapte arse.

De setea întrebărilor

Vorbele respiră greu

În viforul păcatului lumii.

Rămaşi la două gânduri depărtare

Bem din apa răspunsului privind vorbele

Respirând,

Sprijinind,

Gustând păcatul lumii.

Totul pare pierdut Credinţa paradisul

Îmbătrânesc gândindu-mă-n trecut,

mi-e sete dar fântânile-s în tine

şi-n fiecare clipă ce te-a cunoscut

ai tot secat şi-ai izvorât din mine.

Am vrut să urc pe trepte de lumină

fără să cer răgaz pentru amurg

şi cred că-n viata port singura vină,

că apele prin suflet ni se scurg.

Găsesc cu greu cărările spre tine

în orice noapte toamna a sosit

şi dincolo de tot ce-mi aparţine

te rătăcesc când zorii te-au…

nu mă-ntreba de ce am ales noaptea asta

(ne)sfetnicul dragostei

în ea am zăvorât singura toamnă

care n-a dat vinului greş…

S-au cunoscut  din adnotări

Pe-o carte-n versuri la plecare…

Vreau o dimineaţă să-mi  merite plecarea

Şi să-mi susţină zborul,

ȋn care ȋntȃiul meu gȃnd

să fie primăvară, cȃntec,

nu poveste.

Vreau o dimineaţă ȋn care să nu te caut

să nu te aştept,

bucurie să fii covor ȋntins

din noaptea neconsumată

prin care să trec

doar…

Mă amestec ȋn curcubeul ăsta iubite,

tomnatică  stare, ȋmpinge culoarea,

pulbere fină sa fie

de jos ȋn sus pȃnă ȋn gȃnd.

Alungă-mă din dorul tău,

ȋmprăştie-mă culoare să picure lin

peste cartea fără coperţi,

ce-şi rupe foile ȋn fiecare zi,

fără rostul nespus,

necuvȃnt.

am luat totul în serios

ca pe un sprijin

asigurat de numele tău

când a licitat pe ziua de astăzi

râsul acela enigmatic era de fapt

teama căderii în gol

dacă ai fi trecut spunând pass

deschizând pumnul

să arunci poezia aceasta

aș fi rămas totdeauna…

Când te iubesc,

sunt singura femeie

de pe pământ 

din care țâșnesc izvoare

în gura deșertului 

și murmurul meu 

e strigare …

Întârzie

clipele să cadă,

eu te gândesc

în fiecare undă

ca un răspuns rănit

de întrebare.

Obosit de rătăciri
pe cărările vieţii,
mi-am aşezat sufletul
la trunchiul trupului
lăsându-mi umbra strajă
să nu mi-l fure somnul.

Ţi-am doborât nevolnicia, Adame...

Cu o muşcătură de măr.

Acum simţi lumina cum îţi pătrunde

Trupul ce naşte frământări şi fiori

Răni şi trăiri ca-n nevăzuţi semizei

Acum poţi simţi şi tu durerea

Renaşterii mele în fiecare joc

De copii care imită glasul nevinovăţiei.

Mă bucur că pot fi sărutată

Sub fiecare pas, alergare spre mâine

De buzele pământului, buze de rouă...

Nouă sunt! Adevărata femeie care

A învăţat să plângă, îmbrăţişată…