în camera goală,

  pereţii se ascund în spatele colţurilor

  unde respiră speranţa,

  umbră a nopţilor lungi

  de unde

  nu mai există plecare.

  cerul străin,

  e gheară

  rănind tăcerea

  florilor oarbe

  ce înfloresc

  îngropând vise

  sub tremurul inimii,

  şoaptă ce moare

  la marginea nopţii

  închizând

  zgomotul…

                  Mădălinei Epure

Rămâi acolo prag al dimineţii

Acelor nopţi ce poate mai răspund…

Mi-ai sigilat oglinzile din suflet

Apropiindu-mi inima de gând

În zbatere pe-aceeaşi respirare,

Chiar dacă zborul urcă prea abrupt.

Uitaţi la două gânduri depărtare,

Mângâietoare drumuri sub pas neşovăit,

Îmi voi scurta, cu trupul,…

Mie-mi vorbește toamna despre muguri,

iar clipa,

despre despădurirea de frunze a codrilor;

poate sunt chiar clipele în care

mai rămân câțiva pași nefăcuți,

și la care am fi putut ajunge

obosiți,

dar în vremea ăstei vieți…



te ating doar cu un gând;

atât mi-a mai rămas

dintre toate cuvintele acelea

pe care ni le-am fi putut spune

cu șoapta.



cauzele,

îmbătrânite la marginea luminii,

mai bârfesc despre noi,

în vreme…

încerc să dezlipesc

de pe degete

aceste zile de toamnă

ce-mi țin în palme

visele amorțite

trec de pragul dimineților

pe zidurile ceții-mi las amprentele pașilor

una două trei...

îngrămădesc apoi toată respirația

într-un alt segment de viață…

Am plâns când te-am iubit ca un nebun

lovit de trecători pe străzile pustii,

deşi-mi doream n-am îndrăznit să-ţi spun

cum sângerau în mine clipele târzii.

N-am fost primit de lume-aşa cum sunt

mi s-au cerut schimbări esenţiale,

când anotimpurile pier într-un cuvânt

şi soarele-n prăpăstii se prăvale.

Am răscolit pământul tare fără plug

să văd ce rădăcini din şoapte s-au uscat

şi-am ars privirea-n flăcări fără rug,

să…

În mine încape o singurătate

mare cât o gură de toamnă

revărsată peste muntele

din care se prăvălesc în chipul înserării

iubirile de chihlimbar



În mine se ascund oglinzile

cu colţuri rimate

pe luciul capcanelor

în care se prind uitările

celor mulţi



ca fluturi de noapte

gravitează…

mi-e dor
mi-e Lumină
mi-e bine
de mor
mi-e frică
de mâine
mi-e drum
înapoi
mi-e apă
în soartă
înec în trecut
mi-e sânge
pe buze
sărut deţinut
mi-e milă
de mine
că am crezut
în şoapta iubirii
ce a dispărut
mi-e dor
iar şi iară
de suflet frumos
mi-e dor
mi-e Lumină
mi-e bine
de mor

am auzit că la concertul viorilor

din noaptea asta

sosesc toate cântecele în frac

și flori de timp…

dansam desculț
prin ploaie
roșii pârguite
apoi
hamal în portul
visurilor tale
șomer cu plete
împletite-n stele
chiar bufon
mușcând cu dinții știrbi
un coltuc
din speranțele mamei
pe prispă
cură de idealuri
pregătindu-mă
să trec strada

nu se caută drumul

nici vremea când să-ți lași caii

pe iarba gândului

nici umbra iubitei

pierdută printre sunetele fluviului



fără a iubi

cum să ții de mână

albatrosul dornic de înalt

cum să făurești literă

din sunetul pe care frica mea

îl construiește

când pleci printre copacii

altor păduri

la fel de singure

la fel de umbroase



fără a…

tot ce am când alunec 

sunt ochii din limba poemului 

ei mă trec din abis spre înalt prin miezul albastru-sângeriu 

cu o foame de piele în freamăt

când ne atingem învăț nemurirea 

ca pe un alfabet fără semne fixe 

mă gândesc cum pot să renunț la insomnii sau nerostire 

în nopțile acoperite de zburători 

cum să rotunjesc cu grație orașul inorogilor 

unde oglinzile concave mă împung cu arătătorul 

ca pe o femeie cu frunze însemnate de…

  Contur

  de palme

  risipit

  în degete albe

  suspendate

  de amintirea

  gândului,

  desenează

  ploaia sufletului

  murind

  sub veşmântul

  cuvintelor.



  Picătură

  în dimineţile

  paşilor desculţi

  căutăndu-şi calea 

  ating norii

  în zbor de clipe

  fără limite

  de albastru,

  pătrund în

 …

Echilibrează-mi partea asta de inimă

prea plină, unde iubirea tinde să

o rostogolească într-o toamnă

ce nimeni nu o aștepta așa devreme.

Prea trufașă curge printre genele

timpului neposedat.

Culoarul liber ramas, după desfrunzire

semnalizează că toate au fost spuse,

presate într-un ierbar de…

                       Să nu mă uiţi

                       iubita mea târzie,

                       aşteaptă-mă…

                       eu plec să mor puţin.

între noi

o stalactită lăcrimează

peste cuvinte

înghețându-le și ultima fărâmă

de sinceritate

când mă uit

la umbra realității

cum umblă ca un duh

străpungând cu precizia lunetei

sufletul anesteziat de rostirea vocabulei

găsesc un…

mi-e teamă de pământul sterp

de ochii ce nu știu a plânge

de visele ce se tot pierd

de inima care se frânge

mă tem de lacrima amară

ce tot se scurge în abis

de umbra trupului fugară

ce zace-n sufletul proscris

mi-e teamă de cuvinte mute

de pașii grei ce-aleargă-n gânduri 

de omul cu priviri cărunte

și rânduri scrise în pământuri

O stare de bine-n suflet mă inundă

ochii zâmbesc la tot ce este-n jur

şi printre gene-ncearcă să pătrundă

al depărtării definit contur.

Trăiesc emoţia în forma ei plăcută

şi nu refuz nimic din ce primesc,

chiar dacă vântul tâmple-mi sărută,

pe mine mie azi mă dăruiesc.

Se-ntamplă rar când clipa e tardivă

să pot zâmbi cu sufletu-mplinit,

cuprins de-această stare emotivă

în care vechi speranţe-au…

 vis rătăcind

 la hotarul

 cuvintelor

 nemărginire

 aşternută

 pe zidul

 tăcerii

 eu, pagina albă

 pe care literele 

 au culoarea

 răbdării

 scriu întristarea

 în veşnica rugăciune

 a ochilor,

 îngheţ în absenţe

 secundele

 separatelor ţărmuri, 

 pulberea stelelor

 oglndindu-se în paşii

 picurilor de ploaie,

 sărutul clipelor

 aşternut

 pe ninsoarea

 florilor de…

ţi-aş fi putut dărui cuvintele

aşteptate

în fiecare dimineaţă

să mă scald în fântânile

 ochilor tăi

să râd și să plâng

sărutându-te  până la rădăcini

aș fi putut să te mângâi

 pe fiecare amintire

lacrimă

vis

să te învelesc

cu liniştea lunii

mi-aş fi dorit

 să te sculptez

cu mâinile goale

din toate pietrele

să te crucific…

Îmi bate-n uşă iarna cu tentă de şomaj,

Mi-alungă tumultoasa dorinţă din palat,

Rezist, am pieptul tare şi-o doză de curaj:

Mai urc pe trepte, încă, spre gândul ne-mpăcat.

Să nu îmi spui că toamna e frunza în picaj!

Am să te ţin departe, am nasul ofensat,

Îmi bate-n uşă iarna cu tentă de şomaj,

Mi-alungă tumultoasa dorinţă din palat.

Ca greierii mă tângui şi cad pe sub sondaj

Când pierd un an pe tuşă, cu zborul…