“Aşa beu oamenii buni

De sâmbătă până luni”

                        (folclor ardelenesc)

O, ce frumoasă-i toamna în…

am căzut în el cu ochii deschiși 

purtându-i ultima cămașă cu dungi verticale 



„am ghicit în cafea” - i-am spus mințind

„ai multe drumuri prin soare”

apoi m-am așezat la marginea trotuarului 

să privesc spaimele transformate în furnici 

ca bolnavii de cord cu buzele prea strânse 



„uite încă un drum în cerc la încheietură” i-am arătat fugărindu-mi rostogolirea poalelor …

în singurătate

zâmbetul meu devine o linie

pe care tu mai așezi câte un poem

precum lăstunii

când se pregătesc toamna de plecare

e zarvă

și regret

zâmbetul meu bântuie înfrigurat

pe străzile pustii ale urbei

în care parcă toate ceasurile

au amuțit cu regretul

că-n pâlnia morții

turnaseră tot timpul în care am fi putut fi fericiți

așa

puțin

cât o…

Sub streşini

cu lacrimi-îngeri,

sub forfota

de gânduri care cheamă,

sub neuitarea

strânsă printre rânduri,

sub vorbele

căzute, ce le strângi

pe ochii mari ...

de multă depărtare.

aici plouă mohorât de parcă

toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie

am lăsat tinereţea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniţă

cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
şi toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roţi care transportă muniţie de gânduri

toamnă am sufletul ca o cască împuşcată
plină cu pământ din care iese colţul unui fir
scăpat cu viaţă

Tu şi eu

Am fost odată,

Legământ într-o iubire;

Două inimi rătăcite

Universuri- diferite.

Ochii i-am închis cu lacrimi,…

Mare lucru

și cu dragii noștri

consilieri locali

ca…

Scrisoarea cea de brumă și uitare,

Eu sper să te găsescă la căldură;

În mintea mea, n-am bucurii, nici ură,

Nici nostalgii de nesfârșiri astrale.



Îmbătrânit, stau chiar în buza iernii

Și număr de prin viscole zadarul;

Covor de frunze-a așezat dricarul

Chiar în pădurea ce-și gonește cerbii.



Se gudură suspinele prin gânduri.

Chiar când îți scriu, pe pană-mi simt cenușa.

Un vând târziu îmi mai deschide ușa-

Demult, doar cu…

Sunt tot mai ude străzile-n oraş

mocnesc aprinse flăcări violete,

când gunoierii scutură-n făraş

tristeţea clipelor printre regrete.

O ambulanţă-aşteaptă la spital

s-o cheme un bolnav necunoscut,

ce va muri-n acelaşi mod banal

când sufletul în toamnă e pierdut.

Stau credincioşii duşi la rugăciune

cu ceaţa deasă-n recele amurg,

lângă icoane vechi şi fără nume

prin care sfinţii lacrimile-şi…

Se joacă blânde raze prin frunzele pictate 

De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod, 

Dansează crizanteme în câmpuri parfumate, 

Eu te sărut cu vara plecată în exod! 



Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând, 

Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia, 

E noaptea mai senină când visului mă vând, 

Îți sunt atât de-aproape! Nu simți tu…

despre-nțelesurile vieții

cât mai aproape de mine

tăcerea-mi vorbește

îi ascult  pledoaria

lǎsându-i cuvintele sǎ se-nșire

de-a lungul acestui pǎmânt dulce

din a cǎrui inimǎ

sorb vinul…

Prin venele mele curge o Dunăre albastră

potcoave de cai suri mă biciuie-n spate

între un tremur şi-un vis

născând

un fel de enclavă.

Străini ce nu ştiu a scrie cu slovele lor

bat în porţile minţii

unui popor flămând care-și hrăneşte pruncii

cu gesturi obscene

răvăşind pletele ninse.

Cândva purtam eşarfe purpurii

şi fraţi eram în inocenţă

azi numărăm sicrie

şi lacrimi pe-altare…

În contopirea Cerului cu Pământul



Marele Magician al Timpului a întins degetul pe Tabla de Joc,

azvârl în lac o pietricică,…

când mâinile noastre imploră

o fărâmă de timp

din aluatul căruia să ne creștem trupurile din beznă

din lăturile în care colcăie șobolanii și viermii laolaltă

când mizeria și crima se vor abate asupra noastră

precum corbii pe un cer tomnatic întins ca un pled ros peste stârvuri

ne vom învârti pe loc ca ochiul unei bufnițe în căutarea prăzii

ca un animal nocturn în jurul victimei neputincioase

de fapt noi suntem vânatul etern

demonii au ieșit în…

De teamă

să nu fiu cenzurat,

las vorba necuvântului

să lovească-n

sentimentul unei morţi alese

în cuvinte adormite,

ale visului din noaptea

cea din urmă a timpului uitat,

neîntors într-o clepsidră.

M-atinge zborul, și sufletu-i inept

Un tremur lin îmi urcă și coboară

O frunză, galeș s-a lipit de piept,

În timp ce gândul meu la tine zboară;

În plinătate sunt ca o văpaie,

Cu limbile-i, ce-ating înaltul cer,

Și zilele ușor mi se despoaie,

În toamna asta, plină de mister;

Un fluture mai cheamă depărtarea,

Aripile-i au stele căzătoare;

Și stânca mai visează, încă, marea,

Așteaptă-mă, că îți urmez…

Privește doar

cum brațele calde-și dezleagă tomnatica zână

cum te-nfășoară cu brâie din frunze brumate

în tihnă ascultă

glas plămădit printre…

Îmi voi aduce aminte

în noaptea frământată cu dor

de aluatul moale în care modelam copilăria

de frânturi de pași scârțâind podeaua rece

când mâinile mototolite în perdeaua anilor

și părul strâns la spate urmărind rigid linia gâtului

îmbrățișau copilul cu ochi negri



de răpăiala ploii pe streașina casei

și mirosul toamnei a nuci și mere…