Străbate zări, le spintecă hotarul,

Pieptiș le sparge-n cioburi, ca furtuna,

Când s-a aprins în umbra serii luna,

Să-i guste, din fărașul ceții, jarul.

Pe greabăn i se suie-n taină vântul

Și-i zornăie luceferii din coamă.

Frânghia depărtării îl înhamă,

Iar țarc i se arată-întreg pământul.

Galopul îl împunge între coaste,

Pe sub copite,…

Un palmier mi-a fost, prin secetă, iubirea.

Ea răscolea-n nisip după lumini și musturi 

Și se-mpingea spre cer de propriile-mi șisturi,

Cu dor de ducă-înalt, cu aripi... vântuirea.

Răbda genuni de foc, izvor trufaș de soare,

Prin lungi tăceri de lut, în timpuri încuibate.

Doar simfonii de val din mări îndepărtate

Și-o liră dintre nori o…

Măi, haiducule cu pană

La căciula cea rotată,

Adu-mi inima îndată

Și nu mi-o lăsa furată

De privirea ta șoimană!

Căpitan de hoți și vânturi,

Nu mi-o duce-n larga lume,

Cu galop de roib în spume,

Ca să strig prin văi, anume,

Să despic cer de pământuri!

De mi-i apărea în cale,

Jur că poposesc o seară…

Privește neaua moale din palma mea cea stângă!

Printre prăpăstii calde și munți săpați de ape,

Stau treze dulci alinturi, ce n-ar putea să frângă

Un dor... desprins din suflet, că nu mi-l mai încape.

Printre prăpăstii calde și munți săpați de ape,

Din raiul palmei mele se-nalț-un gând de înger,

Un dor desprins din suflet, că nu mi-l mai încape,…

Când, înspre zări, tăia de-a latul noaptea 

Un rătăcit drumeț, fără de umbră, 

Se prăvălea în râpa bolții, sumbră, 

O stea din Drumul-Robilor. A șaptea. 

În întunericul cu chip de zgură,

Striga drumețul cu brațele spre cer:

- Apari, tu, Lună, că fără tine pier, 

Arată-mi îngereasca ta făptură!

De pe un talger al negrului…

Șoptea cu susur de uluce,

Pe undeva, în miezul meu,

Un glas, ce numai Dumnezeu,

Cu milă, l-a putut aduce,

Din palma largă de răscruce

Dintre un rai și-un curcubeu.



L-am strâns și i-am turnat în cană

Teluricul izvor de cânt,

I-am dat lumini din tot ce-i sfânt,

Ca dalbe lacrimi de icoană,

Gândind că am să-l pun pe-o rană,

Pe-un dor, cât…

Iar a zburat o stea din larga-ți călimară!

I-ai născocit un trup din dragoste de stihuri,

Să urce scări de-argint, să spintece văzduhuri,

Ca să-nfioare lumi, cu plânset de vioară.

Ai scormonit prin dor și i-ai furat lumina

Prelinsă din suspin, cu cioburi mari de lacrimi,

Iar din sărut ai strâns dulceață grea de patimi,

Din vorbe, mângâiere și din greșeală,…

Dezamăgire, genune violetă,

Te prăbușește în propria-ți genune

Și-adormi în aburi, pe pietrele cu rune,

Unde sunt strânse ciolane de cometă!

Să te proptească a soarelui țepușă,

Numai cât focul te va preface-n stele.

Adună-n poală neliniștile mele

Și fugi în vânt, cu propria-ți cenușă!

Sunt prea cuminte, să mi te plâng în versuri,

Du-te…

E uimitor cum mă bântuie

șuvița ce-ți cade pe frunte!

De cel puțin o viață

am fost îndrăgostită de ea

cu cel puțin o iubire

am căutat-o în viață...

Noaptea, simt cum îi crește

linia subțire și neagră

prin fractalul viselor mele.

Este singura lumină

care-mi străbate vederea

și-mi topește genunchii.

E ca un ac de ceasornic

ce-mi împunge destinul

cu murmur în carne

cu alint peste gânduri

cu flori la…

De-o veți zări, strigând prin ploi, pe Ianca,

Acolo unde cântă dumbrăveanca,

Să-i spuneți ușurel și tandru: ,,Iancă,

Nu mai tânji după năluci, țigancă!

El va veni, că-i dus să cate luna,

Pe arcul ei să îți gătești cununa,

Să o-mpletești cu flori de avrămeasă

Și de trifoi, când îi vei fi mireasă".

Cum cine-i Ianca? N-ați auzit de ea?

Bărbații…

Departe,-apusul scânteia 

Și-n zări își înfingea cuțitul. 

Înfricoșată, noaptea-și deschidea 

Un mare ochi, ce-și tremura clipitul,

Rotea pe cerul de catran 

Umbre de nori și discul lunii, 

Ce-mpurpura cu aur de șofran 

Obrajii, sărutați de vânt, ai lumii.

În liniști, lunecau pe-un vis 

Lungi trene cu sclipire.…

Să nu o stingi cu ceața umbrei tale,

Că umbra mea e-un bulgăre de foc!

Cuprinde-i flăcăruia de mijloc,

Să îți aștearnă vâlvătăi în cale.

Mai las-o, îndrăzneață, să se-ntindă,

Să-ți muște cu jăratic dor din piept,

Pe lungi poteci către piciorul drept

Adânc să dogorească, să te-aprindă.

Mai las-o să te fulgere-n adâncuri

Cu străluciri de…

Mai știi când ți-am furat sărutul

Cu-atâtea perpeliri în versuri,

Ca să răstoarne universuri,

Să rupă de prezent, trecutul?

Ți-am dat la schimb oftatul gurii,

Mătasea lui să îți dezmierde

Dorința lacomă și verde,

Ce-a smuls demult digul măsurii.

Și totuși noi rămânem sfinții…

Pierdutul meu,

Cu gândul ciuruit de vânt,

Sorbit de iadul dintre cer și lut

Cu buze groase de pământ,

Oftând spre întuneric! Te-am pierdut

Atât de scufundat în noi

Și în al nostru dulce început!

Zvârcolitoare brațe moi

Ne vor uni din nou, dar tu, pierdut,

Inundă cu un dor hulpav

Adânci genuni, cu suflet străbătut…

Îți scriu din larma lumii zăpăcite,

De unde, trist, tot sângerează-un vis

Printre iubiri, trădări și compromis,

Din lumea unei Ane vii, zidite.

Ea a zâmbit cu dinți de cărămidă,

C-o iederă lungită pe-un obraz

Și mi-a șoptit că marele-i necaz

E-un geam, ce-i strigă-n noapte să-l deschidă.

Nu e un joc. Nu-s mărturii frivole.

De poți,…

Venit de peste zare, cu mersul în toiag,

În ochii verzi cu patimi și zâmbet prins în barbă,

Amirosind a grajduri, leurdă și rubarbă,

Striga la mine-n poartă un călător pribeag:

- Dă-mi o ulcea cu apă și prânzul într-un blid,

C-o gură de răchie, preabună jupâneasă!

- Ți-oi da, de-mi tai trifoiul, că-i numa' bun de coasă,

După un somn la umbră, cât soarele-i…

Lisandră, hai! Hai, scorpie focoasă,

Lângă-al meu piept să mi te-aducă graba 

Și lasă-mi mâna să culeagă boaba,

Iar gura să deguste tămâioasă,

Din cea cu miere, dalbă și gustoasă!…

Parcă purta arome tari pe brațe

Și cântec măiestrit, legat de pași,

Zbura pe fulgi de stele uriași,

De toarta raiului să se agațe.

Aluneca pe-un vis, ca pe o ploaie,

Tremurătoare muzică pe-un lac,

Acolo unde lebede-și desfac

Aripi spre cer, când gâtul și-l îndoaie.

Călca pe vânt, pe-a lacrimii oglindă,

Sprințară prin minuni scăldate-n…

M-am întrupat poiană când părul meu, văpaie,

A-ncins sprințar văzduhul, iar el mi-a pus pe tavă

Comori din anotimpuri, zvârlite prin otavă

Și mi-a ales arginturi din picurii de ploaie.



Mi se-nălțau genunchii într-un stejar albastru,

Cărarea către suflet se zvârcolea în mine,

Când își sucea tulpina spre taina lunii pline,

Să îi umbrească-amurgul pe fața ei de astru.…