fără să ating marginea

[Romita Malina Constantin]

am căzut în el cu ochii deschiși 
purtându-i ultima cămașă cu dungi verticale 

„am ghicit în cafea” - i-am spus mințind
„ai multe drumuri prin soare”
apoi m-am așezat la marginea trotuarului 
să privesc spaimele transformate în furnici 
ca bolnavii de cord cu buzele prea strânse 

„uite încă un drum în cerc la încheietură” i-am arătat fugărindu-mi rostogolirea poalelor 
„trebuie să fie vorba de jocul luminii care se întinde în straturi” spuneam 

gestul lui mirat mă îneca sub încovoierea umerilor 
lasă-mă să cobor în ochiul ascuns pentru totdeauna 
ca să-mi alung fuga în expirație 
și-am să mă întorc suspendând moartea în ultimul act 
nu trebuie să povestești de flacără sau de poezie 
înaintea lunii e o cotitură pe care o vezi doar dacă îți țin capul în mâini - am spus în cele din urmă 

într-o noapte a fost frig și după aceea un loc necunoscut s-a lăsat în ceață

[Gabriela Grădinariu]

Deosebit de frumos şi încifrat cât se poate. Marginea nu trebuie atinsă întotdeauna sau poate locul din care te întorci e adevărata margine, nu cea din închipuire. Toată preţuirea pentru inteligenţa construcţiei şi frumuseţea imaginilor!

[Chris]

Frumos Mălina :))

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie de zile mari.

Io mi-s încântat.

da Coza

[Sofia Sincă]

O poveste impresionantă cu multă simţire, cu mult efort de a opri iubirea. În concluzie... ea s-a topit în ceaţă. Efort zadarnic, prăpastia s-a întins cu înfrigurare şi tristeţe.

Admir construcţia deosebit de impresionantă, trecută cu succes în planul liric.

Apreciere!

Sofy

[gina zaharia]

ai atins nemarginirea, si eu citindu-te!