în albe riduri miez

zăvor de gând

cel de-a te privi cu alți ochi

decât cei furați cândva de…

Am mușcat într- o zi

Din visul iubitei

Cu poftă

Ca un lup flămând

În oglindă luna- vârcolac fluiera

Balada înstrăinării

Sângerând visul

Mă lăsa să- l devorez…

Pe galantar

La ofertă apoi

Speranțe deșarte

Cât te-am hulit, o Doamne,-n tinereţe

Am spus de atâtea ori că nu exişti

Smintit, cu vorbe grele, îndrăzneţe

Am răstignit atâtea mii de Chrişti…

precis ești mentorul care desface

toate nodurile inimoase

în mijlocul francheții

o să trec printre ele…

Nu mă pot concentra, nu iese nimic,

gândurile sunt franjuri făcute

şi oricât m-aş strădui să compensez

cu vreo amintire recentă, e jale

până şi lacrimile sunt cu susu-n jos

genele sunt desperecheate iar pleoapele

sunt lenjerii cu viaţă peste irişi

praful imginilor fără contur orbesc

doritorii de fotografii

cu blitul ochilor,

nefireşti îmi par şi icoanele prinse-n perete,

toate mă privesc de parcă-aş fi ucis

sărutul prin…

Demult

infășuram cuvinte

pe un colț de batistă

în ochii tăi numărând sclipiri de aisberg

sculptate din stele căzute.

Pe șoapte străine

am clădit un carusel

tipar sărăcit de nevoi

penelul  întors în seva rădăcinii amare

presăra pietre în drum

sfărâmând clipe.

Păianjeniș ascuns

în aura blândă a frunții naive

urmele reci  rareori se pot șterge.

Și totuși,

azi nu mai…

De prea multă vreme ne curge cianură prin vene

Şi inima ni se zbate prinsă-n laţuri gordiene

Aruncată e-ntr-o cuşcă, injectată cu morfină,

Iar hingheri damnaţi râd şi strigă “Veniţi de luaţi lumină!”

Ne mor azi copiii sfâşiaţi de fiare, boli şi maşini

De dor de părinţii ce-s duşi cu anii slugi printre străini

Bătrânii flămânzi caută de muncă, schilozi şi cocârjaţi

Uitaţi de poştaş, sperând să fie eutanasiaţi

Bolnavii…

Cu mâinile întinse a chemare

Peste nisipul zilelor, încet,

Un rug îmi arde clipele târzii

Tânjind în fiecare sfârşit un început

De timpul tău trecând în timpul meu

Că-i prea târziu să mă mai nasc o dată

În ochii însă fără tine, ce mă vrea.

Acoperind lumina mea albastră

De necuprins în marele contur

Sub urma ce te duce şi mă doare

La primul loc de-ntoarcere-n destin.

 …

Nitoașcă

nu participa

la necazul cătunului

nici să-l rogi cu-njurături…

nici nu mai suntem

deşi

părem a fi



doar spectatori am rămas

în propria idilă

clasică zici

futuristă gândesc



ne împletim degetele

pe taste diferite

sărutul l-am stilizat photoshop

pe un bulevard online

des circulat



ne povestim la o cafea…

Dacă aş încerca, să-l definesc,

In fragila-i alcătuire pământeană

Poetul este degetul ceresc

Pe…

dar nu mă pot abține

mâinile caută minunea într-un fel tremurat

asta precum o paranteză la altă paranteză

oricât de mult s-au…

Mi-au obosit, iubito, picioarele-n umblări

Căci depărtarea arde-n ochii mei târzii

Cu gesturile goale ţintind spre nicăieri,

                                            Aşteaptă-mă să vin.

În gându-mi, iubito, plec în zbor spre tine,

Am să înalţ chemarea prin care să te cer,

Să te-ntorci pe ţărmul pătruns adânc în mine

                                             Înger din…

Amurg de coaceri, zvâcnet monoton

Pe veştejit descântec de driade,

Să-alunece în sânge, fără zvon,

Dor de cocori plecaţi în cruciade.

A amuţit seninul ars de trac,

Rememorând în asprele îndemnuri:

Un sâmbure, o floare, un copac,

Cu zimţi de brumă risipiţi în somnuri.

Prin aer răscolind esenţe tari

Cad zburători pierduţi de zburătoare,

Hipnoze aburind în ochelari.

Iar norii despletiţi a desfătare…

Voi cere azi pădurilor să-mi dea-napoi

tot ce-am lăsat la umbră sub copaci,

când iarba-şi legăna vesmântul lângă noi

şi te-ntrebam aievea cât mă placi.

Străin mă simt când trec pe lângă ele,

copacii plâng în mine rupţi de vânt,

sunt călător cu ochii plini de stele

crescut printre minuni ce nu mai sunt.

Întâmplător sau nu îmi este dor de tine

închid ferestrele de teamă să nu pleci,

când visele se strâng cu…

             ”...În’40, atunci când s-au urzit

                      hărţile după  croială nouă –

                      un creion de ştersături tocit

                      a tăiat şi-un cimitir în două. “

                                 Nicolaie Dabija

mă-ntreabă lumea de-s basarabean

'i-ntreb la rândul meu tu nu ești frate

nu curge și în venele-ți curate

durerea…

                   Voi putea uita ziua de ieri

                    Când tu ai plecat,

                    Voi putea uita ziua de azi

                    Când în ploaie alergam

                    Din urmă să te prind,

                    Dar oare ziua de mâine

                    Când singur mă voi trezi

                    O voi putea uita, crezi ?

                                      …